x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

PIB-ul nostru cel de toate zilele (1)

0
Autor: Adrian Vasilescu 17 Mar 2008 - 00:00

În urmă cu două săptămâni, Institutul Naţional de Statistică a făcut public principalul indicator sintetic al activităţii economice în 2007: PIB. Am aflat că în timp ce Uniunea Europeană, în ansamblu, a scos anul trecut o medie de numai 2,9 la sută, ţări cu economii puternice înregistrând valori sub această medie – 1,8 la sută Danemarca,



În urmă cu două săptămâni, Institutul Naţional de Statistică a făcut public principalul indicator sintetic al activităţii economice în 2007: PIB. Am aflat că în timp ce Uniunea Europeană, în ansamblu, a scos anul trecut o medie de numai 2,9 la sută, ţări cu economii puternice înregistrând valori sub această medie – 1,8 la sută Danemarca,


2,5 la sută Germania, 1,9 la sută Franţa, 2,6 la sută Suedia – PIB-ul României a crescut cu 6 la sută. Un rezultat remarcabil. Săptămâna trecută, INS a ieşit din nou la rampă. De această dată cu detalii. Ce-am văzut? Că am fi putut să avem o creştere şi mai mare a PIB-ului. Dacă, în vara anului trecut, nu ne-ar fi lovit o secetă cumplită. Secetă ce a făcut ca agricultura să "lege la cap" economia cu o valoare adăugată negativă. Scăzând, aşadar, 1,3 la sută (minusul de la agricultură) şi adăugând 0,2 la sută impozite nete, 2,4 la sută plusul de la construcţii, 1,2 la sută cel de la industrie şi 3,5 la sută de la servicii, statisticienii ne-au înfăţişat un tablou al dinamicilor: contribuţiile activităţilor sectoriale la creşterea de 6 la sută a PIB-ului în 2007.


Dincolo de dinamici, ponderile diferitelor sectoare ale economiei româneşti în PIB (6,6 la sută agricultura; 23,5 la sută industria; 9,1 la sută construcţiile; 23,1 la sută comerţul, reparaţiile de automobile şi de articole casnice, hoteluri şi restaurante, transporturi şi telecomunicaţii; 13,2 la sută activităţi financiare, imobiliare, închirieri şi servicii pentru întreprinderi; 13,4 la sută alte activităţi financiare şi 11,1 la sută impozitele nete pe produs) ne arată modificările structurale în evoluţia valorii adăugate. Trei adevăruri se desprind cu precădere: 1) industria şi agricultura nu mai domină tabloul PIB-ului ca altădată, lăsând mai mult loc, ca în economiile dezvoltate, altor sectoare; 2) creşte semnificativ ponderea construcţiilor în PIB; 3) serviciile au ajuns să deţină, în structura PIB-ului, o pondere de 50 la sută şi relevă o tendinţă de creştere.


E bine, aşadar, că PIB-ul nostru a avut în 2007 un ritm de creştere de 6 la sută. Mai alert decât al multor ţări europene dezvoltate. Dar nu cumva e rău că nu am obţinut un ritm de creştere şi mai mare, de 10,4 la sută, bunăoară, ca al Slovaciei? Răspunsul nu e chiar atât de simplu de dat. Desigur, o creştere a PIB-ului ca a Slovaciei, de peste 10 la sută, ne-ar fi fost de mare ajutor. Pentru că noi avem de redus mari decalaje faţă de ţările europene. La capitolul valoare adăugată în primul rând. Dar nu avem, deocamdată, resurse pentru o creştere atât de mare. Potenţialul nostru, în prezent, este de 5,5-6 la sută. Am atins, deci, pragul de sus. A urca mai departe, înainte de o restructurare radicală a economiei, ar însemna să forţăm limitele şi să sfidăm riscul de supraîncălzire, în condiţiile în care inflaţia încă ne dă dureri de cap, iar deficitul extern creşte periculos de mult.


Şi mai e un aspect: calitatea muncii. Faptul că, la noi, cultul lucrului bine făcut e încă o pasăre rară îl moştenim din vremea socialismului, când era preamărită munca în sine. Timp de câteva decenii a fost ascuns adevărul că munca e "oarbă" şi că merge într-acolo unde o duc împrejurările. Dacă e înţelept organizată şi, pe deasupra, sprijinită de tehnologii ce-i ridică productivitatea şi eficienţa, ea produce valori adăugate de care oamenii, piaţa au nevoie. Iată condiţia ca munca să aducă bunăstare. Altfel, dacă e organizată anapoda, în contrasens cu mersul planetei, cu nevoile pieţelor, ale oamenilor, ea risipeşte doar resurse.


Calculele făcute în timpul tranziţiei, prin anii ’90, au scos în prim-plan un adevăr dramatic: dacă, în câteva sute de întreprinderi ale statului, lucrătorii ar fi fost trimişi acasă şi li s-ar fi plătit salarii fără să muncească... economia ar fi ieşit în câştig. Pentru că nu s-ar mai fi consumat materii prime, multe importate, energie electrică, energie termică pentru fabricarea unor produse pe care nu le voia nimeni; şi care au produs pierderi în loc de profit. Iată dovada că munca în sine nu are valoare.


Asta-i durerea noastră: în România  se munceşte, se produce, dar nu toată munca e competitivă. Se formează astfel un cerc vicios. Munca dezorganizată se soldează cu salarii ce abia depăşesc, în medie, 300 de euro pe lună. La rândul lor, salariile descurajează munca. În aceste condiţii continuă scumpirile, care fac inflaţie. E clar, aşadar, că ecuaţia în care încă mai este integrată relaţia producţie-consum a expirat. A persevera în menţinerea ei ar fi o mare eroare.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   sută

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de