x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pilda... despre suferirea răului

0
Autor: Maria Timuc 20 Dec 2010 - 20:58

„Dar Eu vă spun; Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel” (Matei; Suferirea răului şi iubirea vrăjmaşilor)

Viaţa fără povârnişuri şi încercări, fără suferinţi şi fără pietre în cale ar da prilejul oricui să fie iubitor, îngăduitor, tolerant şi bun. Cine n-ar fi ca un înger dacă ar cunoaşte numai fericirea, numai câştigul şi bucuria vieţii? Dar tocmai încer­cările, dificultăţile, suferinţele şi conflictele care ne tulbură existenţa ne pun în faţa Adevăratului nostru caracter şi a adevăratei puteri. Cine nu poate fi bun când primeşte bunătate şi cine nu este iubitor când primeşte numai dragoste? Ce se întâmplă însă cu dragostea ta în faţa urii celuilalt şi ce faci cu inima şi cu mintea ta în clipa în care eşti asuprit ori prigonit? De vei putea să-ţi întorci sufletul către iertare şi de vei putea binecuvânta încercările vieţii, de vei putea vedea în duşmanul tău un observator al scăpărilor tale, vei putea fi ca un cuceritor al celui mai înalt pisc al conştiinţei umane! Încercările vieţii îţi descoperă faţa proprie, aşa cum spune Iisus.

Tu ştii mai bine decât oricine dacă ai rămas vameş sau păgân. Păgânismul este – aşadar – incapacitatea noastră de a iubi, a ierta şi a  accepta pe cei buni şi pe cei răi, aşa cum Dumnezeu însuşi o face. Soarele nu şade în loc şi nu se întreabă dacă îşi va revărsa lumina asupra unui păcătos ori a unui sfânt. El nu zice: „Acesta-i un păcătos, ia să-mi iau razele şi să-l detest!”. Lumina se aşterne în mod egal peste toate creaturile şi aceasta este... iubire. Iubirea nu întreabă dacă un om ţi-a făcut bine ori dacă te-a duşmănit. Iubirea acceptă şi de aceea ea nu are nici măcar ce să ierte. Numai minţii îi trebuie iertare, căci ea se poticneşte în resentimente. Numai mintea se împiedică în ura celuilalt şi-n socotelile obişnuite ale lumii. Dragostea însă este la fel de naturală ca Soarele ori ca ploaia. Ea nu caută greşelile, păcatele sau neajunsurile celorlalţi, nici nu se împiedică în propriile neajunsuri. Dragostea în­seamnă acceptare deplină a lucrurilor aşa cum sunt. Şi când mintea ne aşază în faţă pricini de ură, de supărare, de poticnire, de teamă, de suferinţă, putem alege să vedem încercarea ce ni se dă. Căci numai experienţa este „un test adevărat”. Experienţa scoate la iveală adevărul. Oricine poate spune: „Eu iert, eu sunt bun, eu nu duşmănesc şi nu fac rău nimănui”. Dar în interiorul experienţei putem vedea limpede faţa sufletului nostru. Situaţiile grele din vieţile noastre sunt exprienţele care ne duc la Dumnezeu ori ne fac vameşi şi păgâni. Autoexa­minarea se află în adevăr numai prin experienţă, prin încercare, prin pute­rea noastră de a depăşi încercările... vieţii. A-l iubi, a-l accepta pe acela ce-ţi face rău, iată provocarea auten­tică a vieţii. A păstra în tine bunătatea când ţi se ia fericirea, când pierzi, când eşti lovit, când greutăţile se năpustesc peste tine.

Când fericirea omenească îţi este pusă la încercare, îţi este pusă la încercare credinţa şi puterea de a păstra iubirea în sufletul tău. Într-o viaţă de om nu se poate vorbi despre izbânda asupra firii cârcotaşe şi nărăvaşe, nici de o creştere a conştiinţei, nici de un avans spiritual, or de blândeţea sufletului fără a face exerciţiul constant, continuu şi tulburător de dificil al trecerii peste obstacolele mentale şi sufleteşti care ne împiedică să iubim. Pilda aceasta a lui Iisus este o pildă despre iubirea fără condiţii, parte a existenţei, a naturii, a firi noastre. Soarele dă­ru­ieş­te lumină celor buni şi celor răi, cum un măr, un cais sau o floare îşi dă­ruiesc poamele sau frumuseţea, fără să se intereseze de starea noastră interioară. Aici regăsim superioritatea pomului în relaţia cu omul, superiori­tatea florii şi a ierbii; natura nu judecă în termeni de buni şi răi, dar mintea o face. Pomul nu gândeşte, iubeşte! Omul gândeşte şi judecă, iar judecata aceasta ne face păgâni, în vreme ce noi pretindem că suntem plini de credinţă. Dar iată ce-i cre­din­ţa: însăşi starea de iubire fără condiţii!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de