Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"În doi ani, Uniunea Europeană exclude România din Clubul celor 27" este afirmaţia seacă, dură ca un pietroi care-ţi cade în cap a unui distins profesor aproape octogenar, autor de cărţi şi cândva director de liceu. Pe ce vă bazaţi? - bâigui neîncrezător. Pe destule. Şi ascult, înmărmurit, expozeul de elocinţe nealterate al dascălului. Violarea derbedeiască a principiilor sacre ale democraţiei, terfelirea legii lăsate în voia unor şuţi de cartier ajunşi la cârma României, nesocotirea, pe bucăţele şi în integralitatea lor, a regulilor de bună creştere ale organismului la care am aderat şi pe care am jurat să le respectăm. Ştii ce? - oftează dascălul, aplecându-se spre mine din scaunul strivit între trei pereţi de cărţi înghesuite până în tavan. Când ţi se face favorul de a fi invitat la o recepţie, în lumea bună, faci efortul minim de a-ţi pune o cămaşă curată şi de a te spăla la subraţ. Noi nu numai că am intrat în cizme cu balegă pe ele, mă refer la cizmele morale, dar am şi tras ghiolbăneşte un pârţ în saloanele cu statui şi tablouri înfăţişând prinţi. Am stricat aerul. Băsescu s-a nimerit, printr-o nenorocită coincidenţă onomastică, purtătorul românesc de simbol pentru această alterare a aerului bătrânei şi respectatei Europe. În drum spre casă mă gândesc dacă nu cumva, sub aparenţa logicii aşezate, bătrânul în fapt s-a stricat. Vin blazări. Trecut prin multe, păcălit de atâtea ori de viaţă, optimismul te lasă ca şi încrederea în binele zilei de mâine. Dar tinerii care se sinucid? Cine le-a extirpat lor încrederea în viitor? Dar oamenii pe care-i întâlnesc pe stradă, fără vârstă, care merg, din ce în ce mai mulţi, de parcă ar avea un cuţit înfipt în spate? Am auzit zilele acestea declaraţii oficiale ale unor înalţi oficiali de la Bruxelles care spun explicit că "nici o ţară din fostul Est comunist nu va mai fi primită în UE cel puţin zece ani de aici înainte". Se fac şi referiri fără echivoc la Moldova, parte a României noastre. Cu ce am reuşit să-i supărăm atât de tare pe europeni?
Privesc seară de seară la televizor chipul învăţătoarei din Caracal, aflată de peste două luni în greva foamei. Un prozator descria inspirat o femeie, personaj al unei cărţi: "este frumoasă ca o ţară". Cu ochii ei din ce în ce mai încercănaţi, cearcăne care devin de la o zi la alta de culoarea prunelor vinete, adânciţi în orbite, dar strălucind de lumina încrederii în Dumnezeu, femeia asta eroică şi cu vocaţia neîndoielnică a martiriului şi jertfei de sine este frumoasă ca o ţară. Ca îndurerata ei ţară. N-o merităm, cred, pe Cristiana Anghel. Nu e de la noi, dovadă că - ce blasfemie comit alăturându-i numele - preşedintele Băsescu n-a auzit de ea. Dar de România toată care se găteşte ca de înmormântare în pragul acestei ierni ai auzit? De zecile de mii de români îmbrânciţi într-o nedeclarată grevă a foamei şi a neacceptării medicamentelor fiindcă nu au cu ce le cumpăra şi a speranţei minime în viitor ai auzit, Băsescule? De copilul, nu cel bătut de tine, ci de cel uitat fără încălzire într-o casă de ocrotire a minorilor, care, amărâtul, a murit de frig ai auzit? Regimul tău e definit de fostul preşedinte Emil Constantinescu drept unul de sorginte mafiotă, calificat să sugă până la secătuire ţara de orice ban, de orice resursă. Poate te duşmăneşte şi, nevrednic de băile tale de mulţime, spune cu acreală şi subiectivism ce spune. Dar câţi, te-ai întrebat vreodată, gândesc astfel? Mulţi, alesule prin minciună, prostire a prostimii şi măsluire. Mulţi, din ce în ce mai mulţi. Vor ieşi ei în stradă? Habar n-am şi aproape că nu mă interesează. Cristiana Anghel, predestinată la un nume de Crist, demonstrează, pe patul ei de spital, cu furtune în vene care o alimentează artificial, nu pentru 80.000 de oameni, câţi adună sindicatele, ci în numele a opt milioane sau poate mai mulţi. Autodafeul ei de Joanna d'Arc face cât o Românie ieşită toată în stradă.
Parlamentarii opoziţiei vor să dea jos, prin moţiune, guvernul Boc. Nu înţeleg de ce atâta strădanie inutilă. Guvernul Boc, singurul guvern din lume cred de esenţă manufacturieră, de fapt de serie, a mai picat. Tot prin demers democratic parlamentar. Ei şi? Un individ, unul singur, pe numele lui Traian Băsescu n-a vrut. Democraţie? Ce e aia? Democraţia sunt eu! Vrea cineva căderea guvernului? Atunci să dărâme guvernul cel adevărat, cu premierul Băsescu şi clica lui cu tot. Altfel, ca într-o parabolă latină cu Cezar şi corbul, "muncă şi cheltuială zadarnică".
P.S. Vom rămâne totuşi, mă corectează cineva, chiar dacă ne exclud europenii, o colonie americană. Nu-i rău. În fond, de ce nu ne-ar iubi americanii? Preşedintele nostru s-a angajat să presteze gratis Licuriciului cel Mare o activitate de răsfăţuri erotice care, pe centură, se plăteşte. De ce n-ar fi satisfăcut Licuriciul?
