x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Părintele... forţelor speciale

0
Autor: Ion Petrescu 27 Iun 2009 - 00:00

Recent, într-o universitate cu renume, din Capitală, a fost proiectat un film al cineastului Gabriel Cobasnian, dedicat unor trupe de elită ale României, forţele pentru operaţii speciale. Imaginile maestrului Cobasnian, deţinător al Marelui Premiu al Festivalului Internaţional al Filmului Militar de la Roma, nu au lăsat audienţa indiferentă.



Doar pe ecran evoluaseră "invizibilii" din Batalionul 1 Operaţii Speciale "Vulturii". Însă realizarea acestei inedite producţii cinematografice a fost posibilă numai datorită implicării, la momentul respectiv, cu tact şi fermitate, a celui supranumit de "profesioniştii din umbră": părintele... forţelor speciale române. Un militar de carieră, care a văzut efectele distructive ale disoluţiei unei armate naţionale, în calitate de comandant al detaşamentului românesc dislocat în Albania, în cadrul Forţei Multinaţionale "Alba". Un contingent  amplasat într-o zonă extrem de dificilă. Context ce nu l-a impresionat deloc pe şeful Statului Major General, din acea vreme, generalul Constantin Degeratu, care nu a ezitat să inspecteze personal trupele române. Ba chiar a renunţat la casca metalică, amintind prin conduita sa de Napoleon, care nu  s-a temut niciodată să fie aproape de soldaţii săi, pe câmpul de luptă. Acolo, pe tărâm albanez, generalii italieni nu au ezitat să ceară comandantului detaşamentului trimis de România ca să acţioneze în situaţii imposibile, precum eliberarea unor ostateci, păziţi de rebeli locali. Fără să tragă un foc de armă, doar cu patul armei... românii au acţionat impecabil. Iar aliaţii au avut pentru ei numai cuvinte de laudă. După o vreme, ex-comandantul detaşamentului din Albania a primit ordin să plece în Afganistan, pentru a pregăti sosirea primului batalion român. Acolo a poposit şi o echipă de jurnalişti militari, condusă de un om născut pentru televiziune - Benone Neagoe. Ei au observat cum acelaşi profesionist cu sânge rece a ştiut să comunice cu americanii, să anticipeze cam tot ce le era necesar băieţilor care urmau să vină la Kandahar.

Într-un alt ecart de timp, viaţa l-a încercat în mod neaşteptat în Irak. Mai întâi cu o furtună de nisip, care înnegrise cerul chiar pe direcţia de deplasare a elicopterului către trupele române. Piloţii militari polonezi s-au speriat şi au cerut aprobarea să revină urgent la baza de unde decolaseră. Pe faţa liderului român nu a fost nici o emoţie. La nici două zile, chiar după Noaptea învierii a trebuit să readucă în ţară, cu avionul, trupul conaţionalului căzut atunci la datorie, alături de camarazi italieni, în urma trecerii blindatului în care se aflau peste o încărcătură explozivă artizanală. Pe timpul orelor de zbor către ţară, a vegheat, cu lacrimi în ochi, lângă lumânarea aprinsă aproape de Tricolorul întins peste sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale tânărului devenit un simplu Erou. Ulterior, acelaşi militar distins a fost promovat acolo unde se iau marile decizii. La o reuniune matinală, cineva din apropierea sa a avut o intervenţie cu etichetări nervoase la adresa unor factori de decizie deloc nominalizaţi. Nimeni nu a îndrăznit să îl întrerupă pe enervatul vorbitor. Doar când acesta a luat o pauză de respiraţie, cel călit de realitatea teatrelor de operaţii, acolo unde şuieratul gloanţelor nu face parte din nici un show,  l-a întrebat scurt pe cel care purta acelaşi grad pe epolet: "Aţi terminat?" Tăcerea care a urmat a confirmat cine era conducătorul de facto al structurii militare la nivel înalt. O concluzie care a alimentat temerile unora că ascensiunea sa merituoasă le dinamitează viitorul. Aşa că  l-au... propulsat şef al Reprezentanţei Militare a României la NATO şi UE. Un general al cărui renume este şi azi puternic în Armată. Numele său? Se rosteşte cu respect la Bruxelles. Şi - aşa cum ne-a învăţat dascălul naţiunii - , îl puteţi găsi pe Google. Reprezintă un simbol. Şi o speranţă...

NOTA BENE: Am fost sunat la telefon de unul dintre cei mai populari lideri postdecembrişti ai Statului Major General. Era trist. Cineva dăduse ordinul verbal conform căruia nu mai are acces în clădirea ministerului! Aşa să fie? Dacă este adevărat, nu are nici o scuză emitentul restricţiei absurde. În ce ţară trăim?

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de