Partidul Social Democrat si aschia din ciolanul puterii

George Maior si Claudiu Saftoiu au trecut destul de lejer de examenul Parlamentului. Traian Basescu a mai inregistrat o victorie in razboiul sau de un mandat cu PNL. Surprinzatoarei propuneri cu George Maior i-a urmat, in presa si in politica, un val de interventii pentru a ne convinge ca intre presedinte si PSD s-ar fi incheiat un targ menit a fauri o noua guvernare: PSD+PD. La taifasul pe cat de solemn, pe atat de desert de pe Realitatea TV, Traian Basescu a simtit nevoia sa fie categoric: "Excludeti posibilitatea formarii unei majoritati in care eu, ca presedinte, sa accept venirea la guvernare a PSD-ului inainte de expirarea actualului mandat electoral".

Desigur, accentul mai mult decat apasat pus pe imposibilitatea unei noi aliante de guvernare s-a dorit un contraatac la atacurile venite dinspre PNL, culminand cu iesirea neasteptata a lui Calin Popescu Tariceanu de la Baia Mare, prin care Traian Basescu a fost acuzat fatis de mismasuri cu PSD.

Intaresc aceasta impresie si alte precizari mai mult decat insistente ale interlocutorului de la Cotroceni:
1. Ca l-a ales pe George Maior, pentru ca vede in acesta intruchiparea perfectiunii profesionale si a curateniei morale, asertiune destul de rara in oratoria lui Traian Basescu, dispus sa-i infatiseze pe liderii PSD drept oglinda Raului absolut.
2. Ca PSD de azi nu e un partid care sa se fi transformat suficient de profund incat sa se poata logodi cu fecioara PD.
O precizare ce-ar fi trebuit sa provoace reactia prompta a PSD, ceva in genul: cainele moare de drum lung si Traian Basescu de grija PSD. PSD-ul n-a facut-o.
Dar asta e o alta poveste. O poveste despre un partid cu dinti de turta dulce.
Excesul de delimitari de PSD e oare un truc prezidential menit a ascunde intentiile de creare a unei noi aliante de guvernare? Dupa opinia noastra, nu.

Traian Basescu e un politician inzestrat cu un deosebit instinct al realului. Si sub acest semn, el stie ca o alianta PD-PSD in actualul mandat ar fi catastrofala electoral pentru PD si pentru domnia sa. Ar fi catastrofala si pentru PSD, dar asta nu inseamna ca liderii fostului partid de guvernamant n-ar fi tentati de ea, ahtiati cum sunt sa revina la masa jafului national.

De aceea, toate scenariile aparute in presa privind negocierile pe sest dintre PD si PSD sub privirea obladuitoare a lui Traian Basescu sunt false, daca nu cumva sugerate de liberali. Cum se explica atunci desemnarea lui George Maior? Pe langa alte calcule, inscriind la loc de frunte, calculele unui SRI ce-i poate face jocurile fara a fi acuzat ca i le face (e condus de un om din Opozitie, doar!), prioritar in gestul lui Traian Basescu a fost exercitiul de forta fata de PNL. Presedintele a tinut sa le demonstreze ca, la o adica, daca vrea, poate sa obtina o majoritate parlamentara punctuala, sarind peste capatanosii liberali. Si mai ales fara sa-l coste nimic. Cum de a fost posibil acest exercitiu de forta? Gratie politicii naucitoare adoptate de actuala conducere a PSD.

Coperta revistei Furnica din 1913 (numarul 9) reproduce o caricatura in care Carol I tine un ciolan deasupra capului, in timp ce, in jur, politicienii vremii se inghesuie sub forma de caini sa-l insface. Ciolanul era o aluzie fatisa la posibilitatea Regelui de a desemna un premier fara sa tina cont de rezultatul alegerilor. De aici graba sefilor de partid de a scheuna la picioarele Majestatii Sale. Traian Basescu n-are prerogativele lui Carol I de a numi cu de la sine putere primul-ministru, desi lovitura anticonstitutionala din decembrie 2004 a dezvaluit ca poate impune un premier si impotriva scorului de la parlamentare. Traian Basescu are insa un ciolan al puterii in general. O aschie din aceasta e sefia SRI. Si liderii PSD, innebuniti de statul doi ani deoparte de ciolanul puterii, s-au multumit si cu aceasta aschie.

Exercitiul de forta al presedintelui n-ar fi fost posibil daca PSD ar fi fost un adevarat partid de Opozitie. Dar asta nu-i vina lui Traian Basescu. Vina lui Traian Basescu e ca foloseste trucul ciolanului intr-o Romanie ce se vrea iesita din sandramaua Balcanilor la autostrada europeana.