x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Personaje

0
Autor: Tudor Octavian 20 Feb 2009 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3



Bărbatul care, în trenul de noapte Oradea – Bucureşti, îşi povestea pe întuneric viaţa, iar călătorii din compartiment îl ascultau fascinaţi de ceea ce le era dat să audă, fără ca vreunul să-şi dea seama de păcăleală: omul istorisea romane celebre, în care se vedea pe el eroul principal.

Bătrânul care insista s-o cucerească pe o domnişoară cu jumătate de veac mai tânără, deşi ar fi trebuit să ştie că la 70 de ani trebuie să cumperi tot ce la 20 ţi se dăruieşte.

Domnul căruia îi place să spună mereu "păstrând proporţiile", deşi tocmai proporţiile i le-a greşit natura când a venit pe lume.

Mârlanul care vorbea tare şi ţinea să se facă remarcat într-un pisoar public foarte aglomerat, de parcă n-ar exista un loc mai potrivit pentru a-ţi impune personalitatea decât la toaletă.

Francezul care a ţinut să văd cafeneaua în care nu intră nimeni. Alături, un spaţiu identic era plin în permanenţă cu clienţi care tot pentru asta veniseră, să aibă ce povesti despre o atracţie a Parisului: cafeneaua despre care se vorbea că nu intră nimeni şi în care nu intra nimeni tocmai pentru că se vorbea atâta despre ea.

Vecinul care ţinea să-mi spună, de câte ori ne întâlneam, că lumea e pe cale să înnebunească, iar unul dintre argumentele lui era că toţi oamenii pe care îi întreba, aşa cum se întreabă "Ce mai faci?", luau întrebarea în serios şi îi relatau amănunţit tot ce li se întâmpla. Înţelegi mata, îmi spunea vecinul, că eu de fapt îi salut şi atât. Exact cum te salut şi eu, când te întreb "ce mai faci?", i-am răspuns, şi dumneata te pui pe vorbit.

Ambasadorul român din lumea a treia, mulţumit că, deşi are leafă mică, e gard în gard cu o altă ambasadă săracă. Nici nu ştii ce mâncăruri bune ştiu să facă pakistanezii din mai nimica, spunea el. I-am servit într-o zi unui englez foarte scorţos supa învăţată la pakistanez şi, n-o să crezi, dar mi-a cerut reţeta. Cum se cheamă?, m-a întrebat englezul... Puteam să-i zic că se cheamă Supa de un dolar tot cazanul?

Celebra soprană, pe care cartierul o vedea spre seară cum o scoate pe bătrâna ei mamă la plimbare sprijinind-o discret de braţ şi apoi, după numai un an, cum bătrâna o scotea târziu de tot la plimbare pe soprana lovită de o boală sinistră, susţinând-o ca să poată face câţiva paşi.

Omul de afaceri care nu pierde un prilej ca să mărturisească la cine stă să-l asculte că nu-i deştept, dar că are noroc la proşti. Dacă ţara ar fi plină de deştepţi, zice el, aş mai fi eu om de afaceri?

Politicianul care dă explicaţii doctrinare în legătură cu felul de a fi public şi infect al unor colegi, deşi e vorba doar de nişte caractere infecte.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de