x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pietre, pietre numai pietre

0
Autor: Tudor Octavian 18 Dec 2009 - 00:00
Când un prieten, cu care am plecat în Egipt, n-a mai vrut să iasă din hotel şi a zis "Gata, nu mai suport să văd pietre şi iar pietre", l-am suspectat de ce era mai rău. Nu era însă o toană. Omul n-a mai ieşit deloc din camera lui, în vreme ce eu două săptămâni din zori în noapte numai asta am vizitat, pietre şi iar pietre. Temple, coloane, şantiere de săpături, cariere, ruine şi cerul vast şi fierbinte ca de piatră al Egiptului arheologic. Apoi, muzeele, unde tot piatra era materialul ordonator.

Ulterior, citind eseul unui psiholog englez privitor la noua boală a muzeelor - privitor la reacţia de respingere pe care o manifestă unii turişti când sunt târâţi cu grupul conform scenariului excursiei prin muzee, catedrale şi locuri de un interes individual discutabil - l-am înţeles pe amic. Eu însumi am avut o reacţie vehementă de respingere, dar nu la locurile în care visam dintotdeauna să ajung şi, în sfârşit, ajunsesem, ci la vorbăria ghidului.

Toţi ghizii înşiră nume, ani, legende, dar dacă îi întrebi "De ce?", se blochează sau răspund înşirând mai departe nume, ani şi poveşti populare. De ce piramida cea mare a fost construită de Keops şi nu de alt faraon? De ce piramidele sunt piramidale? De ce piatra din care sunt înălţate e calcarul şi nu granitul? De ce o călătorie la pietrele Egiptului te marchează pentru toată viaţa? De ce, după un timp, oraşele prin care ai trecut îţi par toate la fel?

Prietenul, care nu mai suporta să mai vadă pietre, de fapt nu mai îndura, în condiţia sa de om liber şi cu o gândire neîngrădită şi, mai ales, în condiţia sa de medic, care cunoştea mai bine ca oricare din grup firea omului modern, faraonismul. Dimensiunile, care îl făceau pe individ să se simtă neînsemnat, sub imperiul unui absolut religios şi administrativ.

Se vorbeşte, îndeosebi în lumea excursioniştilor, despre efectul de piramidă. Unii devin pe viaţă drept credincioşi câtorva elucubraţii cu tupeu ştiinţific şi văd, ca halucinaţii, şi ce nu există, dominaţi fiind de tot ce au citit. Dominaţi bunăoară de tot ce au citit despre efectul de piramidă. În grupul din care făceam parte, un tânăr cu ochelari de miop umbla la el cu o sârmă îmbârligată în mâini şi se ţinea după sârma aia ca fântânarii care caută apă în regiuni uscate. Îşi făcuse chiar şi un grup de preotese care, fascinate de perseverenţa miopului, vedeau doar ce le spunea el că trebuia să vadă. Şi se ţineau una de alta după sârma acestuia, în speranţa că, la un moment dat, vor fi fezandate de miraculosul efect de piramidă.

Tot ce-i copleşitor ca dimensiune emană o forţă greu de definit prin vorbe. Efectul de Niagara începi să-l simţi de la mare distanţă, cu mult înainte de a ţi se înfăţişa cascada. Pământul de sub picioare are un vuiet persistent şi vag crescător, ca la iminenţa unui cutremur. În imediata vecinătate a piramidelor simţi că spaţiul e mai dens, mai greu. Mediul imediat înconjurător împrumută din masivitatea monumentului. Sunt senzaţii pe care nu aveai cum să le încerci într-o lume pe dimensiunea omului obişnuit. Între efectul de piramidă şi efectul de catedrală asemănările sunt mai multe ca deosebirile.

Prietenul meu, medicul care nu mai voia pietre nu era mai slab sufleteşte ca noi, cei din grup. Abia acum realizez cauza: era mai sensibil, mai dotat decât noi la simţiri. Iar libertatea, nevoia de a nu fi faraonizat, neatârnarea de o dogmă le trăia mai intens.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de