x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pe marginea unei dureri

0
Autor: Tatiana Covor 19 Oct 2010 - 00:00
● Roma

Italia. Roma. O staţie a metroului, o zi oarecare. Lumea se grăbeşte, fiecare cu gândurile şi cu problemele sale. La casa de bilete, o discuţie, un ton mai ridicat. Pentru bilete, pentru coadă, pentru un fleac.
Până aici, rutină, de aici încolo, tragedia.

O zi oarecare se transformă într-un coşmar menit să schimbe vieţile multor oameni. Pe deasupra, totul documentat de camera de luat vederi a gării. La stânga, un tânăr, la dreapta o tânără. Ea se apropie de el să-i reproşeze ceva, continuă discuţia dinainte. Probabil un schimb urât de cuvinte. În orice caz un schimb urât de gesturi. Ea pare a-l împinge. El strânge pumnul şi o loveşte drept în faţă. Femeia cade ca un sac greu, rămâne nemişcată. El pleacă. Trecătorii îţi continuă drumul, se dau doar un pic mai la o parte, ca să nu dea de corpul acela întins pe jos.
Acesta este video-ul pe care televiziunea italiană l-a transmis de zeci de ori. Aveai impresia că era un joc, o glumă de joasă speţă ca să râdem de reacţiile trecătorilor. Doar că nu era vorba nici de joc, nici de glumă.

Ea, Maricica Hăhăianu, 32 de ani, o infirmieră româncă. El, Alessio Burtone, un italian de 20 de ani cu pasiune pentru box, se pare că mai trăsese ceva pumni la viaţa lui.
Trecătorii într-un sfârşit s-au oprit să vadă ce era cu tânăra de pe jos. Alţi trecători l-au oprit pe boxerul amator până ce au sosit poliţia, ambulanţa etc.

În jurul acestei drame se declanşează instantaneu bâlciul mediatic. S-au folosit cuvintele de zile mari: rasism - ba da, ba nu, imigranţi, români, italieni, violenţă, societatea modernă, tinerii nu mai au idealuri, Europa, ne-Europa. Lista completă a tuturor banalităţilor.
Realitatea e dincolo de cuvinte: durerea soţului, disperarea fratelui, plânsul cumnatei Maricicăi. Neştiinţa inocentă a copilului de trei ani. Drama unei familii de români plecaţi să-şi construiască o viaţă mai bună. Cu planuri, vise, greutăţi. Fiindcă nu e niciodată uşor să te dezlegi de locul tău şi de oamenii pe care îi ştii de o viaţă şi să o iei de la început în altă parte.

La spitalul în care Maricica, până la urmă, avea să moară, se perindau autorităţile, fiecare îşi spune părerea. Faptul e secţionat, analizat, comentat în toate felurile. Dacă evenimentele nu ar fi atât de tragice, românii din Italia ar putea spune "poftim, spuneaţi că românii sunt violenţi, acum ce mai spuneţi?".
Faptul acesta dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie de dovezi, că violenţa nu are naţie. Se naşte în orice loc, în orice ţară, acolo unde găseşte un culcuş mai cald în care să se dezvolte. Elementul care îi prieşte cel mai bine e ignoranţa. Lipsa de valori. Şi din acestea, har Domnului, e prea plină lumea!
revăd imaginile şocante. Lucrul care impresionează sau care ar trebui să impresioneze este faptul că un bărbat, de orice naţie ar fi, loveşte o femeie, de orice naţie ar fi şi ea.

Agresorul acum se dă de ceasul morţii, se căieşte, cere iertare, nu credea că un pumn putea să omoare. E înfiorătoare fraza aceasta. Din ce gol cerebral poate ieşi o astfel de declaraţie? Adică ce credea? Că un pumn e ca o mângâiere pe obraz? Cum putea să nu ştie că pumnul unui bărbat în toată firea poate, în cel mai bun caz, să rupă oase? Cum de nu îşi imagina că o lovitură cu capul de piatră poate să fie fatală?
Prea multe vieţi distruse. Prea multă durere.

Italienii, la rândul lor, sunt şocaţi în faţa filmului pe care l-au vizionat de zeci de ori. Au o greutate de piatră pe inimă: imaginea trecătorilor care s-au perindat pe lângă Maricica fără să se oprească. E greu să priveşti imaginile acelea fără să te întrebi în ce fel de lume trăim. Parola general-valabilă de astăzi pare a fi "nu te amesteca". În fond, şi pentru aceasta se pot găsi motive şi cauze - din nefericire, azi violenţa gratuită se poate ivi după orice colţ de stradă. În Italia s-au împroşcat pentru un loc de parcaj. S-au înjunghiat între vecini certăreţi. E covârşitor de trist, dar se pare că instinctul de a întinde mâna să ajuţi pe cineva e pe cale de dispariţie.
Păcat. Rămâne un gust amar.

Dezbaterile vor continua. Italia...România....rasism da...rasism nu....Vinovatul va fi judecat. Timpul va trece. Durerea celor atinşi de această dramă va rămâne.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de