Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aflu de pe pagina D C News despre o iminentă citare la DNA a soţului colegei noastre Oana Stancu Zamfir, deputatul Daniel Zamfir, ca urmare a unei sesizări făcute de Banca Naţională. Sesizare care vine în urma faptului că este, alături de avocatul Gheorghe Piperea, autor al unei legi care a intrat în limbajul public sub numele „Legea dării în plată”, lege care a stârnit multe discuţi şi controverse, mai ales dinspre sectorul bancar.
Fireşte, într-un stat democratic dreptul de a contesta o lege este neîngrădit, dar asta presupune, în mod firesc şi necesar, ca asemenea delimitările de poziţie să se facă în mod temeinic argumentat şi, deloc în ultimul rând, în termeni civilizaţi. Adică fără insulte, fără atacuri la persoană, fără procese de intenţie şi fără ameninţări. În această ordine de idei, aş menţiona că în ceea ce priveşte sus-menţionata lege există două tipuri de abordări care, deşi transmit acelaşi mesaj negativ, sunt opuse ca ton şi ca manieră de abordare. Mă refer la poziţia echilibrată în termeni şi coerentă în demonstraţie, formulată de către Adrian Vasilescu, om cu o bogată experienţă în materie şi consilier al guvernatorului BCR, un text cu care poţi sau nu să fi de acord dar asupra căruia poţi discuta. La polul opus situându-se câteva ieşiri umorale ale promotorilor de mesaj ai unor bănci. În această ultimă categorie detaşându-se directorul Direcţiei de supraveghere a Băncii Naţionale, Nicolae Cinteză, care a lansat atacuri la persoană la adresa unuia dintre iniţiatorii legii, deputatului Daniel Zamfir. Una şi aceeaşi persoană cu cel care va fi chemat la DNA.
La urma-urmelor de ce m-aş mai mira pentru că băncile, care, la noi, fac legea pieţii după bunul lor plac, au intrat în fibrilaţie atunci când au simţit că nu mai pot lua piele de pe datornici, după ce,din mers, au schimbat, cum şi când li s-a năzărit,condiţiile creditului? Să ne amintim, de pildă, că, în această primăvară, Mirela Iovu,vicepreşedintă a CEC Bank- bancă de la care Ioana Băsescu a primit un credit baban în condiţii care au ridicat multe semne de întrebare- declara pe un ton categoric:„În Roma antică faliţii erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau”? Declaraţie incalificabilă peste care,în pofida indignării justificate pe care a avut-o, diriguitorii lumii bancherilor din scumpa noastră patrie, în frunte cu BNR,au trecut cu o mare, revoltător de mare, uşurinţă.
Dar, de data asta, când văd că însăşi Banca Naţională a României s-a dus „cu jalba în proţap” la DNA, sunt convins că este ceva putred. Dar nu în Danemarca prinţului Hamlet, ci aici, la noi, în România. Iar dacă luăm act despre faptul că- aşa după cum a prezentat în mod detaliat şi convingător situaţia, în postarea sa, colega noastră Oana Stancu Zamfir- în ceea ce îl priveşte pe deputatul Daniel Zamfir au fost invocate motive care aduc mai degrabă a procese de intenţie şi a atacuri la persoană, avem, la rândul nostru,serioase dovezi că s-a ajuns prea departe. Mai pe româneşte spus, de la gunoiul sub preş la pumnul în gură!
La urma-urmelor, dacă stăm strâmb şi judecăm drept, după cum bag seama că trebuie să mai procedăm şi acum, la un an de la plecarea de la Cotroceni a Amiralului Dezastrului Naţional,nici nu mai cred că trebuie să ne mire demersul BNR, de vreme ce, mai zilele trecute, câţiva distinşi ambasadori ai unor state fanion ale democraţiei moderne au mers la preşedintele Klaus Johannis. Dar nu într-o vizită de curtoazie, ci pentru a-i cere să nu promulge respectiva lege. Potrivit unor informaţii care circulă pe canale media diplomaţii, foarte probabil mobilizaţi de băncile direct vizate de legea respectivă, au pomenit câte ceva despre consecinţele deloc favorabile pe care, în Uniunea Europeană, le-ar putea avea asupra României promulgarea acestei legi. Demers care, între noi fie vorba, nu am ştiinţă să intre în uzanţele mandatului diplomatic pe care respectivii diplomaţi l-au primit atunci când au venit, la post,aici, la Bucureşti.
Cu câteva luni în urmă, scriind, aici, în „Jurnalul Naţional”, despre ieşirea imprdonabilă a vicepreşedintei CEC Bank, Mirela Iovu, aminteam o întâmplare cu tâlc al cărei personaj a fost Voltaire. Fiind pus să le spună, seara, înainte de culcare, celor mici o poveste cu bandiţi, autorul clasicului „Tratat despre toleranţă” a început aşa: „A fost odată un bancher…” Întâmplare pe care am aflat-o din captivanta prefaţă a marelui cărturar şi istoric al economiei româneşti, Costin Murgescu, la cartea „În zgomotul bursei”, scrisă de Nicolae Murgu, Constantin Lazăr şi Mugur Isărescu apărută în 1884 la editura „Albatros”.
În finalul articolul publicat acum câteva luni, o întrebam pe Mirela Iovu: „Vă place Voltaire?” Aceeaşi întrebare i-aş fi pus-o, recunosc, şi domnului director Direcţiei de supraveghere a BNR. Dar, în situaţia de faţă, mă văd nevoit să o modific pe ici pe acolo, prin punctele esenţiale: „pe Voltaire când îl chemaţi la DNA, domnule Nicolae Cinteză?
