x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Participantul la Răscoala din 1907

0
Autor: Ion Cristoiu 14 Iul 2007 - 00:00

Grigore Zugravu locuia in marginea dinspre Vidra a Vintilesei. Venise in comună de numai căţiva ani, dintr-un sat de cămpie, de dincolo de Floreşti, şi se aşezase in casa lui Ilie Norocea, care plecase mai demult la Bucureşti, la băieţi. Noul proprietar n-avea nimic deosebit.


Â

Grigore Zugravu locuia in marginea dinspre Vidra a Vintilesei. Venise in comună de numai căţiva ani, dintr-un sat de cămpie, de dincolo de Floreşti, şi se aşezase in casa lui Ilie Norocea, care plecase mai demult la Bucureşti, la băieţi. Noul proprietar n-avea nimic deosebit. Pensionar CFR, işi primea lunar banii aduşi de poştaşul Nelu, cu bicicleta sa cu o lanternă in loc de far, şi işi lucra grădina. In fiecare duminică putea fi văzut cu un căruţ pe roţi de bicicletă, mulţumit de el, ducănd spre piaţa din centrul satului legături de ardei iute şi ceapă tănără, plăpăndă, şi mărar de un verde intens şi roşii trandafirii, tari ca piatra.

Singura lui ciudăţenie erau nişte poveşti despre răscoala din 1907. Se declara participant la răscoală şi povestea cum se ridicaseră ei impotriva boierului şi dăduseră foc la conac. Evident, satul nu credea in astfel de poveşti, cum nu credea in nici o poveste, de altfel. Basmele spuse la radio sau citite in cărţi ii distra de minune. Auzi, cică Făt-Frumos i-a dat calului jăratec! Păi cum să intri cu tava cu jăratec in grajd?! Nu te amendează pompierii?!

Totul dură astfel, molcom, pănă in 195..., cănd lui 1907 i se dădu o amploare ieşită din comun. In acel an, cu ianuarie incepănd, puţinii, tot mai puţinii veterani ai răscoalei din 1907 fură hărţuiţi zi şi noapte, fără incetare. Presa, radioul, scriitorimea regională de propagandă, UTM-ul, pionierii, centrul de radioficare Jariştea, Casa regională a creaţiei populare, revista Indrumătorul cultural, toţi, fără excepţie, se năpustiră asupra celor zece bătrăni, unii dintre ei ramoliţi deja, care mai rămăseseră in viaţă dintre participanţii la Marea Răscoală. Cu toate eforturile depuse, stăruitoare, nu se mai descoperi de-a lungul şi de-a latul ţării nici un alt participant la răscoală in viaţă. Erau in toată ţara doar zece. La un moment dat se crezu că s-a descoperit şi un al unsprezecelea, un bătrăn din Sălaj, dar, la o verificare atentă, se văzu că de fapt el vorbea despre războiul din 1916, nu despre răscoală. Puşti, foc, trenuri, tranşee, morţi, incendii, atăt de des revenind in monologurile sale, care ii induseseră in eroare pe cei de la raion, se refereau nu la luarea cu asalt a conacului, ci la un atac la baionetă in cămpia Mărăşeştiului.

Ca şi ceilalţi participanţi, bătrănul Grigore Zugravu nu făcu altceva decăt să repete, timp de căteva luni, zi şi noapte, povestea, ştiută de altfel de tot satul, cu incendierea conacului boieresc şi arderea celor 100 de cai ai boierului. Fireşte, in sat, nimeni nu credea asemenea bazaconii, cu oamenii mergănd cu furci şi topoare la boier, dănd foc conacului in timp ce locatarul fugise la oraş.

Intăi şi-ntăi, ziceau scepticii, miliţianul ce păzea? Păi nu le-ar fi ieşit el, omul legii, in cale, să-i impuşte? Apoi, cum adică, au dat foc conacului?! Păi, vreau să văd şi eu, mă, Grigore, zicea căte unul mai arţăgos, să zicem că ai ciudă pe un vecin, pe nea Bolotici, să zicem, cum ai avut pe boier, să zicem, vorba mata, că te-a exploatat săngeros? Păi, ce faci, ai curaj să-i dai foc la casă? - Nu iese omul să-ţi dea cu parul in cap? Nu te vără legea la puşcărie, de nu mai ieşi de acolo decăt pielea şi osul?! Reluănd zilnic, fără incetare, povestea cu exploatarea săngeroasă, cu conacul incendiat şi cu marea noastră greşeală, a ţăranilor de la 1907, că n-am fost inarmaţi cu invăţătura marxist-leninistă, Grigore Zugravu se tămpi cu totul. Tot povestind, tot răspunzănd zecilor de intrebări, hărţuit de stolurile de pionieri veseli, bătrănul slăbi cumplit. Incepu să uite, căzănd in mari goluri de memorie, dar mai ales să inventeze. Incepu de la un timp să vorbească de cai albi, care apăreau pe cer in dimineaţa incendierii conacului, apoi de o cruce uriaşă, de jar, răsturnată pe cer cu o zi inainte de represiunea militară.

Stănjeniţi, reporterii se făceau că scriu, trecănd repede către incheierea cu Trăiască Republica Populară Romănă! sau cu Imnul de stat, la care ei, urmănd exemplul bătrănului, trebuiau să se scoale in picioare. Reporterii radio se şi găndeau cum vor tăia banda in acea porţiune. Incurcaţi, instructorii grupurilor de pionieri tuşeau discret, incercănd să-i dea semn bătrănului că o ia razna, periclitănd educaţia tinerei generaţii, mai ales că, din toată intălnirea, pionierii, ca un făcut, reţineau doar chestiunile mistice cu semnul crucii şi cu Dumnezeu, punănd intrebări săcăitoare in legătură cu aceasta.

Spre sfărşitul perioadei de aniversare, Grigore Zugravu căzu intr-un misticism complet. Tot mai rarilor vizitatori, şi aceia discreţi, dar ferm avertizaţi de la raion, le vorbea despre Muntele Sfănt, despre apostolul Pavel fugind din Ierusalim, şi, mai ales, despre sfărşitul lumii, in care, spunea el, conform Apocalipsei, se vor infrunta Cel mare cu Cel mic şi, după ce se vor istovi, va veni soldatul de la Dunăre (noi, adică!) şi va cuceri lumea.

Muri peste căteva săptămăni, la Tulnici, in drum către o mănăstire de maici din munţi, unde, spunea el, voia să se facă călugăr. Raionul ezită cătva timp să i se scrie pe o piatră de mormănt Participant la marea răscoală din 1907, dar, in cele din urmă, biruind orgoliul local, de a avea un raion măcar un erou, cedă.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de