x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Partidul lui Dumnezeu

0
Autor: Tudor Octavian 05 Apr 2006 - 00:00
Partidul lui Dumnezeu


Mersul pe jos ar fi si mai sanatos, dac-ai putea sa hoinaresti singur singurel cu gandurile tale.

Cand oamenii se vor respecta mai mult unii pe altii, probabil ca orasele vor avea bulevarde pentru solitari, cu indicatoare de genul "Tacerea e de aur" sau "Nu inoportunati", si bulevarde pentru cei cu chef de vorba. Palavrageala nu-i un viciu, numai ca sunt momente cand conversatia e o mare oboseala. E vorba de acele momente cand esti pregatit sufleteste sa spui doar ceva cu sens, ca la spovedanie, iar interlocutorii ocazionali o tin cu "Ce mai faci?", "Cum iti merg treburile?", "L-ai mai vazut pe cutare?" si asa mai departe.

Si mai rau e cand o persoana, de care abia de-ti mai amintesti, te ia pe nepregatite de duhovnic si toarna in tine o poveste, de care chiar ca n-ai nevoie.

Cum mi s-a intamplat si mie zilele trecute. Mergeam prin urmare ca sa merg, din motive de igiena a mintii si ca sa nu uite picioarele umblatul pe jos, cand un barbat, de a carui figura imi aminteam vag, m-a oprit sa-mi comunice scurt, ca atunci cand te precipiti sa-i dai cuiva o veste buna, de natura sa clarifice o situatie limita, o criza, ca de la 1 ianuarie 2006, el face doar politica lui Dumnezeu.

Omul avea aerul ca-si descoperise in sfarsit vocatia si ca ma considera persoana potrivita ca s-o afle primul. Le mai vorbise desigur si altora despre noua sa orientare politica, dar stiti cum devine cazul, cand vrei sa te patrunzi de o idee, de care nu esti suta la suta convins: o zici si o tot zici, iar pana la urma o crezi.

A defini o orientare religioasa cu termenii unei optiuni electorale e mai degraba o licenta poetica, decat o dovada de gasire. Ca la un ultimatum pe care ti-l da varsta. M-am gandit la asta si pentru ca barbatul de patruzeci de ani, daca nu si trecut binisor de pragul critic al primelor patru decenii, era insotit de o adolescenta sfioasa, profund patrunsa de situatie, pe care mi-a prezentat-o ca fiind "mica lui preoteasa".

Cand un cvasinecunoscut te opreste din drum ca sa te informeze ca, de la 1 ianuarie 2006, face numai politica lui Dumnezeu, nu-ti vine sa-l intrebi "Dar pana acum, cu ce partid ai mers?", ci "Atat de tarziu?".

Cat despre "micile preotese", sunt si vor fi me-reu ca lichidul in vasele comunicante: cum e gol un loc, cum se gaseste cineva sa-l ocupe. La lichide, asa trebuie sa fie, dar la femei, parca-i mai bine, cand e sa-si aleaga credinta, sa o faca fara ajutorul activistilor, nu conteaza ai cui purtatori de cuvant sunt.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de