Paralizati de frica, usor de jefuit

Romanilor le este teama: indicele fricii de schimbare este estimat de sociologi la 64%. La prima vedere, s-ar putea crede ca asa se intampla pana la urma in toate locurile unde statul social a acordat privilegii nemeritate, fiindca germanii au un scor apropiat. Numai ca teoria nu-si mai gaseste sustinere cand se introduc in ecuatie tarile scandinave. De pilda, in Suedia, cel mai paternalist stat din lume, frica de schimbare masoara doar 20 de procente.

Ce concluzie se poate trage din asta? Ca primeaza rezultatul si conteaza mai putin cum se ajunge la el. Adica nu are importanta politica fiscala adoptata. In definitiv, este lipsit de relevanta daca statul percepe impozite mari, pe care apoi le directioneaza catre domeniile-cheie ale dezvoltarii, ori daca tara reuseste sa ajunga la acelasi nivel pe cale individuala, prin eforturile fiecarui cetatean pentru sine. Important este ca politicienii sa se tina de cuvant - banii stransi la buget sa fie cheltuiti in interesul general al societatii, nu al unor grupuri de interese.

Din nefericire insa, oriunde altundeva decat in tarile scandinave, in oricare alt loc unde procesul de distributie a resurselor nu se ocupa "mana invizibila a pietei" - postulata de Adam Smith - , ci mana statului, dupa o perioada de euforie apare frica de schimbare. Acolo unde intre "economie" si "de piata" mai apare o sintagma: "sociala", se vad reculuri in topul competitivitatii.

Explicatia nu-i deloc grea. Acea "mana invizibila" este un mecanism, iar un mecanism nu poate fi corupt. In schimb, mainile politicienilor si birocratilor care dau aprobari sau facilitati fiscale se pot afunda pana la cot in averea tarii dupa principiul: "Cine imparte parte-si face".

Si totusi, a pune pe acelasi plan frica nemtilor cu cea a romanilor sau a grecilor este o exagerare, desi, teoretic, e vorba de acelasi sentiment. Bineinteles ca germanii au primit timp de decenii foloase necuvenite, numai ca, imediat dupa integrarea propriului est, ei au legat la trenul UE vagoanele cehe, poloneze sau bulgare. Noi pe cine am remorcat?!

Asadar, pe cand germanii se gandeau cu groaza ca va trebui sa imparta cu bulgarii sau chiar cu turcii bogatia pe care au strans-o, romanilor le era teama doar de ei insisi. Le este si acum frica sa nu le fie din nou inselate asteptarile cu alte tepe la SAFI sau tunuri la FNI, cu Dacii la CEC ori cu dobanzi real negative. Din pacate insa, pe politicieni, cand e vorba de respectarea promisiunilor - de ordine, egalitatea sanselor, de mediu sau invatamant - ii incearca un sentiment descriptibil doar printr-o expresie nerecomandabila minorilor, ceva cu 14.

Grijile lor se leaga mai ales de interesele clientelei politice. Asta face ca preocuparile oamenilor de afaceri sa nu fie directionate spre maximizarea profiturilor prin realizarea unor produse mai competitive, ci prin fortarea preturilor, mereu mai sus. Inflatia s-a redus in ultimii ani si economia a crescut, dar, paradoxal, acest lucru mai mult i-a intristat pe romani decat sa-i bucure. Au scos leu cu leu din buzunare doar pentru niste farduri cu care s-a cosmetizat fata Romaniei. Iar acum le e frica sa nu ramana si fara poleiala pe care o mai au.

Si se pare ca au dreptate. Fiindca privatiunile indurate timp de un deceniu si jumatate au servit doar la trecerea de la socialism la capitalismul de cumetrie, iar acum suntem nevoiti sa construim capitalismul adevarat cu o populatie deja sleita. Ceea ce inseamna un efort si mai mare, pentru ca e nevoie sa recuperam si deficitul de civilizatie dinainte de ’89. Dar, ma rog, cine ne-a obligat sa punem carul inaintea boilor? Capitalistii in fata capitalismului? N-am vazut ca mai toti in jurul nostru - unguri, polonezi, baltici - au inlocuit direct socialismul cu economia de piata?

Oricum ar fi, economia ramane o stiinta, in care timpul pierdut are semnul minus. Exact acel minus de care le e teama tuturor ca o sa se simta la buzunare.