Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În staţiile de metrou, afişele cu anunţul unui nou sortiment de pateu nu spun că e gustos, nici ieftin, spun că e "cel mai uşor de întins din România". Întinsul e o ocupaţie alimentară vecină cu mestecatul, porţionatul, vărsatul, frământatul, fezandatul, ingurgitatul şi muşcatul. E mai degrabă o chestiune de tehnologia hranei decât de calitate. Pe producător însă l-a interesat ca pateul lui să fie, nu contează cum, "cel mai".
Sub semnul lui "cel mai", banalul pateu de ficat ar fi putut să fie şi cel mai maro, cel mai vârtos, cel mai greu de digerat sau de vândut. Tot ce se vinde acum în România, dar şi în lumea mare e "cel mai", "cea mai", "cei mai" şi "cele mai". N-are sens să-ţi propui un mai bine ori un mai repede, un mai frumos în viaţă, în muncă şi în general în tot ce-ai putea să vrei, să speri şi să îndrăzneşti, fiindcă absolutul a fost atins în toate privinţele şi în toate domeniile. Mai rămăsese abordabil doar absolutul în materie de întins pateul pe pâine. Dar şi aici s-a ajuns la un prag cu care România se califică în etapa europeană a întinsului.
Dacă luăm aminte la calitatea pateurilor franţuzeşti, ca să nu mai vorbim despre cele spaniole şi italiene, la care întinsul nu se numără printre excelenţe, momentul în care noul pateu autohton va fi omologat drept "cel mai uşor de întins pate din Univers" e atât de aproape încât poate fi pipăit şi mirosit.
Noi, românii, am descoperit portiţa prin care se ajunge mai repede în lumea lui "cel mai". Am ajuns cel mai repede la această portiţă din dos, inovând nu la calitate, la productivitate ori la înfăţişare, ci la dimensiuni. Într-o întrecere în care cârnaţii pot fi cei mai delicioşi, cei mai parfumaţi sau cei mai piperaţi, noi ne-am impus prin cei mai lungi cârnaţi. Literatura contemporană are şi ea o şansă de a se face cunoscută prin cele mai late poezii, cele mai strâmte romane, cele mai lungi şi groase catrene. Bucătăria naţională, invadată de legume fără gust, fără miros şi fără nimic sănătos în ele, poate acredita ciorbele cu cea mai ecologică apă de chiuvetă, cotletele din cel mai bătrân viţel şi grătarul din cea mai proastă găină. Am putea chiar impune nişte criterii de consum global, sută la sută româneşti. Avem guvernul cel mai greu de înghiţit, europarlamentarii cel mai greu de civilizat. Momentul pentru a trece de pragul imposibilului n-are cum să fie prea departe. Important e să fim primii la instituţionalizarea acestuia. Reclama la noul pateu, care conţine grăsimi, aditivi, şorici, vopsele şi numai 0,003% ficat, ar suporta o seamă de ameliorări semnificative:
"un pateu mai uşor de întins e practic imposibil de produs". Poate fi fabricat unul mai uşor de aruncat la gunoi, mai lipsit de orice atom de ficat, mai lesne de torsionat şi ambutisat, dar, de întins, în nici un caz.
Încă un merit al reclamei trece neobservat, drept care sunt gata să retractez cele spuse până aici. Pe afiş nu scrie nicăieri că avem de-a face cu pateul cel mai uşor de întins pe pâine. Poţi să crezi că e cel mai uşor de întins pe asfalt, pe burtă, la plajă, pe bătături, pe noile coduri penale şi civile, pe orice. Fapt care radicalizează datele problemei. Un pateu românesc, cel mai uşor de întins pe orice - iată un mod de a ne aduce aportul la tezaurul mondial de pateuri imposibil de imitat, egalat şi neglijat.
Dacă luăm aminte la calitatea pateurilor franţuzeşti, ca să nu mai vorbim despre cele spaniole şi italiene, la care întinsul nu se numără printre excelenţe, momentul în care noul pateu autohton va fi omologat drept "cel mai uşor de întins pate din Univers" e atât de aproape încât poate fi pipăit şi mirosit.
Noi, românii, am descoperit portiţa prin care se ajunge mai repede în lumea lui "cel mai". Am ajuns cel mai repede la această portiţă din dos, inovând nu la calitate, la productivitate ori la înfăţişare, ci la dimensiuni. Într-o întrecere în care cârnaţii pot fi cei mai delicioşi, cei mai parfumaţi sau cei mai piperaţi, noi ne-am impus prin cei mai lungi cârnaţi. Literatura contemporană are şi ea o şansă de a se face cunoscută prin cele mai late poezii, cele mai strâmte romane, cele mai lungi şi groase catrene. Bucătăria naţională, invadată de legume fără gust, fără miros şi fără nimic sănătos în ele, poate acredita ciorbele cu cea mai ecologică apă de chiuvetă, cotletele din cel mai bătrân viţel şi grătarul din cea mai proastă găină. Am putea chiar impune nişte criterii de consum global, sută la sută româneşti. Avem guvernul cel mai greu de înghiţit, europarlamentarii cel mai greu de civilizat. Momentul pentru a trece de pragul imposibilului n-are cum să fie prea departe. Important e să fim primii la instituţionalizarea acestuia. Reclama la noul pateu, care conţine grăsimi, aditivi, şorici, vopsele şi numai 0,003% ficat, ar suporta o seamă de ameliorări semnificative:
"un pateu mai uşor de întins e practic imposibil de produs". Poate fi fabricat unul mai uşor de aruncat la gunoi, mai lipsit de orice atom de ficat, mai lesne de torsionat şi ambutisat, dar, de întins, în nici un caz.
Încă un merit al reclamei trece neobservat, drept care sunt gata să retractez cele spuse până aici. Pe afiş nu scrie nicăieri că avem de-a face cu pateul cel mai uşor de întins pe pâine. Poţi să crezi că e cel mai uşor de întins pe asfalt, pe burtă, la plajă, pe bătături, pe noile coduri penale şi civile, pe orice. Fapt care radicalizează datele problemei. Un pateu românesc, cel mai uşor de întins pe orice - iată un mod de a ne aduce aportul la tezaurul mondial de pateuri imposibil de imitat, egalat şi neglijat.
