x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pe Băsescu îl strânge constituţia

0
Autor: Petru Calapodescu 02 Mai 2012 - 09:41

Si Victor Ponta, si Crin Antonescu au tinut, la conferinta de presa in care premierul desemnat si-a anuntat echipa, sa insiste asupra unei chestiuni esentiale. Odata validat, Cabinetul va lucra si se va afla exclusiv sub controlul Parlamentului. Nu al Presedintiei, nu al staff-urilor USL. Mesajul a fost transant. Se incheie era "presedintelui-jucator", Traian Basescu fiind invitat sa invete ce-i separatia puterilor in stat, sa reciteasca Legea fundamentala si sa nu o mai violeze, sa-si exercite atributiile strict constitutionale. Acelea, iar nu cele pe care, de opt ani, si le tot inventeaza, ajungand ca nu putine voci, inclusiv din afara tarii, sa aprecieze ca in Romania e un stat in care presedintele se manifesta arbitrar si discretionar, avand chiar tendinte dictatoriale. Nici nu e de mirare.

Sa facem un minim efort de memorie. Inca de la inceputul primului sau mandat prezidential, Basescu a afirmat ca, pentru el, Constitutia e o haina prea stramta. Ca el va fi un presedinte-jucator, si tara trebuie sa se schimbe dupa chipul si asemanarea lui, iar nu viceversa. Ceea ce pareau niste glume proaste, niste fandoseli de tip cocotat in varful piramidei, au devenit destul de repede adevaruri politice, distorsionand democratia, viata tarii.

Avand in subordine garda pretoriana pedelista, cu aliati-slugute, Basescu a tropait cat si cum a vrut, mereu mai abuziv, chiar agresiv, pe principiile statului democratic, de drept. Se ajunsese ca nimic sa nu se mai miste fara voie sau ordin din Deal: de la desemnarea guvernelor si a fiecarui ministru in parte, pana la numirea sefilor de agentii sau de servicii deconcentrate, ori la sefii companiilor de stat; de la impunerea politicilor economice si sociale (vezi brutalitatea taierilor de venituri ale populatiei), la incheierea unor contracte economice profund pagubitoare pentru tara; de la stabilirea unei "axe strategice" care nu ne-a adus mare folos, fiind mai curand o teava absorbanta unidirectionala, la obedienta fata de trimisii Licuriciului, paralel cu ignorarea altor mari actori economici mondiali.

Totul trebuia sa treaca prin gandirea geniala si voia unui singur om. Si a trecut, Romania ajungand pe ultimul loc in UE. Brusc, lui Traian Basescu, iata, i s-a pus piciorul in prag. I s-a spus limpede ca ori se limiteaza la atributiile sale constitutionale - si nu are prerogattive executive - ori pleaca. Asa cum doreste: prin demitere, sau, mai calm, chiar mai civilizat, prin demisie.

Cum Traian Basescu nu exceleaza printr-un comportament politic civilizat, ma indoiesc ca va demisiona, asa ca ramane doar varianta readucerii Legii referendumului la forma normala si demiterea prin votul celor care nu-i mai acorda actualului locatar de la Cotroceni credit decat in proportioe de 8%. Ramanerea sa inca doi ani in palat ar insemna tot felul de sforarii, de manevre de culise, menite sa puna in dificultate un Cabinet care are altceva de facut. Anume, sa scoata tara din marasmul al carui artizan principal e chiar Basescu.

POST-SCRIPTUM. Ungaria si China tocmai au semnat sapte acorduri prin care Beijingul va face la vecinii nostri investitii de un miliard de euro (inclusiv pentr Trenul de mare viteza, obiectiv declinat de trupa basesciana), iar in Bulgaria au dat in folosinta, acum cateva luni, o fabrica de autoturisme. Noi n-am avut ambasador in China vreo doi ani, Basescu fiind ofuscat ca nu e primit cu covor rosu, in vizita de stat, cand si cum vrea el...

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de