Piaţa sosului picant

Dacă suntem amatori de mistere şi de imaginaţie, cele mai bune locuri în care putem spera să le găsim sunt bibliotecile şi librăriile. Luna noiembrie a acestui an este bogată în titluri ispititoare, acoperind domenii cât se poate de diferite, de la matematică la cartografie, de la arhitectură la neurologie, cu incursiuni în poezia fizicii şi clasicism.

Să începem cu pesimismul, uneori negativist, abordat de Michel Specter în volumul său care se ocupă de atitudinea faţă de ştiinţă. Acum jumătate de secol ne entuziasma cucerirea spaţiului şi consideram tehnologia ca fiind demnă de încredere. În ziua de azi, şi mai cu seamă în ţările avansate asistăm la apariţia şi dezvoltarea unei atitudini de punere în dubiu a foloaselor ştiinţei. Sunt din ce în ce mai multe persoane care laudă alimentele "organice", cred cu tărie în medicina "alternativă" şi luptă împotriva vaccinurilor. Să le aducem aminte cât de mult a progresat omenirea datorită cercetării ştiinţifice?

Deşi mulţi dintre noi erau gata convinşi de importanţa arhitecturii, cartea lui Paul Goldberger ne explică felul în care arhitecţii rezolvă problemele estetice şi funcţionale (de multe ori contradictorii) ale activităţii lor. Mai mult decât atât, el ne face să înţelegem că într-un oraş contemporan clădirile există nu numai pentru cei care le populează, ci şi pentru ceilalţi locuitori. Toate, fie ele blocuri uriaşe sau case particulare, se adresează publicului.

Vocea unui vegetarian convins, Jonathan Safran Foer, se face auzită în "Mâncând animalele", pledoarie anticarnivoră. Autorul susţine că zootehnia la scară industrială este o crimă, atât împotriva umanităţii cât şi a celorlalte vertebrate. Ea contribuie la poluarea apelor, la efectul de seră, la creşterea cantităţii de gaze nocive din atmosferă, fără a mai pomeni dezvoltarea unor virusuri şi bacterii nocive.

O scurtă digresiune biografică semnată de Masha Gessen,  "Riguros", ne introduce în lumea stranie şi greu de înţeles a unui mare matematician, Grigori Perelman. După ce a rezolvat una dintre cele mai complicate probleme din domeniu, conjectura lui Poincare (nu, nu pot explica despre ce este vorba!), după ce a refuzat medalia Fields (echivalentul Premiului Nobel) şi a activat în universităţi de prestigiu, Perelman s-a izolat total. De câţiva ani buni el s-a retras în oraşul său natal, Sankt Petersburg, şi nu mai vorbeşte decât cu mama lui. Se pare că l-au iritat unii critici, poate nedrepţi.

Dacă ar trebui să răspundem la întrebarea "Ce este o carte clasică ?", am face bine să folosim definiţia lui Mark Twain. El spunea că este acea carte pe care toată lumea ar fi vrut să o citească, dar pe care nimeni nu vrea să o citească. Un exemplu admirabil este "Originea speciilor", impunătoarea, revoluţionara, complicata operă a lui Darwin. David N. Reznick ne propune un ghid al acestei mult lăudate cărţi şi ne explică ce s-a mai schimbat în materie de teorii în ultimii 150 de ani.

Cât se poate de originală este opera romancierului şi fizicianului Alan Lightman, "Cântec din două lumi". Scrisă în versuri care împletesc istoria personală cu o surprinzătoare percepţie a problemelor ştiinţei contemporane, cartea încearcă să descifreze legăturile dintre mediul înconjurător şi stările de spirit. Autorul ne spune că este în căutarea a ceva în care să creadă şi asta îl poartă prin ştiinţă, filosofie şi istorie, "trei miliarde de trepte, pliate de mii de ori, care nu ajung nicăieri, dar mă poartă oriunde".

Şi acum, închipuiţi-vă o serie de forme aliniate, de mărimi şi poziţii diferite, pe care, într-o fracţiune de secundă, le putem identifica şi extrage din ele un înţeles. Aţi ghicit, este vorba de litere. Cum s-a adaptat creierul uman, format în milioane de ani de evoluţie preocupate doar de supravieţuire la complicatul proces al lecturii? La această întrebare încearcă să răspundă neurologul Stanislis Dehaene în "Creierul cititorului", o explicaţie a legăturii dintre regiunile noi şi vechi ale scoarţei cerebrale, care au ajuns să coopereze într-un mod atât de eficient.

În fine, adunate într-un atlas (sau antiatlas) cât se poate de original, straniile hărţi ale lui Frank Jacobs sunt deseori educative, uneori nostime, întotdeauna bizare şi fascinante. Găsim în "Hărţi ciudate" ţări inventate, detalii ale lacurilor de pe Titan, un satelit al planetei Saturn şi chiar poziţiile trupelor într-un război purtat pentru supremaţia pe piaţa sosului picant, undeva în Carolina. Imaginar, desigur. Din fericire.