x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Persoane extraordinare

0
Autor: Maria Timuc 03 Feb 2011 - 20:16

„Noi credem că tot ceea ce poate face o persoană pot face şi celelalte persoane şi că orice persoană pe care noi o considerăm ca extraordinară re­pre­zintă doar un exemplu al propriilor noastre posibilităţi”, spune Martin Brofman (cartea „Orice poate fi vin­de­cat”), un remarcabil observator al legăturilor dintre conştiinţa umană şi evenimentele vieţii de zi cu zi. Aşa­dar, ceea ce vedem extraordinar la alţii putem face şi noi. Tocmai din acest motiv vedem „extraordina­rul” în cineva. Tocmai asta-i cauza ad­mi­ra­ţiei; avem aceleaşi posibilităţi, dar – pentru că nu le-am recunoscut în în­tregime în noi – le vedem ca ex­tra­or­dinare în alţii. Mai mult, Bro­­fman spune: „Tot ceea ce poate face o persoană pot face şi celelalte”. Da­­că-i aşa, se pune întrebarea de ce atât de mulţi oameni spun adesea „nu pot”.

Zilele trecute am întâlnit mai mulţi oameni care repetau obsesiv: „Nu, asta nu se poate. Nu pot să-mi găsesc o slujbă, nu am destule cunoştinţe” sau „Sigur X nu vrea să mă ajute” şi „Nu mă pot baza pe mine însămi în viaţă, sunt dependent/ă de altcineva, nu mă pot descurca”. Am întrebat: „Vezi vreo persoană extraordinară în preajma ta sau cunoşti o persoană pe care o admiri tocmai pentru că poate fi liberă, indepen­den­tă?” Sau „Poţi găsi mental pe cine­va care a reuşit prin eforturi per­so­nale şi ai o sinceră admiraţie ea?”.

La întrebarea aceasta, văzută din diferite unghiuri şi din perspectiva unor probleme diferite, precum rela­ţiile de iubire, relaţiile de muncă, de prietenie etc., oamenii răspund adesea că nu admiră pe cineva anume. Răs­punsul „nu cunosc nici o persoa­nă pe care s-o admir” apare legat întotdeauna de percepţia persoanei că ea însăşi „nu poate”. Nu poate admira şi, în consecinţă, lumea exterioară îi arată imaginea neîncrederii în propriile posibilităţi. Ceea ce pot alţii poate oricine, dar pentru asta trebuie arse nişte etape. Sigur că nu poţi fi savant când ai zece clase, dar dacă crezi că poţi, dacă admiri un savant, ai putea să te pregăteşti, să înveţi, să urmezi etapele de muncă, de efort, de căutare, de învăţare etc. necesare. Nu te opreşte nimeni să poţi, dar nu poţi dacă nu vrei. Ceea ce poţi sau nu are rădăcini în decizia ta. Poţi orice vrei; primul şi cel mai important lucru este să crezi că poţi şi să păşeşti apoi pe drumul către împlinire.

David Hawkins spune că în spa­tele lui „nu pot” stă, de fapt, un mare „nu vreau”. El dă exemplul următor; spui că nu poţi să faci un lucru, dar vine un tip la tine, îţi pune puş­ca la tâmple şi te ameninţă să-l faci. Mai spui atunci „nu pot”? Nu mai spui, pentru că problema nu este aceea de a putea, ci de a vrea. Orice nu putem nu vrem. Aşadar, putem face multe lucruri pe care le credem im­posibile de îndată ce decidem că pu­tem, pe de o parte. Pe de altă parte, des­coperim că avem posibilităţi fru­moa­se, nerecunoscute şi minunate în clipa în care admirăm ceea ce fac alţii.

Exerciţiul admiraţiei şi al aprecierii unor fiinţe pe care le credem extraordinare este unul capabil să ne deschidă calea către propriile noastre posibilităţi. Când credem că altul poate, vibraţia aceasta devine propria noastră vibraţie. Dimpotrivă, neîncrederea şi incapacitatea minţii de a vedea fiinţe capabile, extraordinare, bune sau înzestrate în jur devin rădăcina coborârii noastre în abisul neputinţei, al neîncrederii şi al blocajului. Lumea minţii prinde contur în lumea de afară şi, încetul cu încetul, ele se împletesc, până când se confirmă una pe cealaltă.

Ca să putem, trebuie să vrem şi apoi să urmăm etapele necesare, eforturile sau mişcările necesare. Să nu ne blocăm însă impulsul de a admira, de a vedea fiinţe extraordinare, capabile, frumoase, dezinvolte, libere sau oricum ne plac ele, căci aceasta poate deveni o rădăcină a neputinţelor noastre. Exerciţiul admiraţiei poate fi unul de descoperire al posibilităţilor pe care nu ni le cunoaştem încă. În locul invidiei, să practicăm admiraţia. Să observăm calităţile oamenilor pe care-i admirăm, căci ele se ascund cu dibăcie şi-n noi. O energie nouă, un alt gen de entuziasm şi de bucurie experimentează un om atunci când admiră cu sinceritate şi altă energie, alte trăiri şi alte gânduri îl animă când vede numai ceea ce poate critica, desfiinţa şi distruge. Tocmai „puterea” noastră este afectată prin dezapreciere şi invidie, tocmai puterea şi posibilităţile noastre prind viaţă prin admiraţie. Asta-i ceea ce ne poate arăta că fiinţele extraordinare pe care le vedem sunt şi în noi înşine!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de