x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Partea ascunsă a bolii şi a vindecării

0
Autor: Maria Timuc 01 Dec 2011 - 21:00
Tot ce ne inconjoara poarta pecetea 'viului' si a sensibilitatii. Agresivitatea – la nivelul cel mai profund al ex­perientei – pare un instinct ce descrie in mod esential necesitatea. Chiar si noi agresam din necesitate, dar nevoia noastra nu se opreste doar la supravietuire!

Rupem florile pentru a ne exprima dragostea pentru o alta fiinta, daruindu-le. Rupem florile ingenunchind in fata frumusetii lor. Papilele gustative ne trezesc pla­ceri neasteptate cand savuram friptura sau rontaim un mar. Suntem agre­sivi si pentru ca avem nevoie de fru­musete. Pentru ca simtim iubire. Pentru ca avem nevoie de placere. Iata cum insasi sensibilitatea ne imbie spre agresivitate in relatia cu tot ce este viu. Caci, cu orice ne-am hrani, tot trebuie sa sacrificam ceva. Si un morcov traieste, si un mar respira, si firul de iarba este plin de viata! Suntem agresivi din necesitate, dar aceasta nu ne salveaza de la sensibilitate.

Agresivitatea si sensibilitatea sad una langa alta si merg umar la umar in experienta vietii noastre. Nu suntem doar agresivi, ci si teribil de sensibili, ui­mitor de sentimentali, foarte usor de ranit si extrem de predispusi la du­­rere. Oricat am vrea sa ne ascundem suferinta, ea are nebunescul obicei de a iesi din noi atat prin agresi­v­i­tate, cat si prin lacrimi. Atat prin mangaiere, cat si prin lovitura. Ne tre­zim lovind cand ne simtim raniti, de parca vietile noastre ar fi in pericol. Si, intr-un fel anume, uneori o jig­nire pare a ne rupe o bucata din via­ta, o fasie de suflet, cum lipsa de res­pect a cuiva – mai ales a unui om pe care-l iubim – poate fi interpretata ca un atac la adresa vietii noastre.

Aceasta inseamna ca noi nu traim doar cu friptura, cat cu iubire. Su­pra­vie­tuirea corpului nostru pare a de­pin­de in mod esential de sentimente, de starea de bucurie, de hrana emo­tio­nala pe care o ingurgitam zi de zi. Uneori percepem o jignire ca pe o pier­dere a vietii si alteori percepem res­pingerea ca pe o stare de inanitie in care suntem impinsi. Ne hranim cu fe­ricire mai mult decat cu orice altceva. Ne hranim cu tot ce simtim si – ade­sea – singuri ne alegem destinul de caprioara sfasiata, or pe acela de tigru fioros. Uneori ni se pare ca am pier­dut pe drumurile prafuite ale vietii pu­terea de a ne bucura, or pe aceea de a iubi, fara sa ne dam seama ca si agre­sivitatea poate fi semnul unei exa­cerbate sensibilitati. Agresivitatea e un soi de lacrima violenta, pentru unii o necesitate la fel de mare ca aceea de a sacrifica salata, puiul sau ma­rul; daca nu mananci, iti simti via­ta amenintata. In plan interior, daca nu agresezi, daca nu plangi, nu te hranesti si de aceea poti trai o teribila frica de pierdere a vietii.

Pentru un om nu-i nimic mai greu de mestecat decat lovitura pe care o primeste de la un altul pe care-l iubeste. Nimic nu pare sa-ti ameninte sufletul, frumusetea, bucuria de a trai si insasi viata decat fuga, abandonul, indiferenta, agresivitatea sau respingerea care vin prin oameni care conteaza in sufletul tau.

Frica de pierdere a vietii poate avea o radacina adanca tocmai in frica de a fi parasit, agresat si privat de iubirea cuiva, iar frica aceasta ne poate imbolnavi cu adevarat. Multi oameni sunt bolnavi tocmai pentru ca nu vor sa fie parasiti de cineva anume. Boala poate fi un mecanism de aparare, unul la fel de necesar ca agresivitatea sau ca deprimarea, ca lovitura sau ca lacrima. Ne aparam prin boala de durerea de a nu fi constienti ('sunt bolnav pentru ca nu vreau sa fiu constient ca nu sunt iubit de cineva care conteaza pentru mine', cam asa suna in subconstient motivatia unora dintre cele mai grave boli), de a nu sti, de a nu afla si a nu intelege ca un om iubit... nu ne mai iubeste de mult.

Ne agresam si pe noi insine, cum ii agresam si pe altii din necesitate; alegem sa ne hranim chiar si cu iluzia ca suntem iubiti si de aceea suntem uneori foarte bolnavi. S-ar putea ca intr-o zi sa infruntam monstrul care ne ameninta viata, sa fim constienti ca nu mai vrem langa noi un surogat de iubire sau o fasie de relatie falsa. S-ar putea sa privim limpede spre adevar, sa acceptam situatia si sa intelegem ca boala ne-a fost doar sprijin pentru a tine aproape... oameni fara iubire si situatii bolnavicioase. Atunci ne putem vindeca sufletul, uneori si trupul, iar agresivitatea sau deprimarea ies de la sine din domeniul necesitatii. Doar iubirea pe care o simtim noi insine are puterea de a anula violenta, iar iubirea aceasta intelege ca cei ce nu ne mai iubesc sunt liberi sa plece pentru ca noi sa fim liberi sa ne vindecam!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de