x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Părinţi, nişte oameni acolo şi ei, care ştiu dureros ce e suta de lei

0
Autor: Florin Condurateanu 20 Ian 2017 - 08:10
Părinţi, nişte oameni acolo şi ei, care ştiu dureros ce e suta de lei


Cred că atâta timp cât versul teribil al lui Adrian Păunescu din poezia “Repetabila povară” este valabil, niciun dregător, niciun politician nu e cazul să doarmă liniştit cu capul pe pernă. Eram într-o piaţă şi am văzut o bătrână cu paşi grei, târând o sacoşă decolorată.

Cu ochi lăcrimoşi şi vedere împâienjenită de cataractă a privit jenată vânzătorul de ouă, care tocmai îi pusese într-o punguţă trei ouă. Pensionara a rugat: “Poftiţi monedele astea, nu ajung pentru un ou, daţi-mi un ou spart”.

Era fostă învăţătoare, aproape o jumătate de secol învăţase mâinile de copil să aştearnă pe caietul de dictando primele litere. Cu răbdare dumnezeiască relua şi iar relua cu puştii tabla înmulţirii. Scormonise îndelung în buzunarul paltonului lustruit şi găsise câteva monede ţinute cu grijă în căuşul palmei cu zbârcituri.

Povestea Ştefan Iordache, un pisc al scenei româneşti. Observase de câte ori se ducea la cumpărături în Piaţa Amzei un bărbat distins, cu păr nins, stând lângă vitrina unei prăvălii cu mezeluri. Era îmbrăcat curat, dar haina lui prinsese luciul purtării îndelungate. Bărbatul distins privea în depărtare, cu ochi ficşi.

Abia după ce s-a uitat la picioarele domnului trist, la vârful pantofilor scâlciaţi, dar curaţi, Ştefan Iordache a observat o pălărie, în ea erau câteva monede şi două bancnote mici. Pe borul pălăriei un bilet, “sunt un actor pensionar, n-am cu ce să trăiesc, mă iertaţi”.

Ofta Ştefan Iordache: “Sper să mor înainte de a fi silit să-mi aşez pălăria pe trotuar”. În cimitirul de la marginea satului de pe malul Snagovului, Ştefan Iordache mi se confesa că a scris pe cruce numele celor din familie, primul în “distribuţie” - Ştefan Iordache.

“Vreau să calce pe mine talpă de român, să crească iarbă românească şi oamenii să ştie că m-am dedicat neamului meu şi actorul Iordache a iubit adânc România”. “Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc de atâţia copii şi de-atât nenoroc. Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu, sunt părinţii aceştia ce oftează mereu”.


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de