Pana maine

In orasul N., chiar pe malul Dunarii, se deschide maine inca un restaurant. E atat de mare, incat in el ar putea sa incapa, la o adica, jumatate din populatia urbei.

Cealalta jumatate urmand sa umple celelalte mari restaurante de pe mal. Cetatenii din N. sunt vestiti pentru ambitia lor. Tot ce-au construit a fost mare. Partea proasta e ca si tot ce nu mai merge e tot mare. Nu mai merge marele combinat industrial, nu merge nici marea fabrica de strunguri, nu merge marele abator. Nu merge nimic. Asa ca nu merg nici marile restaurante. Patronul restaurantului "Pescarusul" nu-i chiar nebun. Visul lui ar fi fost sa dea faliment cu un local mic si cochet. Numai ca in orasul N. pana si covrigariile au dat faliment in niste foste Alimentare mari.

Cladirea in care se deschide maine restaurantul "Pescarusul" a fost intai si intai Casa de cultura. Dupa 1990, a devenit, pe rand, sediu de partid, depozit de mobila second-hand, fundatie de curve si discoteca a Patriarhiei.

In orasul N., nimeni nu stie mai bine ca arhitectul S., noul proprietar al fostei Case de cultura, la ce-ar fi buna si, mai ales, la ce n-ar fi buna hardughia.

Nu numai raufacatorii simt nevoia sa se intoarca la locul faptei, ci si arhitectii. In 1965, domnul S. era un tanar de viitor, abia repartizat la marele Institut de proiectare din N., cand i s-a incredintat sarcina sa termine pana a doua zi macheta viitoarei Case de cultura. In Institut, toate proiectele care nu aveau sa se realizeze niciodata trebuiau sa fie gata pana in ziua urmatoare. Tinerii, care umpleau institutele de provincie, socotind ca in Bucuresti n-ar fi pus mana niciodata pe proiectul unei Case de cultura model, nu stiau ca, in judetele cele mai indepartate, "ziua urmatoare" era intotdeauna aceea in care sosea un stab de la Comitetul Central. Si ca astfel fusesera concepute si construite toate marile obiective industriale si civice din N.: pana in ziua urmatoare. Tanarul arhitect S. inca mai scria la referatul, in care le explica directorilor ca e imposibil sa construiesti o macheta, daca n-ai mai intai in proiect, in timp ce acestia, in biroul alaturat, munceau cot la cot cu desenatoarele si arhitectii batrani la macheta viitoarei Case de cultura. Lipeau copacei de carton si stropeau cu vopsea verde buretii pe vechea macheta a Sediului model al Cooperatiei stiind ca nimic nu era imposibil.

La miezul noptii, seful echipei de decoratori ai restaurantului "Pescarusul" i-a spus arhitectului S. cu o voce de martir: "Sa stiti c-am facut tot ce-am putut. Nu prea cred c-o sa fie inaugurarea maine. Sa vina si primul-ministru, si tot nu e gata". Arhitectul S. insa nu-l invitase pe premier, ci pe marele grangur local. "Ba o sa fie" a zis el. "Dar maine e azi", a zis decoratorul. "Cu atat mai bine - a zis batranul arhitect - , inseamna c-am mai castigat o zi. Cum e proverbul ala: multi vede, putini cunoaste." Dar nu pe proverb se baza arhitectul. El se baza pe faptul ca noul primar nu era altul decat fostul stab din Comitetul Central al PCR care inaugurase, la vremea lor, cu mare zaiafet, si Casa de cultura, si stabilimentul de tarfe, si sediul partidului la putere, si discoteca Patriarhiei.