x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pensionarul de la oraş

0
Autor: Tudor Octavian 16 Feb 2010 - 00:00
Discuţiile despre pensii le permit celor desemnaţi de partide şi de Guvern să le poarte la televiziuni un ocoliş convenabil. Ca şi când dacă s-ar mări pensiile umilitor de mici, viaţa pensionarului de la oraş ar căpăta alt înţeles. Subiectul la zi nu e pensia mică, ci viaţa de pensionar.

Pensionarul de la ţară îşi umple veşnicia anilor din afara stagiului de cetăţean activ, util şi socializat, făcându-şi de lucru pe lângă casă ori la câmp. De fapt, pensionarul de la ţară nu suferă o cădere psihică, atunci când statul îl trimite la "binemeritata odihnă", fiindcă are ce face. Numai să vrea. La oraş, pensionarul îşi pierde dintr-odată toate motivaţiile zilei. Norocoşi sunt vârstnicii care trebuie să se ocupe de nepoţi. Celorlalţi, oraşul nu le dă nici o compensaţie.

Până ce ajung să se resemneze cu gândul că n-are nimeni nevoie de ei, pensionarii de la oraş încă mai speră, încă mai caută o integrare, o activitate. Însă căutarea e scurtă, pentru că soluţiile sunt puţine şi nu dau împlinire sufletească. Dau resemnare, abandon, silă de sine.

Un sociolog e de părere că oamenii care n-au avut norocul unei slujbe sau al unei cariere cu satisfacţii nu suferă prea tare, când sunt siliţi de viaţa de la oraş să stea degeaba, să-şi omoare timpul cu ocupaţii care nici ele nu le dau satisfacţii. Îşi răzbună, stând şi nelucrând nimic, deceniile în care au trudit în disperare de cauză şi fără un orizont. Funcţionează zicala cui pe cui se scoate. Ca să nu mai vorbim, spune sociologul, de mulţimea celor care nu şi-au făcut niciodată probleme din felul în care trăiesc. Vieţuiesc şi gata.

Omul nu e cinic. El are păreri statistice. Numai că statisticile nu vor cuantifica niciodată sentimentul de inutilitate din omul în vârstă. Pentru omul de la oraş, care de când se ştie s-a agitat, a luptat cu viaţa, a dat din coate pentru o leafă mai bună şi care a comentat, punându-şi mintea la treabă, întâmplările de la serviciu, pensionarea e ca o infirmitate. Se odihneşte noaptea, dar după noapte vine o zi lungă şi pustie. Iar apartamentul strâmt de la bloc e o cuşcă din care trebuie să evadeze. Parcurile se umplu de bătrâni strânşi în stoluri, nevorbiţi şi îndelung neluaţi în seamă, oriunde s-ar duce. În Turcia, bărbaţii în etate se adună în cafenele şi, după ce stau la taifas ore întregi ori joacă table, se întorc acasă consolaţi că şi-au făcut datoria de bătrâni. Şi statul degeaba e diferit de la ţară la ţară.

Statul degeaba în oraşele noastre şi, în mod deosebit, în târgurile cele mai oropsite are o definiţie românească. Orice cuvânt ai întrebuinţa, ca să-i dai un nume, cuvântul aduce a jignire. Adevărul jigneşte, deoarece oamenilor le vine greu să accepte o realitate pustie. Un pensionar din Tecuci mi-a zis: Nu pot nici măcar să le spun la ai mei că ies în oraş, pentru că stau într-un bloc din centrul oraşului. Iar în centru chiar nu ai unde să te duci. Poate în blocul de alături.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de