x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Parteneriat pentru confruntare

0
Autor: Adrian Severin 28 Apr 2009 - 00:00

Trei state membre ale UE - Suedia, Polonia şi Republica Cehă - au iniţiat un aşa-zis "parteneriat oriental" în scopul consolidării relaţiilor Uniunii cu vecinii răsăriteni. Parteneriatul include explicit şase ţări: Belarus, Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia şi Azerbaijan.



Ceea ce aceste ţări au în comun este faptul că toate au fost republici sovietice şi toate sunt vecine ale Rusiei în exact aceeaşi măsură în care sunt vecine ale UE. Moscova se referă la spaţiul ocupat de ele ca la o "vecinătate apropiată" constituind zona sa rezervată de influenţă. Statutul ei este important pentru configurarea statutului global post-sovietic al Rusiei. Evident, UE nu poate accepta o atare pretenţie la exclusivitate. Ea nu poate abandona vecinătatea sa estică subscriind la transformarea acesteia într-un fel de protectorat rusesc şi nici nu se poate mulţumi cu constituirea acelei vecinătăţi într-o zonă tampon care, după logica tradiţională moscovită, asigură prin insecuritatea sa securitatea marilor puteri din proximitate. În consecinţă, formularea unei strategii europene este necesară. În relaţia cu vecinii orientali ai UE, Rusia are ca atu trecutul. Un trecut care a generat legături culturale, familiale, comerciale, economice greu de dezarticulat. Opresiunea ţaristă a intrat, datorită totalitarismului sovietic, în mitologia grandorii, în timp ce Rusia nu mai este URSS, ci statul sovietic a cărui secesiune a dat lovitura de moarte imperiului comunist. În relaţia cu vecinii occidentali ai Rusiei, atuul UE este viitorul. Un viitor care promite o viaţă mai bună, liberă şi demnă. UE apare nu doar ca factor al securităţi individuale şi sociale, ci şi al celei naţionale şi internaţionale. Lucru important pentru iubitorii de independenţă, inclusiv cei de origine slavă. Din păcate, dacă Rusia nu poate oferi un model de dezvoltare economică şi democratică atrăgător, UE oferă iniţiative, dar nu strategii, un proces, dar nu un produs, un ecran pe care fiecare îşi poate proiecta aşteptările, dar nu un plan politico-diplomatic apt de implementare, asistenţă, dar nu garanţie. Pentru a participa la Parteneriatul Estic, Belarus ar trebui să îşi schimbe regimul politic. Nu sunt semne însă că preşedintele Lukaşenko va face vreo concesie importantă; relaţia strategică cu Rusia obligă (la neschimbare). Rămâne deci ca UE să coboare ştacheta exigenţelor. După cum, pentru a lua la bord Republica Moldova, UE va trebui să accepte umilirea unui stat membru (România) şi discriminarea cetăţenilor europeni de origine română de către autorităţile moldave; să-şi abandoneze deci coeziunea internă. Ucraina, ţară aflată în curs de încheiere a unui tratat de integrare economică, asociere politică şi convergenţă instituţională cu UE şi căreia Parteneriatul estic nu îi oferă nimic în plus faţă de ceea ce se găsea deja pe masa negocierilor, nu poate decât să se teamă că de acum va trebui să împartă cu alţii resursele odată promise numai ei. În Caucazul de Sud, statul cel mai solid, Azerbaijanul, refuză orice cooperare regională atâta timp cât conflictul său teritorial cu Armenia vecină nu se soluţionează. UE nu este însă gata să susţină poziţia azeră (preferând să lase problema Karabahului în grija impotentului Grup de la Minsk) în timp ce Armenia acceptă Parteneriatul estic exclusiv de pe poziţia de aliat fidel al Rusiei (singurul ei susţinător eficient într-un mediu înconjurător ostil). Rămâne astfel doar Georgia preşedintelui americanofil Shakaşvili, aflată în confruntare deschisă cu Rusia şi a cărei conducere autoritară este contestată în stradă, nu fără sprijin moscovit. Interesant este că iniţiatorii Parteneriatului estic sunt state cu guvernări eurosceptice, care nu au ratificat sau au ratificat cu greu Tratatul de reformă al UE (Tratatul de la Lisabona), adică promotorii unei politici conservator-naţionaliste care, iată, angajează Uniunea într-o periculoasă confruntare cu Rusia. Căci atunci când UE şi Rusia, deopotrivă, în loc să încerce a conveni o politică comună pentru o vecinătate comună, îşi revendică în exclusivitate respectiva vecinătate, aceasta se transformă dintr-un spaţiu al cooperării într-unul al confruntării. Or, UE nu are mijloace spre a se război aşa cu Rusia. Aventurismul belicos al dreptei europene trebuie deci oprit!

Citeşte mai multe despre:   editorial,   Rusia

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de