x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Parastas cu cenzorul

0
05 Oct 2004 - 00:00

La parastasul unui fost coleg de redactie, am dat nas in nas cu unul din cenzorii de dinainte de 1990 ai editurilor cu care am lucrat.

M-a salutat primul, cu aerul ca momentul ne aducea, fara cine stie ce obligatii, la acelasi numitor, dar ca in multimea aceea, pioasa si infiorata de constiinta nimicniciei omului, pe noi doi ne lega o taina veche si imprescriptibila ce ne tinea deasupra imprejurarilor. Ca aveam in comun un trecut plin de tot ce putea fi mai penibil si mai chinuitor pentru memorie. Si ca, oricat am fi vrut noi sa le consideram separat - trecutul lui si trecutul meu - , era vorba de ceva mai mult: de trecutul nostru.

Se intampla ca, din cand in cand, editorii, redactorii, ziaristii si scriitorii trecuti de prima tinerete sa ajunga fata in fata cu cenzorii, mai mici sau mai mari, care le-au forfecat cartile si articolele si cu care au avut dialoguri chinuitoare, obligati adesea, ca sa salveze ce mai era de salvat din textele lor, la un cabotinaj de care n-au fost niciodata mandri. Obligati sa se prefaca patrunsi de niste observatii si interdictii obtuze, cand, de fapt, ar fi vrut sa-i ia pe cenzori la palme, sa-i ingroape sub o revarsare de injuraturi si sa le dea cu scaunul in cap.

Nici autorii, care se laudau ca au luptat cu cenzorii lor si ca le-au zis-o sau le-au facut-o, nu insistau asupra victoriei. Cenzorul avea intotdeauna ultimul cuvant. In alte circumstante, relatia cu cenzorul nu se deosebea, in chip esential, de relatia profund frustranta ce se stabilea in puscarii intre un detinut si anchetator.

La masa, cenzorul meu s-a nimerit - sau poate ca a cerut el asta - vizavi. Si s-a dovedit de o amabilitate fara cusur. Nu avea nici un dram de ipocrizie in gesturi si in coversatie. Nu conta ca nu ne vazusem de mai bine de 15 ani. Ce fusese ieri, spunea intreg felul lui de a fi, pentru noi doi avea sa ramana neschimbat pe vecie. Doar nu puteam fi un ins atat de marginit, incat sa-l condamn pentru ca lucrase intr-un birou unde, printr-un simplu capriciu al soartei, as fi putut sa fi lucrat eu. Adica el sa fi fost scriitorul, iar eu cenzorul.
Si nu gandea gresit, deoarece nu exista cenzor care sa nu se simta creator, coautor la cartea pe care o cioparteste.

Dovada ca, intr-o pauza, inainte de sarmale, cenzorul meu a zis cu o neprefacuta melancolie: "Frumoasa treaba am mai facut noi doi! Ehei, ce carti bune am reusit noi sa publicam!".

In clipa cand a rostit aceasta fraza, mi-am dat seama de ce nu avea nici cea mai mica indoiala ca munca pe care o avusese fusese una onoranta. Cand cenzorul meu, aflat in pauza dintre ciorba si sarmale, la parastasul unui alt fost cenzurat de al sau, a zis "Ehei, ce carti bune am reusit noi sa publicam!" el nu a vrut sa scoata in evidenta conditia sa de coautor din oficiu, ci pe acea de aliat impotriva sefilor lui, marii cenzori. Masacrand cartile unor autori, cenzorul se socotea un om bun, un rezistent asezat de aceeasi parte a baricadei cu autorul, dar fiecare cu mijloacele si puterile lui.

Asa gandeau cenzorii, ierarhic. Se simteau disidenti, in raportul cu sefii, iar cand cartea pe care o distrugeau iesea de sub tipar, aveau bucurii de ilegalisti: Ce treaba buna reuseau ei sa faca impreuna cu cenzuratii!
Luptau laolalta contra cenzurii!
Citeşte mai multe despre:   editorial,   cenzorul

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de