PIB înseamnă creştere

O comparaţie firească, relevantă şi concludentă: PIB-ul şi pâinea. În fiecare an, ţara produce bunuri şi servicii. Produce de fapt o pâine mare, complexă, care creşte mai mult sau mai puţin, dar creşte, pentru că viaţa merge înainte, economia de asemenea, se fac recolte, oamenii fac strunguri, oţel, automobile, drumuri. Toate, laolaltă, alcătuind valoarea adăugată care reprezintă partea cea mai mare a Produsului Intern Brut. A PIB-ului.

Când vorbim despre creşteri plus, despre creşteri zero ori despre creşteri minus, vorbim de fapt despre stările PIB-ului. Prognozele pentru acest an, cele mai multe, converg către un PIB cu plus. Sau către o creştere economică având semnul plus.

Pot fi şi… creşteri minus? Da, desigur. Dacă pâinea de anul acesta ar creşte mai puţin decât anul trecut, dar tot o creştere exprimând, am avea de a face cu o rată negativă. Dacă în schimb creşterea ar fi la fel de mare ca şi anul trecut, rata ar fi zero. În ciuda mai multor variante de prognoze, care văd rate negative în acest an, calculele sunt favorabile unui PIB mai mare decât cel de anul trecut. Ne aşteptăm, aşadar, la o rată de creştere pozitivă. Creştere plus.

E drept, anul acesta a început cu poticneli, ratele de creştere în trimestrele unu şi doi fiind negative pe orizontală – trimestrele din acest an legate unul lângă altul. Aceste rate sunt însă, totodată, pozitive pe verticală – trimestrele de anul acesta faţă de cele de anul trecut. Creşterea din acest an având astfel toate şansele să fie pozitivă.

Cum (sau din ce cauze) dinamica PIB-ului se mişcă între plus şi minus? Sunt nenumărate opiniile şi verdictele date, de-a lungul timpului, de mari economişti ai lumii. Foarte mulţi spun că declinul, când intervine, de regulă este în firea lucrurilor. Economia evoluează în cicluri, cu fazele lor clasice: avântul şi declinul. După avânt, declinul fiind inevitabil, fiindcă este imposibil s-o duci tot într-un iureş. şi când urci un munte, nu mergi ca nebunul; te mai şi opreşti să-ţi tragi sufletul. La fel se petrec lucrurile şi în economie. După momente de urcuş intervin momente de declin, cauzele fiind deseori naturale.

Alteori însă declinul e provocat de greşelile oamenilor. şi când spun asta mă refer la ţări, la guverne, la cercuri politice, economice, financiare, care pot să facă declinul mai mic sau să-l adâncească.

Eu cred că, în momentul de faţă, în România am depăşit faza a doua de declin, şi parcurgem o a treia fază, neconvenţională. Faza tranziţiei. Către ce? Desigur, către viitorul ciclu economic, care încă nu a început. Merită să luăm totuşi în seamă faptul că lumea toată a acceptat că trei cauze au produs criza globală: lăcomia, abuzul de iluzii şi incultura. Incultura exprimându-se în una dintre formele ei cele mai grave: privirea îndreptată numai în viitor, trecutul fiind scandalos ignorat. Deşi, când sunt învăţate bine lecţiile istoriei, multe greşeli pot fi evitate. Sfidându-le însă, lumea e nevoită să le repete.