Parlamentul şi-a îmbunătăţit imaginea

Momentul se constituie într-o premieră în istoria noastră postdecembristă. întâia oară în această istorie - dacă nu mă înşel - o Comisie de anchetă parlamentară şi-a finalizat lucrările cu o concluzie vizând o decizie concretă.

În aceste condiţii, m-aş fi aşteptat ca presa să se angajeze într-o analiză la rece a felului în care şi-a desfăşurat activitatea Comisiei pentru a semnala aspectele pozitive şi negative, dar mai ales pentru a propune măsuri menite să perfecţioneze activitatea unor comisii ce se vor constitui în viitor. Să începem cu aspectele negative.

La vestea constituirii unei Comisii parlamentare de anchetă în cazul Ridzi, într-un comentariu de pe Hotnews, jurnalistul Dan Tăpălagă îşi exprima neîncrederea în posibilitatea ca ea să descopere adevărul. Scepticismul tânărului jurnalist pornea de la o slăbiciune de esenţă a comisiilor de anchetă parlamentară de la noi: "Prin însăsi componenţa lor, comisiile de anchetă nu pot fi obiective. Având componenţă politică, modul în care decurge ancheta (provocări, acuzaţii, întrebări dirijate) are ca scop în primul rând spectacolul mediatic şi abia apoi aflarea adevărului".

Aşa cum am arătat tot în spaţiul acestui editorial, Comisia a îngropat adevărul în ce priveşte mecanismul Bani pentru partid. Dar chiar dacă ar fi mers până la capăt, Comisia ar fi avut o gravă problemă de imagine în privinţa obiectivităţii.

Într-o acţiune precum descoperirea adevărului, fie ea desfăşurată de presă, de Parchet sau de o Comisie parlamentară, mai ales dacă totul are loc pe scena pu-blică, fundamentală rămâne impresia de obiectivitate. Din acest punct de vedere, activitatea Comisiei poate fi considerată un eşec.


1) Din Comisie au făcut parte reprezentanţi ai PSD, PNL, UDMR şi PD-L.
Urmare a unei alianţe aberante (PSD-PNL), Comisia a creat din start impresia de răfuială politică. Ar fi fost de aşteptat ca ea să depună eforturi fie şi măcar pentru a mima obiectivitatea.

Ce s-a întâmplat însă?
Şefa comisiei, liberala Alina Gorghiu, a fost prezentă pe toate posturile TV cu declaraţii în care s-a antepronunţat în cazul Monica Ridzi.
Aţâţată împotriva Monicăi Iacob Ritzi, presa a denunţat doar prestaţia părtinitoare a reprezentanţilor PD-L în favoarea Monicăi Iacob Ritzi.
Din nenorocire, o prestaţie părtinitoare au avut şi reprezentanţii PSD şi PNL.

În descoperirea adevărului, membrii unei Comisii de anchetă nu trebuie să lase o clipă impresia că ştiu adevărul până nu se finalizează lucrările.

Or, aşa cum s-a văzut, cel puţin doi membri ai Comisiei - Alina Gorghiu şi Nicolae Bănicioiu - au arătat, fără dubiu, că nu vor descoperirea adevărului, ci înfundarea Monicăi Iacob Ritzi. Cei doi au fost reprezentanţi a două partide adversare PD-L. Incapabili să mimeze obiectivitatea, Alina Goghiu şi Nicolae Bănicioiu au lăsat impresia unei Comisii de răfuială politică şi nu de descoperire a adevărului. Ce-ar trebui făcut?

O rapidă modificare a Regulamentului prin care să se interzică apariţia la Tv şi în presă, în general, cu declaraţii a membrilor unei Comisii parlamentare de anchetă. Rămâne suficientă reflectarea de către presă a lucrărilor Comisiei.

Excluderea automată a membrilor Comisiei care se antepronunţă în ce priveşte verdictul final. Din acest punct de vedere, prestaţia preşedintelui PSD-ist al Comisiei în cazul Nemirschi e mai mult decât semnificativă ca exemplu de aberaţie. Sunt însă şi aspecte pozitive.

1) Transparenţa absolută a lucrărilor Comisiei.
Graţie televiziunilor, putem afirma că lucrările Comisiei s-au desfăşurat cu public.
2) Finalizarea lucrărilor cu un Document care propune o măsură concretă.
Un succes uriaş, dacă ne gândim că din Comisie au făcut parte şi reprezentanţi ai PD-L, care s-au străduit vizibil să blocheze lucrările Comisiei.
3) Preluarea de Parlament a unor dezvăluiri din presă de până acum trecute cu vederea.
4) Îmbunătăţirea imaginii Parlamentului.

Sub atacurile lui Traian Băsescu şi ale liderilor PD-L, Parlamentul a fost înfăţişat opiniei publice drept o instituţie care apără corupţii vânaţi de către DNA. Acum însă Parlamentul a preluat iniţiativa denunţării corupţilor din propriile rânduri. Dincolo de răsturnarea de imagine, s-ar putea ca această realitate să ajute mult România la Raportul pe Justiţie. Dacă ne gândim că una dintre mustrările Comisiei Europene s-a referit la protejarea corupţilor de către Parlament, îţi trece prin cap posibilitatea unui scenariu jucat pe seama Monicăi Iacob Ridzi.

Un scenariu nu tocmai absurd, dacă ne gândim că, în chip surprinzător, DNA nu a trimis Comisiei adresa în urma căreia activitatea Comisiei ar fi trebuit să se întrerupă.