x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Piţurcă perfecţionează cheia franceză. Şi-atît!

Piţurcă perfecţionează cheia franceză. Şi-atît!

de Dan Dumitrescu    |    12 Iun 2008   •   00:00

Furdui junior, băiat discret şi de bună amiciţie, unul dintre puţinii rămaşi în bătătura de-acasă a TVR, lansează provocarea cu mina vinovatului care nu are încotro. Este obligat, împotriva dorinţei şi convingerilor sale, să presteze în maniera succesului vulgar. Rătăceşte în frază cuvinte şovăitoare în încercarea de a-l face pe Cornel Dinu să comenteze presupusul conflict dintre Victor Piţurcă şi Adrian Mutu, după meciul România – Franţa.



Furdui junior, băiat discret şi de bună amiciţie, unul dintre puţinii rămaşi în bătătura de-acasă a TVR, lansează provocarea cu mina vinovatului care nu are încotro. Este obligat, împotriva dorinţei şi convingerilor sale, să presteze în maniera succesului vulgar. Rătăceşte în frază cuvinte şovăitoare în încercarea de a-l face pe Cornel Dinu să comenteze presupusul conflict dintre Victor Piţurcă şi Adrian Mutu, după meciul România – Franţa. Procurorul refuză speţa, refuză să intre în caz. Taie scurt: "Nu comentez zvonuri!". Dan Petrescu, alt meseriaş prezent în studioul emisiunii în care s-a petrecut scena, răsuflă uşurat, gîndind că discuţiile serioase despre fotbal pot continua. Între timp, în piaţa publică, tarabagiii de duzină îşi strigă oferta: jucătorul şi antrenorul n-au dat mîna pe bancă, cei doi au fost destul de rezervaţi unul faţă de celălalt, staff-ul federal a discutat pe rînd cu inculpaţii şi i-a rugat să treacă peste orgolii.

Doar prostia apasă mai greu decît minciuna în astfel de scenarii. Cearta dintre Piţurcă şi Mutu face parte dintre posibilităţile care nu se poate (sic!). Un eventual conflict între cei doi ar avea urmări drastice şi la vedere. Într-o astfel de situaţie şi mai ales la felul de-a fi al lui Piţurcă, revoltatul, chiar dacă se numeşte Mutu, ar părăsi, fără discuţie, lotul. Apoi, cine are idee cam cîte porţi are un teren de fotbal nu poate susţine veridicitatea reuniunii tovărăşeşti organizate de "staff-ul federal" în cantonamentul naţionalei. Nu poate crede că Mircea Sandu – chiar şi cu Băsescu atîrnat la butonieră, cu Lupescu la înaintare, cu Prodan în apărare şi cu Prunea în poartă – şi-ar permite să intre în zona de competenţă a selecţionerului. Ei pot să decapiteze naţionala. Dar nu din mers, ci doar la finalul competiţiei. Pînă atunci, Piţurcă este suveran şi este preocupat să perfecţioneze "cheia franceză". Mutu face tot ce-i stă în putinţă să aibă în compania colegilor din campionat o evoluţie la cota valorii sale indiscutabile. Iar cîinii latră.

Latră aşa cum au făcut-o şi în cazul accidentării lui Ciprian Marica, cînd au ambalat informaţia într-un dramatism morbid. Relatarea evenimentului pe secvenţe decupate de minutarul ceasului, fără a spune că jucătorul a fost tot timpul conştient şi că s-a deplasat pe propriile-i picioare spre maşina salvării, parcă încerca să sugereze o numărătoare inversă spre Doamne păzeşte. Informaţia astfel prezentată devine într-adevăr comercială pentru cititorul neutru. Ficţiunea este însă condamnabilă dacă avem în vedere faptul că ea poate ajunge, să zicem, la mama lui Ciprian Marica. În acest caz, efectele ies de sub orice control şi nu am mai vorbi despre amatorism, am vorbi despre culpabilitate.

×
Subiecte în articol: editorial