x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Părinţii spirituali

0
Autor: Tudor Octavian 01 Apr 2010 - 00:00
Nu mi-am dorit să-mi fi fost mamă şi tată nici una din femeile şi nici unul din bărbaţii de treabă pe care i-am cunoscut şi i-am admirat. Ar fi fost să-i compar cu părinţii mei şi asta nu se face. Sunt ceea ce sunt pentru că mama şi tata au fost ceea ce au fost.

Istoriile cu cei care se uită în oglindă şi se iubesc peste poate sau se detestă din tot felul de motive, inclusiv genealogice, nu mă ating. Dacă nu mă preocupă persoana mea mai mult decât ar fi suportabil e din decenţă, nu din modestie. Sunt prea multe lucrurile plăcute şi interesante într-o viaţă ca să pierzi vremea urându-te ori adulându-te.

Deşi îmi dau seama că nu-i cuviincios să mă uit peste gard în curţile altora, pe unii oameni nu mi-i pot imagina şi ca pe nişte părinţi. Şi nu numai că nu mi-i pot imagina, dar îi mulţumesc soartei că nu m-au născut şi nu m-au crescut ei. Oriunde se poate trăi - spune latinul Marc Aureliu - se poate trăi bine. Totuşi, ţările, locurile şi familiile în care se poate trăi bine sunt mai puţine ca acelea în care se trăieşte rău. Diferenţele apar la modul în care oamenii concep binele şi răul.

Până la urmă, nu sunt decât două feluri de familii, de locuri şi de ţări. Cele care te ţin legat până la moarte de ele şi cele care te educă, te îndeamnă şi te ajută să urci nişte trepte, să-ţi cauţi şi să-ţi găseşti binele tău. Pe acei oameni nu mi i-aş fi dorit în nici un chip de părinţi, pe părinţii care îşi obligă copiii să le semene, să nu fie altcumva.

Sunt unul din puţinii jurnalişti care au mers câtăva vreme la Harvard, în Cambridge, din pură curiozitate. Am mers ca să descopăr singur, nu prin istorisirile unor absolvenţi, cum se învaţă şi se trăieşte în faimosul centru universitar american.

Ce-i ciudat e că, deşi au mai colindat şi alţi români Harvardul, am avut sentimentul, discutând cu doi cercetători de-ai noştri, că doar mi-am imaginat, nu şi că am văzut ce am văzut. Atât de divergente ne-au fost privirile şi interesele. În anul întâi, toţi studenţii locuiesc în cămine. Chiar şi cei din oraş sau care ar avea unde locui în apropiere.

Ca să se deprindă cu viaţa, în absenţa tutelei familiare. Căminul trebuie să opereze desprinderea de matcă. La Harvard nu există personal auxiliar. Studenţii se ocupă de curăţenie, ţin disciplina locaţiei, lucrează plătiţi la cantină, ocupă cu contract toate rosturile complementare studiului. Totul are un cost, în clar, şi totul presupune un contract. Poate că se vor mai fi schimbat unele lucruri, de acum cincisprezece ani, de când m-am dus eu să cunosc Harvardul, dar prea multe schimbări nu cred să se fi întâmplat - afară de dublarea taxei anuale - fiindcă tradiţia e aici şi mamă şi tată. Iar cunoaşterea de sine, care e baza unei opţiuni profesionale scutită de îndoieli, de confuzii şi de frustrări, lecţia de bază pe toată durata studiilor.

E un mare noroc să te poţi desprinde la timp de familia propriu-zisă şi să-ţi devină şcoala a doua familie, aceea care te trimite sigur în rostul social unde munceşti din plăcere. La Harvard mi s-a vorbit în mai multe rânduri, de către profesori de vârste şi specialităţi diferite, despre esenţa libertăţii intelectuale: transferul de la părinţii biologici la părinţii spirituali.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de