Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Unii sunt înclinaţi să considere actuala criză financiară internaţională ca un accident inevitabil, dar nu neobişnuit, de-a lungul ciclului economic; o urmare a dobânzilor foarte scăzute practicate în anii din urmă.
Unii sunt înclinaţi să considere actuala criză financiară internaţională ca un accident inevitabil, dar nu neobişnuit, de-a lungul ciclului economic; o urmare a dobânzilor foarte scăzute practicate în anii din urmă. Dar o citire atentă a crizei nu are cum să nu ajungă la cauze structurale. Globalizarea pieţelor financiare şi inovaţiile financiare, în condiţiile unor reglementări precare (sau lipsă), ca şi pletora de conflicte de interese au creat premise pentru criză. O dezbatare aprinsă are loc privind măsuri de combatere a crizei. Un tip de argumente este legat de cadrul de reglementare. Ministrul Economiei italian, Tomasso Padoa Schioppa, vine cu un argument de bun simţ, potrivit logicii pieţelor unice; el susţine că este nevoie de un set comun de reglementări în UE şi de o supraveghere unitară a grupurilor financiare. În opinia mea, colegii săi din Ecofin ar trebui să privească cu mai multă simpatie aceste propuneri. Dar cred, totodată, că o accentuare a cooperării între autorităţile de supraveghere din UE nu este suficientă.
Dincolo de o relaxare iresponsabilă a condiţiilor de creditare pe diverse pieţe imobiliare şi pe alte pieţe (în SUA şi în Europa), în ultimul deceniu, originea crizei financiare trebuie căutată în efecte ale masivelor fluxuri de capital transfrontaliere şi ale utilizării tot mai ample de instrumente financiare/derivative (precum securitizarea de obligaţiuni), care nu sunt transparente şi nici tranzacţionate efectiv pe pieţe. Pieţele financiare au devenit, în multe zone, tot mai opace, iar identificarea celor care şi-au asumat riscuri şi evaluarea acestor riscuri au devenit deziderate aproape de neatins. Creşterea unui “sector bancar umbră” (shadow banking sector), care este foarte slab reglementat, a devenit proeminentă în ultima decadă. Băncile au intrat în mod imprudent în jocul creării şi distribuţiei de produse financiare aplicând tehnici de gestiune a riscului discutabile. Alessandro Profumo, CEO-ul de la Unicredit, a făcut o declaraţie plină de înţelesuri, în această privinţă, cu câteva luni în urmă. Nu puţine bănci de vârf s-au angajat în “împachetarea” şi vânzarea de obligaţiuni având drept colateral ipoteci cu risc înalt. Şi vedem acum cum nume ilustre de pe Wall Street au intrat în radarul procurorilor. Este de admis ca măsuri de revenire la “Ziduri chinezeşti” (aidoma legislaţiei Glass-Steagall), pentru a restabili încrederea şi a mări transparenţa pieţelor financiare, să fie impracticabile în condiţiile de acum.
Dar cred că este absolut necesar să se reglementeze pieţele financiare mai bine, riguros şi acoperind zone unde există deficit evident de reglementare. Antecedente ca şi desfăşurarea crizei arată că cei care spun că îndustria financiară poate miza pe autoreglementare pentru a evita necazuri mari trăiesc pe altă planetă. Cât de aiurea sună acum vocile care afirmau, nu cu mult timp în urmă, că nu este necesar ca activităţile fondurilor de risc să fie reglementate. Faptul că la Londra 14 dintre cele mai mari hedge-funds au decis să adopte un cod de conduită este de salutat, dar nu cred că este suficient. Este regretabil că autorităţi de desupraveghere/reglementare din diverse ţări nu au învăţat mai mult din episoadele Long Term Capital Management, criza dotcom-urilor., Enron, Parmalat. etc.
Este nevoie, în opinia mea, de o revedere (ameliorare) a cadrului de reglementare a operaţiunilor vehiculelor de investiţii. Este necesar totodată să fie reglementată utilizarea de instrumente financiare (derivative, precum CDOs), astfel încât transparenţa pieţelor să fie refăcută şi investitorii să fie informaţi în mod adecvat asupra riscurilor pe care şi le asumă. Aşa cum băncilor li se cer rezerve minime obligatorii, o regulă analogă este de aplicat şi instituţiilor financiare nonbancare. Şi dimensiunea maximă admisă a leveraging-ului ar trebui să fie reglementată. Ca o notă finală: reglementări mai extinse şi riguroase nu înseamnă inversarea liberalizării financiare. Dimpotrivă: pentru a menţine pieţe financiare libere, pentru ca ele să nu cauzeze daune mari, directe sau colaterale, este necesar ca aceste pieţe să beneficieze de reglementări riguroase, eficace.
