Partidul plat şi banalitatea răului.

Nu imi fac nici o iluzie: partidele po­litice romanesti sunt majoritar con­s­ti­tuite din indivizi cam simpluti, unii chiar stupizi, la limita umanoidului. Cu toate astea, de bine, de rau, in PNL, PSD, in PC, in uitatul PNtCD, ba chiar si in PRM si UDMR mai exis­ta ici si colo cate un om ca lumea, ba chiar cate unul apartinand unei re­­a­le elite: profesionale, culturale sau – lu­­­cru foarte rar si cu atat mai de pret – apar­tinand unei elite morale.

Faptul permite respectivei for-ma­­ti­­uni politice ca, la o adica, sa isi scoa­ta in fata omul valoros si, dupa si­tu­a­tie si speta, sa il puna sa vorbeasca, sa scrie, sa rezolve onorabil cate o trea­ba delicata sau complicata, fie de ochii lumii si ai presei, fie fiindca asa este bine si se cuvine.

Partidul Democrat Liberal insa este partidul plat. Partidul fara varfuri, partidul banalilor. Rareori mi-a fost dat sa vad – si incep sa am deja o varsta... – o mai omogena con­cen­tra­tie de cospirituali ai precaritatii de­cat in aceasta gasca politica unde, pur si simplu, nu exista exceptii spre inalt. De la platitudinea unui imaginat nivel zero, in care viermuieste ma­joritatea membrilor sai, partidul plat contine insa o sumedenie de ex­ceptii gradat-negative, ce imi figu­reaza – daca as folosi, strict pentru far­mecul si puterea de sugestie – cate­go­riile tot mai adanci ale oligofreniei: debilitatea, imbecilitatea si idio­­tia. Evident ca 'prostul daca nu-i fu­dul, parca nu e prost destul', iar fa­la cu care membrii partidului plat, ai PDL-ului asadar, isi poarta ignoranta do­bandeste o stridenta invers propor­tionala cu precaritatea, insa direct pro­portionala cu functia.

Faptul ca un astfel de partid este la putere in Romania este unul grav si da masura calitatii electoratului. Si mai grav este insa faptul ca dre­ga­to­rii tarii – ministeriali, cei din consi­li­i­le judetene si primarii, numiti sau alesi din randurile Partidului Democrat Liberal – apartin, aproape fara ex­­ceptie, categoriilor inferioare ale par­tidului, cele aflate sub pomenitul ni­­vel zero. Adica, sub platitudinea de partid. Revenind la comparatia me­­di­cala, nu 'fruncea', nu 'debilii min­tali' de partid conduc tara, ci 'im­becilii' si 'idiotii'. Altcumva spus, esa­loanele superioare ale partidului plat sunt constituite din banalii peri­cu­losi ai categoriilor inferioare de pre­­caritate. Iar realitatea aceasta cos­ti­si­toare si tragica imi poarta gandul la 'banalitatea raului', memorabila sin­tagma a scriitoarei si filosoafei germane Hannah Arendt.

Ce ramarcase Hannah Arendt? Un lucru si el banal: faptul ca raul lu­mii este produs de oamenii banali, con­vinsi ca isi fac datoria din postura de rotite ale unui sistem. Realita­tea aceasta, cuprinzand mari fapte abo­mi­nabile ale istoriei – de la genocide la crime ecologice ireversibile – nu este decat rezultatul obedientei si interesului personal, cuplate cu sim­tul datoriei implinite – de nivel func­ti­onaresc adesea – al exe­cu­tan­ti­lor inconstienti: niste indivizi obis­nu­iti, fara patalama psihiatrica certa, oa­meni normali, marunti, aflati de­par­te de fanatismul vreunei idei ma­jore, doctrine sau ideal.

Fireste ca atunci cand un astfel de par­tid politic – cazul PDL, o adu­na­tu­ra de indivizi stersi ale caror date bi­o­gra­fice, ambitii personale si vise de marire apolitice nu i-au purtat dincolo de sefia vreunui atelier de confectii, a unei brigazi silvice, atelier auto sau coafor – castiga puterea, el devine tram­bulina banalilor sai spre produ­cer­ea raului de anvergura. Intrucat orice palarie este prea mare pentru ca­pul unui 'debil mintal', al unui 'im­becil' sau 'idiot' politic, ajuns intr-un fotoliu.

Evoluand intre copierea 'mode­le­lor occidentale' (care in mintea ori­carui precar sunt fara cusur), in­chi­pu­ieli si nazariri personale sau de gas­ca devenite 'proiecte', liderii PDL-ului si-au pus amprenta, asemenea unui deget de analfabet, asupra a tot.

Si daca unele prejudicii sunt recuperabile printr-un ipotetic efort de vo­in­ta politica si de munca al vii­to­ri­mii, distrugerile produse mediului si, in general, putinelor insule de natura sa­natoasa pastrate pana astazi se vor do­vedi fatale. Cuvintele 'investitie', 'in­vestitor', 'progres si dezvoltare' – de­semnand notiuni care in optica avangardei culturale, politice si so­ciale mondiale isi pierd vertiginos va­loa­rea pozitiva – constituie inca in mintea ignorantilor harnici si la­co­mosi din PDL tot atatea panacee. Na­tura, linistea habitatelor salbatice, bi­o­diversitatea si confortul salbaticiu­ni­lor – cate au mai ramas si ele – nu conteaza. De la asfaltarea DN 66A – su­pranumit 'drumul Basescu' –, ame­nin­tand prin accesibilizare, fragmen­tare si prezenta umana Parcul Na­ti­o­nal Retezat, pana la recentul proiect de asfaltare si 'dezvoltare' turistica a platoului Bucegilor – ca sa ma opresc la doua exemple –, toate nu sunt decat bombe ecologice amorsa­te pe bani publici de acesti ade­va­rati eco­te­roristi de partid, cu mansete alb-slinoase.

Ma intreb ce poate fi in capul blon­dei Elena, manuitoarea de mop ajun­sa ministru, atunci cand zice: 'Tu­ristii pot veni aici pentru o mul­ti­me de lucruri pe care sa le traiasca intr-un mod in care nu o pot face in al­ta parte. Privelistea, faptul ca pot fa­ce turism de observare a animalelor, sunt specii rare de pasari, de flori, se poate pescui. Se poate merge cu ATV-ul (…)'. Sau ce o fi sub fruntita obezului presedinte al CJ Dambovita, Florin Popescu, atunci cand o completeaza: 'Sunt convins ca vor veni investitori, mai ales ca este o zona cu un peisaj deosebit, este una dintre putinele zone din tara unde mai sunt cocosi de munte sau capre negre'. Nu e nimic altceva decat dovada cotidiana a 'banalitatii raului'. Romanii au sintetizat-o intr-o zicala: 'Iadul e tapetat cu intentii bune'.