x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pentru totdeauna. Şi încă o zi...

0
Autor: Rodica Mandache 26 Oct 2011 - 21:00


A fost clasic inca din timpul vietii si dintotdeauna. Studenti fiind, coboram dupa orele de actorie in intunericul salii de la Podul Izvor, unde se juca acel uluitor spectacol "Cum va place?" de Shakespeare. Veneam la fiecare spectacol precum calugarii la slujba de seara, nu puteam lipsi. Spectacolul acela ne-a format pe noi, actorii, dar si pe stralucitorii regizori care ve­neau din urma: Pintilie, Penciulescu, Esrig, toti. Spuneam atunci si toti mereu spuneam ca Liviu Ciulei e un spirit renascentist, vizionar, ca e cel mai mare, cel mai demn, cel mai puternic regizor. Fiecare spectacol urmator urca pe scara inalta si era un spectacol de demnitate obntinuta prin teatru si pentru teatru.
Multi regizori deschid porti, usi, dar putini sunt aceia care au puterea sa te cheme inauntru pe tine spectator ca sa te gasesti, sa te regasesti, sa nu fii singur, sa-si examinezi comportamentul, sa te afli pe tine cel adevarat sa-ti intelegi faptele constiintei. Asta au fost, pentru noi toti, spectacolele semnate Liviu Ciulei. Sufletul a vibrat la "Leonce si Lena", "Elisabeta", "Un tramvai numit dorinta". Sufletul meu a devenit un receptor subtil si rafinat.

La aceste spectacole deveneam ubicua, plangeam in sala si ma zvarcoleam pe scena, simteam dimensiunea tulburatoare. O ascultam cu ochii si inima. Eseuri despre conditia umana, despre timpul cel trecator, despre noi, despre el, Liviu Ciulei. Spectacolul cu "Furtuna" lui Shakespeare a fost cel mai puternic edificiu teatral intr-un peisaj cu mari spectacole semnate de mari regizori. Era o interpretare infiorata a realitatii crunte pe care o traiam atunci si acum am uitat-o. Cum am mai uitat-o noi! Spectacolul cu "Furtuna" a fost inima lui Danko scoasa din mlastina urat mirositoare si sa ne lumineze pasii. Acum, la acest ceas dureros, gan­desc la acele magnifice spectacole semnate Liviu Ciulei, si cred ca ele sunt monumente sacre in care se odihnesc gandurile, suferintele, aspiratiile, bucuriile, dorintele si ti­ne­retea noastra, a tuturor. Nu poti sa scrii despre cineva atat de maret si scriitura ta sa nu fie patetica. Dar spectacolul lui Ciulei era ca o lumina, era caldura, era magaierea care patrundea adanc in sufletele noastre si le imbu­na­ta­tea topea particulele de rau si noi toti deveneam nobili, actori si spectatori.

E toamna tarzie spre iarna, e frig si-n suflete timpul ia asupra lui intrebarile. Pe mine ma bantuie gandul c-am ramas orfani. Cu ani in urma l-am intrebat pe actorul preferat al domnului Ciulei, Victor Re­ben­giuc, cum e la lucru? – Liviu! Uite, daca ma pipai pe piept, pe cap, pe maini, pe ochi dau de Liviu! E peste tot! Domnule Ciulei, "noi, toti, va iubim, v-am iubit. Pentru totdeauna si inca o zi".

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de