Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu mai este pentru nimeni un secret că piața forței de muncă se desfășoară într-o oală cu mare presiune. Forța de muncă este în continuă scădere, iar lipsa de personal calificat și chiar necalificat a ajuns cea mai mare frică a angajatorilor. Șomajul este în continuă scădere: la nivel național, în luna iunie, a coborât la 2,9%, iar datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) arată că, din totalul șomerilor, 45.464 au fost șomeri indemnizați și 212.119 neindemnizați. Politicile publice active în domeniu oferă un răspuns limitat la nevoile pieței forței de muncă, măsurile fiind axate în principal pe oferirea de stimulente financiare, mai degrabă decât pe abordări personalizate, globale. Competențele nu evoluează în concordanță cu nevoile sectoarelor economice în creștere, 81% dintre angajatori confruntându-se cu dificultăți în ocuparea locurilor de muncă vacante. Iar aceasta înseamnă foarte mulți bani pierduți. Potrivit unui recent studiu (PWC European Private Business Survey), peste jumătate dintre antreprenorii români (52%) spun că lipsa personalului calificat le generează pierderi financiare uriașe: peste 7 miliarde de euro pierderi estimate pentru întreaga economie românească. Majoritatea antreprenorilor se confruntă cu lipsa candidaților ,mai ales atunci când vor să recruteze tehnicieni, personal administrativ sau experți în vânzări.
Lipsa angajaților potriviți este o barieră serioasă mai ales pentru dezvoltarea firmelor antreprenoriale, iar asta înseamnă, implicit, o piedică în dezvoltarea economiei țării. Estimările antreprenorilor arată că pierderile lor totale cauzate de lipsa forței de muncă se situează la 3,7% din Produsul Intern Brut (PIB) al României. Iar cauzele sunt simplu de enunțat: migrația masivă a lucrătorilor români în Occident, îmbătrânirea populației și programa educațională inadecvată necesarului economiei reale. Românii duc în spate o cruce grea: ratele sărăciei și inegalității veniturilor rămân ridicate, iar disparitățile regionale se accentuează. Pe nici unul din cele trei izvoare ale crizei forței de muncă nu se zăresc politici publice menite să corecteze presiunile: nici pe filonul stopării migrației, nici pe cel al întineririi populației și nici pe zona adecvării educației naționale la transformările economiei reale. Iar accentuatul proces de digitalizare nu face altceva decât să sporească presiunea asupra angajatorilor de a găsi oameni cu abilitățile potrivite sau cu potențialul de a învăța. România are nevoie de investiții serioase în educație și formare profesională, investiții deopotrivă publice (guvernamentale), cât și private (din partea companiilor). Dacă nu, continuăm să pierdem oameni, să pierdem bani și să muncim într-o oală cu presiune crescândă. Până la explozie.
