x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pelicanul către Midia: guvidul a rămas un bou

0
Autor: Lucian Mandruta 07 Feb 2009 - 00:00

Am fost săptămâna asta pe o platformă petrolieră să pun steagul României cam în locul câştigat la Haga. Nu sunt tocmai genul naţionalist, însă m-am gândit că, la vreo 60 de ani de la ultima extindere teritorială a României, merită să faci un gest frumos. Ca şi cum i-ai lua soţiei o cratiţă nouă, la nunta de platină. Sau, mă rog, un pic mai drăguţ. O pernă brodată.



N-au trecut nici 24 de ore şi m-am simţit cel mai mare prost în viaţă. Mi-am pierdut o zi întreagă, îmbrăcat în costum de scufundare (în caz că pică elicopterul în apă), am tremurat pe vântul de februarie (mulţumesc dlui Cioroianu pentru corecţia în legătură cu luna în care ne aflăm), am învârtit la fire şi antene încercând să prindem un nenorocit de satelit, în fine, ne-am agăţat de cabluri şi-am înjghebat o plută pentru steagul nostru împreună cu băieţii de la Petrom – toate astea, până la urmă, pentru ce? Ca să aflu, 24 de ore mai târziu, că teritoriul pe care încercasem să pun steagul e deja marcat, în două limbi de circulaţie internaţională, uşor de înţeles şi în dialectul local al şmenarilor: PROPRIETATE PRIVATĂ.

Locul era dat. Ştiţi povestea: e o companie care are acte pe el, nu pleacă decât dacă îi plătim nu-ştiu-câte-miliarde pentru c-a trecut mai întâi pe la Guvern şi cineva de acolo, suflet mare, a înţeles şi-a semnat. Numai dacă se scufundă Canada în Atlantic. Numai dacă în România întreaga naţiune devine una de oameni cinstiţi şi unul dintre ei povesteşte adevărul în legătură cu asta, iar altul sau alţii se omoară de ruşine.

Deci, niciodată. Ne-am deranjat degeaba, am cheltuit milioane de dolari pe avocaţi, am dat petrecere de bun venit pentru noul teritoriu, mă rog, tot tacâmul.

Am citit contractul şi eu, aşa nesecret cum e. În traducere liberă sună cam aşa: Statul român donează unei companii 80% din ce are. Compania e liberă să ia, cam 30 de ani, până oboseşte. Treaba asta, sunt sigur, va fi prezentată ca un triumf al capitalismului. Sunt sigur că şi soţul care a vândut mobila pe băutură în lipsa nevestei are argumentele lui. "Dragă, hâc, apăăăi, nu vezi, hâc, că e mai mult spaaaţiu?"

E o porcărie istorică. Ca şi cum l-am dezgropa pe Ştefan cel Mare şi l-am găsi în şalvari şi turban. Dacă nici pentru asta nu arestăm pe nimeni, atunci mai bine să punem mână de la mână şi să trimitem buldozerele la Jilava şi la Craiova, să dea jos zidurile şi să trimită oamenii acasă. Că sunt şi acolo nişte neînţeleşi, care aveau nevoie de bani şi n-au găsit altă metodă decât jaful. Ei de ce să stea la răcoare, când au 100 de mile de mare în plus să se spele de păcate?

P.S. Şi dacă vă întrebaţi cine e guvidul, faceţi ca mine: aruncaţi o privire în oglindă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de