x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pasteluri de toamnă

Pasteluri de toamnă

06 Oct 2011   •   21:00

Omul trebuie sa se pazeasca de om. De semenii tai trebuie sa-ti fie frica, muritorule, nu de Creator!

● N-a mai plouat de vreo doua luni. Seceta a parjolit campurile, le-a ars. Miroase a iarba coapta, a ta­ciuni vegetali. Cerul s-a intomnat, dar ploaia nu se simte nicaieri. Sta pitita undeva si se lasa rugata, implorata. Isi asteapta paparudele care nu vor mai veni niciodata. Le-a pustiit soarele vremurilor noi, despuiate de tra­ditiile pagane. S-au urnit procesiuni popesti, ca-n Evul Mediu, dar geaba. Un taran paseste greu prin ta­rana izlazului. Trambe de praf i se ri­di­ca in urma, aureolandu-l intrucatva. Cand ajunge la brazdele arate dupa seceris, se lasa ganditor pe vine si ia in palmele batatorite un glod trunchios. "Scartaie pamantul de us­cat ce e", il aud tanguindu-se parca. Amandoi – glodul si taranul – isi jelesc soarta potrivnica. De-ar ploua peste ei...

● "Nu-mi este frica decat de Dum­nezeu, de nimeni altcineva", se mar­turisesc intervievatii din stirpea spi­ritelor alese si nu doar. Ma revolta lip­sa lor de intelepciune. Cum sa-ti fie tea­ma de fatalitate, de predestinare? Tot ceea ce-ti daruieste sau iti ia Dom­nul, e scrijelit in cartea cerului, este inevitabil. Omul trebuie sa se pa­zeas­ca de om, de acolo porneste raul ni­micitor. De semenii tai trebuie sa-ti fie frica, muritorule, nu de Creator! Ei mint si insala, ucid si violeaza, ei tradeaza in clipele de cumpana, Dum­nezeu nu e in stare de asa ceva. Asadar, feriti-va de "fiarele" cu care impartiti biroul, strada si casa, nu mai cautati in sus pricinile nerostuirii voastre!

n "As scrie o carte despre mize­riile puritatii", noteaza Constanta Buzea in "Cresterul ghetarului". Ce mi­nunatie e sintagma asta, auziti, "mi­zeriile puritatii"! Nici nu-mi trecea prin minte ca puritatea poate fi si mi­zera. Inteleg puritatea mizeriei, dar invers mi-e cu neputinta sa pricep, credeti-ma! Mare pacat, totusi, ca sensibila poeta n-a nascut inca aceasta carte.

● In acelasi jurnal, autoarea re­mar­ca, prin 1969, ca "Ni se fura timpul culturii. Felinele literare imbatranesc". Oare ce mai e de zis astazi, cand "timpul culturii" a fost scos de­finitiv din agenda publica? Cultura este ultima preocupare a gu­ver­nan­ti­lor, tot mai peltici in gandire. Cat despre norod, il vad ca pe un imens sto­­mac ghioraind de foame... In­fa­su­ra­re nesfarsita de mate goale, roase de o teribila nesiguranta. "Felinele lite­ra­re" de atunci, sunt fiinte simpati­ce, biete pisicute, pe langa sacalii postdecembristi, hamesiti din cale-afara.

● La Targu-Jiu, capii justitiei lo­ca­le au inteles, inaintea celor de la cen­tru, ca solemnitatea sedintei de ju­de­cata e incompatibila cu slapii si ber­mudele. Ori de cate ori poposesc la o instanta, dupa imprimavarare, am senzatia ca sunt pe peronul garii ori al autogarii. Insi in pantaloni scurti si maieuri, agresivi si nespalati, du­dui mai mult dezbracate, suleme­nite indecent, aducand in tribunal pro­mi­s­cuitatea bordelurilor. Afara, in lumea civilizata, tinuta e obligatorie in Casa Justitiei, cum e si in Casa Domnului si nu vad de ce la noi sa fie altcumva. Mult trambitata reforma – aia mica, fiindca cea mare n-are deocamdata o croiala – de aici ar fi sa plece, de la vestimentatia in solemnitate. In hainele de piata sau de plaja, justitiabilul va fi tentat sa se targuiasca si sa-si imagineze ca e in fata tarabelor cu barabule ori cu suveniruri. Pana sa invete sa respecte actul de justitie, romanii trebuie siliti s-o faca, inclusiv prin amenzi.

● O fetita a murit de dor la Arad. S-a trezit parasita de mama si a re­fu­zat sa mai manance. N-au induplecat-o nici doctorii, nu-si mai gasea ros­tul in abandonarea lasa. Cum sa cresti fara sa fii iubita si mangaiata de cea care ti-a dat viata? Cum sa-ti ex­plici dezertarea nascatoarei decat prin neiubirea ei? Micuta s-a hotarat sa moara si nimic nu i-a infrant vointa parelnic gracila. S-a stins visand ca mama i se va intoarce si-o va tine iarasi in brate. C-o va saruta pe obra­jo­r­ii subtiati de dor si-o va duce de ma­nuta la scoala. Sa vada si colegii ca nu e singura, ca nu e a nimanui, miti­tica! Da, se moare de dor, de dorul ma­mei mai ales, iar cine a fost copil n-are cum sa nu inteleaga crunta mistuire.

×