Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Spovedirile grăbite, prin voia întâmplării, pe stradă sau în autobuz, sunt mai întregi şi mai credibile decât în biserici. Când un ins, cu care te întâlneşti la câţiva ani o dată, îţi spune, în cele câteva fraze precipitate, între două fugi spre slujbă, spre afaceri, spre un randevu, tot ce are pe suflet, mărturisirea cere cel puţin tot atâta înţelegere ca aceea la preot. Într-un autobuz aglomerat, un vechi camarad de presă aflat la trei călători distanţă îmi povesteşte, peste capetele acestora, de unde vine, unde se duce şi ce probleme are cu fundaţia lui ţărănistă care apără drepturile democratice. Vorbeşte încet, ca să nu atragă atenţia, iar eu aud prost, aşa că dau din cap fără să pricep nimic din ce spune. Aud doar ultimele cuvinte, rostite mai tare la coborârea din autobuz: Sunt într-o depresie îngrozitoare. Pentru ce mi-am dat anii?
● În comuna Buleciu de Jos, o fată se naşte cu un chip de chinezoaică. Nu cu o faţă tip mongoloid, ci cu trăsături asiatice accentuate. Primarul răscoleşte arhivele, să vadă ce străini au călcat locurile şi, tot căutând, găseşte. Un chinez a avut un negoţ la Buleciu pe la 1860. N-a fost să se lase cu chinezi dintr-un început, dar gena şi-a văzut de treabă şi, din curiozitatea femeii în curtea căreia îşi depozita marfa mandarinezul, a ieşit ce a ieşit tocmai peste un secol. Un medic, căruia i-am povestit cazul ciobanului din Apuseni născut cu cap de african, mi-a spus că români get-beget, dar cu o moştenire din rase africane sunt încă de găsit. Gena centurioanelor romane care populau Dacia şi cu soldaţi negri, culeşi de prin teritoriile de peste mări, e activă 27 de generaţii.
● La Paris, un cerşetor ţigan sfrijit şi umil îmi spune, după ce-i dau un euro şi schimbăm câteva cuvinte româneşti, că francezii nu-l merită. Ce le fac eu, bre? Dau în cap la oameni? Fur de la case? Mănânc şi eu, bre, de la ei, că are de unde. Nici ăştia nu mă merită! Omul vrea să spună că şi în ocupaţia de cerşetor există categorii onorabile, care nu-i pretind Europei o parte din fondul principal de bogăţii, ci din surplusuri, din ce cade de la masa bogăţiei. Ţiganul are dreptate: din mâncarea ce merge la gunoi în Europa avută ar putea trăi cuminte şi neintegraţii.
● Când sunt întrebat, pe stradă sau în tramvai, ce părere am despre ăştia, nu întreb, la rândul meu, care ăştia. Toată lumea ştie că după ăia au venit ăştia şi că înainte au fost ceilalţi. Că ăştia, de fapt, sunt tot ăia. Ce, oameni-s proşti, nu văd că nu-s alţii! Iar dac-ar fi alţii, nu-i tot aia? Ce cred ei, că ne păcălesc dacă-l pune pe ăla în locul lui ălălalt, că proştii de noi uităm? Şi astea, pe care le vezi acuma că se bagă-n faţă, nu-s tot alea? S-au dat cu unii şi cu alţii şi o fac pe altele. Bine că noi măcar suntem aceiaşi. Dar oare mai suntem aceiaşi? N-am devenit alţii?
