Piaţa demontată

În Piaţa Victoriei, după ce s-au înjurat ca la uşa cortului şi s-au privit minute-n şir ca nişte duşmani de moarte, doi domni care nu s-au văzut niciodată, dar acum sunt legaţi pe viaţă, s-au lovit unul pe altul.

Sunt sigură că ştiţi deja toate amănuntele. Şi, mai mult, sunt sigură că deja sunteţi de partea unuia sau altuia dintre cei doi. Sunt convinsă că aţi auzit deja şi primele bancuri despre bătaia lor. Aţi râs deja că s-au bătut doi pensionari – e drept, unul are 43 şi altul aproape 70 – sau, înţelept, aţi dat sentinţa: „Mă aşteptam să se întâmple asta!”.

Sper că între timp v-aţi oprit din râs. Nu e nimic hazliu în violenţă. Şi vă mai rog ceva! Renunţaţi la expresia „primul act de violenţă”. Întrebaţi-i pe reporterii, operatorii şi tehnicienii de la Antena 3 ce părere au despre expresia asta. Sau înjurăturile, îmbrâncelile şi obiectele aruncate asupra lor, e drept, în iarnă, nu acum în toamnă, nu se pun? Ba se pun!

M-a mirat altceva în reacţiile de după bătaia de sâmbătă! Adversari sau apărători ai protestelor, mai toţi s-au limitat la a smulge înţelesuri din bătaie, nu şi din ce a urmat ei, demontarea amenajării de acolo. Demontarea, extrem de rapidă şi de bine organizată, a rămas aşa în aer, ca un adevăr ştiut de toată lumea, dar prea jenant ca să vorbim despre el. Susţinătorii protestelor au încercat să nu observe că cei care au demontat schelele au încălcat legea, iar adversarii Pieţei s-au concentrat doar pe violenţa ciocnirii între cei doi. Eu am fost surprinsă de rapiditatea cu care a fost totul demontat, dar şi de lipsa de imaginaţie a ONG-urilor care anul ăsta au fost foarte active şi inventive. Şi stau să mă întreb cum de nu şi-a dat nimeni seama că amenajarea putea să fie, de exemplu, atacată în instanţă şi a fost preferată varianta hei-rup?

Ştiu că fluier în biserică, dar pare că Piaţa a fost împinsă într-o altă etapă. Au apărut liderii #carenuvorsăfielideri, se ţin discursuri în care se aude des expresia „să mergem peste ei”, partidele şi chiar sindicatele fac calcule în care ţin cont de Piaţă şi, cred, în curând o să auzim pe cineva spunând „Piaţa e a mea!”.