x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Piatra de încercare – rezultatul scrutinului

0
Autor: Ion Cristoiu 04 Iun 2009 - 00:00

De ce şi-a concentrat PD-L campania pentru scrutinul europarlamentar pe atacarea PSD din toate poziţiile şi cu tot armamentul din dotare? Un posibil răspuns: Asumarea riscului de a rupe Coaliţia.



Nu întâmplător am zis asumarea riscului, şi nu ruperea Coaliţiei. Pentru că PD-L, sub îndrumarea lui Traian Băsescu, joacă deosebit de abil. Partidul a ajuns la concluzia că poate guverna şi fără PSD. Mai e puţin şi se intră în vacanţa parlamentară. În timpul verii, un guvern minoritar ar putea emite Ordonanţe de Urgenţă.

La reluarea sesiunii parlamentare mai sunt puţine luni până la prezidenţiale. În plus, în PSD există mulţi lideri centrali şi locali dispuşi să joace pe mâna lui Traian Băsescu. Dacă PD-L rămâne la guvernare, PSD-ul, trecut în Opoziţie, va fi slăbit de frământări interne, dacă nu chiar de o sciziune. Se ştie deja că alierea cu PD-L a fost opera unui grup din cadrul PSD care l-a pus pe Mircea Geoană în faţa faptului împlinit.

Nu numai acest grup, dar şi alţi lideri locali şi centrali ai PSD nu vor fi dispuşi să fie alungaţi de la Putere de dragul victoriei lui Mircea Geoană la prezidenţiale. Mai ales că victoria liderului PSD nu e sigură şi, în plus, anul acesta vor avea loc doar prezidenţiale. Structura Parlamentului rămâne neschimbată. De ce n-ar spera unii miniştri PSD-işti şi unii ştabi PSD din administraţie într-o guvernare alături de PD-L şi după prezidenţialele câştigate de Traian Băsescu?

În aceste condiţii, strategia PD-L s-ar concentra pe constrângerea PSD să plece de la guvernare. Un astfel de moment poate fi creat prin permanenta bumbăcire a PSD: de la atacuri publice până la chemarea unor lideri PSD la DNA.

Există şi posibilitatea ca Mircea Geoană, conştient de revolta din partid împotriva sa, dacă va părăsi guvernarea, să ţină cu dinţii de Alianţă. Şi în acest caz,PD-L-ui îi va conveni situaţia. Imaginea unui partid care ia pumni în cap cu ghiotura şi, cu toate acestea, rămâne aliat cu cel care-i administrează lovituri, slăbeşte grav şansele lui Mircea Geoană şi capitalul electoral al PSD.

Care dintre cele două explicaţii e valabilă? Personal, înclin către ultima. Indiferent însă de opţiunea pentru una sau alta, scrutinul de la 7 iunie 2009 se va dovedi examenul la care Coaliţia a căzut. Campaniei violente anti-PSD duse de PD-L i se va adăuga rezultatul scrutinului. Dacă PSD va câştiga, partidul lui Mircea Geoană va deveni pretenţios cu PDL. Mult mai important, PD-L va pune asta pe seama Coaliţiei cu PSD. Dacă PD-L va câştiga, PSD-ul va înghiţi cu greu umilinţa. În plus, şi PSD va pune eşecul pe seama alierii cu PDL.

Să presupunem că PSD şi PD-L, contrar realităţilor, vor rămâne aliate. În aceste condiţii, alianţa PSD-PD-L ar fi catastrofală pentru ţară. În decembrie 2009, cele două partide s-au aliat după o campanie de atacuri necruţătoare. Criza a fost un pretext excelent pentru acest concubinaj. În plus, alianţa a fost acceptată şi pentru că se anunţa drept un experiment.

Campania pentru europarlamentare o repetă pe cea pentru parlamentarele din 2008. E greu, dacă nu imposibil, de a găsi vreun pretext cât de cât onorabil pentru a menţine alianţa. Ce-ar însemna menţinerea alianţei, desigur, cu punerea în mişcare a maşinii de trăncănit a fiecăruia dintre cele două partide?

Mai întâi o slăbire extrem de gravă a autorităţii Guvernului Emil Boc. Experienţa guvernării CDR-PD ne arată că disensiunile publice din interiorul unei Coaliţii de guvernare afectează grav administrarea ţării. Deciziile nepopulare, dar cerute de realităţile ţării sunt transpuse în practică aiurea, ba chiar nu sunt transpuse deloc. Instituţiile locale şi centrale nu acţionează ca o maşinărie unitară.

Despărţiţi politic, şefii acţionează după comenzile primite de la partid, şi nu după cele venite de la Guvern. O realitate cu atât mai gravă cu cât alierea celor două formaţiuni adversare funciar a fost justificată prin nevoia de implementare a unor reforme radicale. Mult mai important, menţinerea Coaliţiei va adânci procesul de compromitere a politicii în România postdecembristă. Desigur, în ultimii ani, radicalitatea electoratelor diferite ale partidelor s-a mai atenuat.

Mai sunt însă mulţi activişti şi simpatizanţi ai partidelor care şi-au făcut un stil de viaţă din adversitatea faţă de celelalte partide. Ce să creadă un astfel de simpatizant despre politică văzând cum PD-L şi PSD purced la caragialeanul Pupat Piaţa Independenţii după ce s-au înjurat violent în campanie pentru scrutinul europarlamentar?

Ca şi restul românilor, va fi tot mai convins că politica e o şmecherie ordinară în democraţie. Partidele joacă teatrul confruntării pe motive de program. Când vine vorba despre împărţirea ciolanului, se înţeleg ca prin minune.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   psd,   pd-l

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de