Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Structura cheltuielilor bugetului public şi cum să aibă loc consolidarea fiscală sunt teme foarte controversate la noi. Fapt este că cheltuielile de natură socială (salarii, pensii, ajutoare sociale, etc.) au depăşit anul trecut 60% din totalul cheltuielilor publice; în 2010, împreună cu serviciul datoriei publice, s-ar ajunge la circa 80% din acelaşi total. Rămâne deci tot mai puţin pentru investiţii şi achiziţii publice.
Sunt voci care compară PIB-ul estimat pentru acest an cu cel din 2008 şi întreabă de ce nu se poate aloca un procent similar pentru salarii şi pensii. Aici intervine un viciu major în raţionamentul utilizat. Fiindcă a compara niveluri nominale de PIB, fără a ţine cont de circumstanţe diferite, este greşit pentru a stabili o alocare optimă a resurselor bugetului public. De pildă, PIB-ul dintr-un an cu creştere economică foarte înaltă, peste potenţial, prevesteşte un declin pronunţat dacă acea dinamică este rezultatul unor importuri masive pe termen scurt, al unor dezechilibre externe nesustenabile. Nu întâmplător economiştii vorbesc despre PIB potenţial. Drept este că, adesea, este dificil de estimat care este PIB-ul potenţial. Mai ales când mediul în care operează o economie este tot mai stochastic, supus unor şocuri severe şi numeroase imponderabile.
Totuşi, se poate judeca dacă o creştere a volumului activităţii economice este indusă de factori cu acţiune temporară. În anii premergători izbucnirii crizei financiare internaţionale dezechilibrele externe în creştere au fost o constantă a evoluţiei economiei româneşti. În 2008 am avut o creştere a PIB-ului de peste 7% în termeni reali. Dar tot în acelaşi timp s-a consemnat un deficit de cont curent de peste 13% din PIB, care a revelat o îndatorare puternică pe termen scurt a sectorului privat. Nu investiţii străine directe, în sectoare de bunuri şi servicii cu desfacere asigurată pe piaţa internă şi cea externă, au dat tonul; s-a investit masiv în imobiliar şi în servicii pentru consum. Starea precară a sistemului public de asigurări sociale (esenţialmente determinată de relaţia între populaţia activă şi cea pensionată) a fost ocultată de încasări bugetare vremelnice. Căderea economică din 2009, de tipul unui "hard landing" (aterizare forţată), a fost nu numai sub impactul crizei financiare, ci şi ca urmare a slăbiciunilor unui model de creştere economică bazat pe îndatorare, deficite externe mari, alocare deficitară a resurselor. În 2008 am avut un deficit bugetar de circa 5% din PIB, parţial finanţat prin consumarea sumelor obţinute din privatizarea BCR. În 2009, căderea economiei a amplificat deficitul bugetar, în pofida unor tăieri de cheltuieli; şi deficitul structural al bugetului public a crescut. De aici nevoia unor corecţii majore în bugetul public.
În noile condiţii internaţionale (criza datoriilor suverane, cost în creştere al creditului, relansare economică firavă în Europa şi SUA), deficite structurale mari nu sunt tolerate de pieţe, de creditorii multilaterali. Aceste condiţii obligă la consolidare fiscală, care reclamă o restructurare a cheltuielilor publice, inclusiv a celor de natură socială. Din această perspectivă trebuie să fie judecate reforma sistemului de salarizare în sectorul public şi a sistemului de pensii.
