x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pe invers

Pe invers

de Radu Tudor    |    23 Feb 2006   •   00:00
Pe invers

Procurorii specializati pe vremea lui Ceausescu aresteaza brutal si ancheteaza in week-end prin chemare telefonica mai degraba ziaristi decat mafioti. In plus, cand instanta respinge de multe ori masura arestarii preventive, pentru ca investigatia Parchetului nu a produs probe, nu e o descalificare profesionala a procurorului?

Scandalul scurgerii de informatii clasificate din MApN aduce in discutie atat interpretarea legii privind siguranta nationala, cat si nivelul de profesionalism al unor procurori insarcinati cu activitati speciale, cum sunt cei de la DNA sau de la DIICOT, din Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Le vom analiza pe rand.

Legea 51 din 1991 privind siguranta nationala prevede la articolul 3, litera e: "spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizatii straine ori agentilor acestora, procurarea ori detinerea ilegala de documente sau date secrete de stat, in vederea transmiterii lor unei puteri sau organizatii straine ori agentilor acestora sau in orice alt scop neautorizat de lege, precum si divulgarea secretelor de stat sau neglijenta in pastrarea acestora".

Daca aplicam cu strictete acest pasaj, incriminator in viziunea procurorilor pentru subofiterul si jurnalistul arestati, vom observa ca el nu este valabil decat pentru militarul in rezerva. Nu trebuie sa fii un specialist al infractiunilor la adresa sigurantei nationale, cum se doreste a fi seful DIICOT, Doru Ioan Cristescu, pentru a observa faptul ca, aplicand legea, arestarea jurnalistului a fost complet nejustificata. Masura a fost de fapt o interpretare fundamentalista, aproape abuziva a legii. Constat cu amaraciune ca procurorii romani ai anului 2006 apeleaza la aceeasi masura a scolii comuniste: intai arestarea si apoi probarea vinovatiei. Un principiu fundamental intr-o tara democratica ne spune ca trebuie sa fie chiar invers. Dar la noi, pe invers sunt procurorii si au ramas la fel, in ciuda infuziei de tineri in domeniu. Procurorul general Ilie Botos este unul dintre ei si sperantele mele ca metodele se vor schimba sub mandatul sau se naruie pe zi ce trece. Informatiile clasificate nu au fost nici transmise unei puteri sau organizatii straine, nu au fost nici divulgate. Exista doar o incadrare ce se potriveste si anume "neglijenta in pastrarea acestora", cu responsabilitatea unor militari, care au avut informatiile inainte sa ajunga la presa. Aici exista justificare legala pentru o ampla investigatie a Parchetului. Era insa de ajuns ca jurnalistii implicati sa dea declaratii, mai ales ca existau circumstante atenuante, si nu agravante pentru ei. Acestea constau in faptul ca nu au publicat informatiile secrete, au contactat autoritatile pentru a le transmite informatiile, au facut chiar apel la colegii de breasla sa nu publice nimic. Atunci unde e pericolul public? De ce trebuie sa arestezi un jurnalist? E suficienta cooperarea prin comportamentul de buna credinta.

Daca aceeasi interpretare maximala a legii am fi avut-o in cazul unor mafioti apropiati puterii politice, in cazul unor exponenti ai oligarhiei romanesti care au devenit milionari in dolari prin frauda, nu era nici o problema. Ne amagim cu idealul juridic potrivit caruia toata lumea este egala in fata legii. Dar, din pacate, nu este asa. Procurorii specializati pe vremea lui Ceausescu aresteaza brutal si ancheteaza in week-end prin chemare telefonica mai degraba ziaristi decat mafioti. In plus, cand instanta respinge de multe ori masura arestarii preventive, pentru ca investigatia Parchetului nu a produs probe, nu e o descalificare profesionala a procurorului? Care poate avea la dispozitie declaratii, interceptari audio-video din partea serviciilor secrete, acces la date personale. Si tot degeaba. Daca habar n-are meserie, atunci forteaza legea, aresteaza, nu poate proba mai nimic si o ia in freza in fata judecatorului.

Prin arestare, un procuror vrea de fapt sa acopere lipsa de profesionalism, sa aduca un plus de greutate mediatica, nu una de esenta, dosarului sau.

Cursul normal ar fi instrumentarea cazului prin adunarea de probe, trimiterea in judecata, o pledoarie impecabila a procurorului acuzator in fata instantei, doua-trei infatisari si condamnarea, daca persoana e vinovata. Ati auzit de asa ceva pe la noi?

Problema scurgerii de informatii din MApN era destul de simpla de la inceput. Miza reala sunt de fapt militarii, activi sau in rezerva. Restul, detinatorii sau eventualii utilizatori din presa puteau fi anchetati in libertate si avertizati sa nu le publice. Un subofiter in rezerva a fost arestat si eliberat. Un jurnalist la fel. Asadar, nu sunt ei adevaratii vinovati. Totul a fost pana acum pe invers. Logic ar fi sa urmeze arestarea unor ofiteri sau subofiteri activi, care se fac vinovati in mod real de sustragerea CD-ului cu informatii secrete. Se pare ca asta va urma. De fapt, asa trebuia sa inceapa totul.
×
Subiecte în articol: editorial