x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Panica in ochii premierului

0
08 Iun 2004 - 00:00

Dupa ce, vorba lui Bacovia, "mi-am realizat toate profetiile politice" in privinta votului bucurestenilor la alegerile locale, nu credeam sa mai traiesc, in urmatorul sfert de ora dupa anuntarea rezultatelor sondajului CURS, o bucurie mai mare.

Ce ar fi putut depasi satisfactia zdrobirii, umilirii celui mai arogant, mai populist, mai mafiot partid din istoria Romaniei - cu exceptia predecesorului sau, Partidul Comunist Roman? Ce ar fi putut fi un semn mai sigur ca si acest colos, construit pe relatii clientelare si oportunism, are picioare de lut? Mandru de orasul meu si de bravii mei concetateni urmaream duminica seara emisiunea electorala de pe Antena 1, cand Cerurile, pentru cine stie ce fapta buna din trecutul meu, au gasit cu cale sa-mi dea si satisfactia suprema. Un val de incantare sumbra, de bucurie sadica m-a cuprins ascultand discursul premierului Adrian Nastase.

Mai intai, felul cum arata. Ce privire derutata si-nspaimantata sub o frunte mai palida ca oricand! Ce efort demn de marii stoici, pentru a controla grimasele unei panici mai mult decat evidente! Ce vorbe masurate si sfatoase, cu totul absurde in contextul catastrofei bucurestene! Nici o aluzie la infrangere, fireste, caci, la fel ca imperiile otoman si japonez, PSD-ul nu are cuvinte pentru infrangere, ci perifraze de tipul "nu am invins neaparat". Ma-ntrebam, vazandu-l cum vorbea, sifonat, dar inca olimpian, de la tribuna sa pe fond azuriu, ce as o sa scoata din maneca, ce scamatorie ieftina o sa faca pentru ca macar o catime din umilinta sa fie uitata. Stiam ca partidul pe care si-a pus amprenta e prea puternic ca sa mai fie si inteligent si prea bogat ca sa mai fie si inventiv, si totusi n-am putut sa nu rad ca un nebun, singur cu televizorul, cand am vazut la ce l-a impins frica pe onorabilul premier.

Rasul, scria Bergson, este "mecanicul aplicat viului". Ceea ce mai intai, in istorie, e tragedie, devine prin repetitie farsa, a mai zis cineva. Dar ce devine, oare, prin repetitie, ceea ce-a fost mai intai farsa? Sa ne-ntoarcem cu vreo 15 ani in urma. Suntem in marea piata din fata Palatului, plina-ochi de oameni adusi cu forta ca sa se desolidarizeze de "huliganii" din Timisoara. Pe cand dictatorul vorbeste, se aud din piata vociferari si se vad miscari dezordonate. Oamenii arunca pancartele si-ncep sa strige impotriva dictatorului. Acesta priveste-n parti, e inca mai curand nedumerit decat speriat, cineva se apropie de el si-i spune ceva la ureche, dar el continua, si-n ochii lui de primata batrana se aprinde incet panica. Incepe atunci sa faca promisiuni. Vom mai mahri, tovahrasi, cu 100 de lei salariili, cu 50 de lei alocatiili… Huiduielile ii acopera curand vocea. Dictatorul dispare si revolutia isi continua cursul.

… Si iata-l in seara asta pe Adrian Nastase, repetand, e drept, fara graseieri si erori gramaticale, promisiunile de odinioara: salariile se vor dubla, nivelul de trai va creste, vom realiza, vom infaptui… Poate ca situatiile nu sunt identice, dar lucirea de spaima din ochii celor doi politicieni incoltiti a fost aceeasi, ca trasa la indigo. Dincolo de cultura, de civilizatie, de adecvarea limbajului politic, in amandoi a vorbit aceeasi lasitate a brutalitatii dezarmate, a autocratului incoltit. Ce jalnica stratagema, cat primitivism sub costumul impecabil de barbat de stat european! Asta este, pana la urma, Adrian Nastase: un politruc ca si impuscatul, un politruc ca si bunicuta fara poala careia, tinuta strans in manuta, n-ar fi fost nimic niciodata.

Caci, amintiti-va: in primii ani de dupa Revolutie, el a fost singurul din grupul de tineri politicieni de atunci care a optat sa ramana in preajma lui Ion Iliescu. Ceilalti s-au dus la democrati sau cel putin la Petre Roman. Iscusitul Nastase a judecat atunci si bine, si prost: bine pe termen scurt, fara-ndoiala. Daca nu era langa bunicuta, ar fi fost azi un Adrian Severin uitat de toata lumea. Prost, insa, stupid de prost, pe termen mai indelungat. Fara Iliescu, PSD-ul se va ruina ca PNTCD-ul altadata. Inca de pe-acum, el mai e tinut in picioare doar de doi factori: pensionarii (care insa l-au tradat deja, cel putin in Bucuresti) si incarligarea intereselor economice. Romanii nu vor mai tolera insa multa vreme camorra baronilor locali. Cand va fi mai rentabil sa faci afaceri cinstite decat sa-ti furi singur caciula prin smecherii puerile, partidul lui Iliescu si Nastase se va desumfla si se va zbarci ca un balon de cauciuc prost legat la gura.

Abia astept sa apuc ziua in care, dat jos definitiv de pe scara politica, Adrian Nastase isi va numara singur ouale, cu o resemnare mioritica, la ferma sa model, undeva in fundul Uniunii Europene.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de