„Pele ne arunca noroi în ochi”

Când nea Angelo Niculescu mi-a trasat la pauză sarcina să-l marchez, să-l păzesc pe Pele, mi s-au înmuiat genunchii de emoţie. Eu, puştiul de 17 ani, introdus la pauză în naţionala României, trebuia să-l anihilez pe cel mai lăudat fotbalist al planetei, Pele. La început, nu îndrăzneam să intru mai tare la marea vedetă a Braziliei, dar în câteva minute, m-am convins că starul atacului carioca se ţinea de clovnerii. Abia îl atingeai şi ţipa ca din gură de şarpe, se tăvălea pe jos, veneau în sprint nişte maseuri cu ceafa lată, care-l stropeau pe accidentat cu apă din nişte găleţi mari, îi frecau faţa vedetei mondiale cu un burete şiroind de apă. Peste câteva secunde însă, Pele sărea în picioare şi la cornere ne arunca noroi în ochi, pe furiş. Iar la duelurile unu la unu ne jignea, ne spunea că suntem fii de târfe. Păi, când am văzut cum stă treaba, am început să-l cotonogesc şi eu pe marele Pele, aşa cum şi el îmi dădea câte un cot în ficat. L-am anihilat bine pe Pele şi naţionala României era cât pe ce să scoată o remiză cu campioana mondială Brazilia, la Mondialele din Mexic, în grupa de la Guadalajara”, povesteşte Liţă Dumitru, cu farmecul lui cunoscut. Teribil fotbalist a fost mijlocaşul Stelei, al Rapidului şi al naţionalei. Jucător complet, deposedări de manual, pase parcă măsurate cu şublerul, şuturi viclene la loviturile libere, vivacitate şi anticipaţie. Balaci spunea că, atunci când facem anchete cu cel mai bun fotbalist român şi îl votăm fie pe Hagi, fie pe Dobrin, îl uităm pe Dumitru, făcând o mare nedreptate. Inteligent şi cu măiestria jocului, Liţă Dumitru stârneşte uimire cum n-a performat ca antrenor. Cu gustul aventurii, Dumitru a fost şofer, transportând mobilă în Germania, a crescut şi a vândut porumbei de performanţă şi, până la urmă, a avut ochi să descopere talentul din Gardoş, la Chiajna.