Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aş înţelege mai bine ce sunt azi partidele şi din ce oameni sunt făcute, dacă aş avea în faţă nu numai totalul membrilor cotizanţi, ci şi îndeletnicirile acestora. E probabil să existe şi "simpli membri", adică persoane care au ţinut să devină simpatizanţi cu acte care să-şi dovedească opţiunea şi cu ştampilă. Numai că motivele ideologice ale "membrilor de rând", care nu caută o luare în seamă, sunt, comparativ cu motivele majorităţii lucrative, nesemnificative. Sunt convins că majoritatea cotizanţilor e alcătuită din oameni cu interese economice, nu ideologice.
Ministerele gem de cotizanţi la partidele de la guvernare. Primăriile, prefecturile, nivelul de sus şi de mijloc al administraţiei dau, de asemenea, membri cotizanţi care răspund la acţiunile partidului mai mult de nevoie, decât de voie, dar răspund. Îşi apără aceşti "simplii membri", care de fapt nu-s deloc simpli şi dezinteresaţi, funcţia şi veniturile.
Partidele au şi un număr de "lucrativi" fără statut de membru: afacerişti, care subvenţionează un partid puternic ca să-şi asigure protecţie, chibiţi, care speră la o pâine mai albă, interlopi cu legături în Justiţie şi Poliţie, indivizi, care se mută de la un partid la altul, după cum se mută şi puterea. Membrul acela de partid de tip PCR, făcut cu sila doar ca să umple sala la şedinţe şi să-şi dea obolul la visterie, având însă convingeri anticomuniste, a dispărut. Pe la congrese şi sindrofii electorale mai vezi câte un năuc ars de nevoia de a se fotografia împreună cu mărimile. Îi numeri pe degete pe aceşti fervenţi fără cauză ideologică şi-i poţi lesne socoti în categoria ciudaţilor şi a întârziaţilor într-un devotament excesiv precum liberalii vârstnici şi cu ani de puşcărie în spate.
Portretul robot al omului pe care un partid contează în organizare şi financiar, reţine, în principal, factorul financiar. Cine spune că are convingeri e mincinos sau idealist. Dar un idealist cu o mare doză de îndărătnicie de parcurs, nu de inteligenţă. Din "simplii membri" de odinioară ai PCR, nu găseşti azi în partide decât pe cei puţini care, asemeni jucătorilor la loz în plic, mai trag o dată, ştiind că premiile pot fi uneori mari. Psihologia de ciubucar nu se modifică la omul lipit de un partid. Partidele însă n-o să-şi facă niciodată publice alcătuirile, pentru că se definesc prin alcătuiri, prin structura categoriilor de interesaţi la putere. Nimeni nu se duce la un partid degeaba.
În PCR, imensa majoritate a cotizanţilor era degeaba. Cei care se făceau comunişti, ca să-şi apere slujba, practicau un oportunism mărunt, de supravieţuire. Astăzi, chestiunea supravieţuirii, prin apropierea de un partid, nu se mai pune la nivelul de jos, pentru că a dispărut nivelul de jos. Nici un partid nu mai are o bază de masă. Normal ar fi ca partidele să se cheme clanuri.
La judeţe, condiţia de clan, la partidele aflate la conducere, e considerată de populaţie chiar în aceşti termeni. La judeţe, cuvântul partid e utilizat rar.
Se vorbeşte despre "ai noştri" şi despre "ai lor".
"Ai lor" nu se cheamă "opoziţie" decât la alegeri, în presa scrisă şi la televizor, fiindcă aşa e democratic. "Ai lor" - opoziţia - sunt cei care pândesc momentul ca să-i dea jos din jilţuri pe "ai noştri". La judeţe, partidele ar trebui să aibă lipite de nume şi afacerea care le asigură potenţa: PSD - construcţii şi drumuri, PD-L - industrie alimentară, PNL - învăţământ şi medici, UDMR - păduri şi export...
