x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pentru ce ne-am dat anii?

0
Autor: Tudor Octavian 25 Iun 2009 - 00:00



● Spovedirile grăbite, prin voia întâm­plării, pe stradă sau în autobuz, sunt mai întregi şi mai credibile decât în biserici. Când un ins, cu care te întâlneşti la câţiva ani o dată, îţi spune, în cele câteva fraze precipitate, între două fugi spre slujbă, spre afaceri, spre un randevu, tot ce are pe suflet, mărturisirea cere cel puţin tot atâta înţelegere ca aceea la preot. Într-un autobuz aglomerat, un vechi camarad de presă aflat la trei călă­tori distanţă îmi povesteşte, peste capetele acestora, de unde vine, unde se duce şi ce probleme are cu fundaţia lui ţărănistă care apără drepturile democratice. Vorbeşte încet, ca să nu atragă aten­ţia, iar eu aud prost, aşa că dau din cap fără să pricep nimic din ce spune. Aud doar ultimele cuvinte, rostite mai tare la coborârea din autobuz: Sunt într-o depresie îngrozitoare. Pentru ce mi-am dat anii?

● În comuna Buleciu de Jos, o fată se naşte cu un chip de chinezoaică. Nu cu o faţă tip mongoloid, ci cu trăsături asiatice accentuate. Primarul răscoleşte arhivele, să vadă ce străini au călcat locurile şi, tot căutând, găseşte. Un chinez a avut un negoţ la Buleciu pe la 1860. N-a fost să se lase cu chinezi dintr-un început, dar gena şi-a văzut de treabă şi, din curiozitatea femeii în curtea căreia îşi depozita marfa mandarinezul, a ieşit ce a ieşit tocmai peste un secol. Un medic, căruia i-am povestit cazul ciobanului din Apuseni născut cu cap de african, mi-a spus că români get-beget, dar cu o moştenire din rase africane sunt încă de găsit. Gena centurioanelor romane care populau Dacia şi cu soldaţi negri, culeşi de prin teritorii­le de peste mări, e activă 27 de generaţii.

● La Paris, un cerşetor ţigan sfrijit şi umil îmi spune, după ce-i dau un euro şi schimbăm câteva cuvinte româneşti, că francezii nu-l merită. Ce le fac eu, bre? Dau în cap la oameni? Fur de la case? Mănânc şi eu, bre, de la ei, că are de unde. Nici ăştia nu mă merită! Omul vrea să spună că şi în ocupaţia de cerşetor există categorii onorabile, care nu-i pretind Europei o parte din fondul principal de bogăţii, ci din surplusuri, din ce cade de la masa bogăţiei. Ţiganul are dreptate: din mâncarea ce merge la gunoi în Europa avută ar putea trăi cuminte şi neintegraţii.

● Când sunt întrebat, pe stradă sau în tramvai, ce părere am despre ăştia, nu întreb, la rândul meu, care ăştia. Toată lumea ştie că după ăia au venit ăştia şi că înainte au fost ceilalţi. Că ăştia, de fapt, sunt tot ăia. Ce, oameni-s proşti, nu văd că nu-s alţii! Iar dac-ar fi alţii, nu-i tot aia? Ce cred ei, că ne păcălesc dacă-l pune pe ăla în locul lui ălălalt, că proştii de noi uităm? Şi astea, pe care le vezi acuma că se bagă-n faţă, nu-s tot alea? S-au dat cu unii şi cu alţii şi o fac pe altele. Bine că noi măcar suntem aceiaşi. Dar oare mai suntem aceiaşi? N-am devenit alţii?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de