x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Personajele lui Cehov n-au servici

Personajele lui Cehov n-au servici

de Tudor Octavian    |    18 Iul 2011   •   21:00

n) In autobuzul plin cu pensionari, care face turul catorva tari din Vest, in extrasezon si la jumatate din pret, sotia unuia din batranei e tinerica bine si abuzeaza de nurii ei, tulburand in permanenta apele. In varstnici a dat dracii, iar nevestelor ii bombane si-i cer ghidului sa faca neaparat ceva. Tinerica se imbraca provocator si se preface ca nu ia in seama privirile lipsite de echivoc ale septuagenarilor si nici oprobiul, de multe ori exprimat fara cenzura al doamnelor neveste. Iar ce-i de-a dreptul inaceptabil e ca tatoasa il giugiuleste pe mosul ei, ca si cand s-ar afla in luna de miere, iar el e mandru si sprinten. Fa ceva, domnule! ii striga ghidului batranele, cu ochii la cei doi care urca in autobuz costumati ca pentru plaje. Ghidul, care n-ar nici el mai mult de treizeci de ani, ridica din umeri si cand midineta pune piciorul pe scara masinii se repede primul s-o ajute.

n) Un inger care, in drum spre Bruxelles, unde mergea cu treburi, a aruncat o privire spre Romania le-a strigat romanilor: Hei, voi aia de-acolo, nu mai asteptati ca prostii viitorul, ca a trecut, s-a dus. Trebuia sa fiti mai atenti. Pe voi va asteapta trecutul: saracie, boli si lasitate!

n) In comertul de arta occidental, cel mai rentabil e sa vinzi cum­paratori. Negustorii, care se pricep sa-si indrume clientii spre alti negustori avand marfa cautata de acestia, capata un procent substantial din tranzactie. Negustorii de cumparatori au o practica psihologica a pasiunii pentru care ar putea fi invidiati de medici. Pe unul din acesti mediatori cu procent l-am auzit definindu-si clientii astfel: 'Colega, iti trimit unul sub trei mii de euro. Vezi ca nu scoti niciodata mai mult de la el'. 'Colega, am pentru tine un cumparator foarte bun, merge spre suta de mii, dar fii atent cum il prepari'.

n) E posibil si un astfel de sondaj, privind increderea in guvernare: 'in luna aprilie, increderea in presedinte a crescut cu 0,0023 procente, iar increderea in premier a crescut si ea cu 0,00011 procente'.

n) In lumea teatrului circula o replica a unuia din marii nostri actori care, in timpul repetitiei cu o piesa de Cehov a avut o revelatie: Mai, oameni buni, dar niciunul din personaje n-are servici! Va dati seama?

n) Criza, spune un finantist, e tot un drept democratic, dreptul la anormalitate, la frica, la haos. Dreptul la criza.

n) In panourile publicitare fe­mei­le isi manifesta fericirea pentru ce-au cumparat sau pentru niste preturi mici topaind sau cu o exuberanta care te trimite cu gandul la calmante. Barbatii din aceste panouri nu topaie, nu dau din maini si, in general, par excedati de entuziasmul de­pla­sat al partenerelor pentru indemnuri de genul 'cumperi un pantof, al doilea e gratis'.

×
Subiecte în articol: editorial