Piţurcă, un oltean dat dracului

Victoria României împotriva Rusiei a schimbat anotimpurile şi în fotbal. Naţionala a mai deschis o fereastră spre bucuriile noastre, schimbând pe optimism asteniile de primăvară.

Victoria României împotriva Rusiei a schimbat anotimpurile şi în fotbal. Naţionala a mai deschis o fereastră spre bucuriile noastre, schimbând pe optimism asteniile de primăvară. Ne-a înălţat puţin privirea, doar atât cât să mai trecem cu vederea, chiar şi preţ de-o respiraţie, mizeriile competiţiei interne. Le-am administrat ruşilor un 3-0 scurt, fără drept de apel. Succesul a fost atât de convingător încât mulţi se întreabă dacă n-am profitat cumva de slăbiciunile unor desculţi. Alţii susţin că meritul este indiscutabil al românilor care i-au scos pe ruşi din ghete printr-o evoluţie fără cusur. Rămân în nuanţa amicală a meciului, trec peste această victorie de moral, de palmares, preferând să observ cum s-au simţit în meci trupeţii lui Piţurcă.

Apariţia lui Marius Popa în formula de start a fost forţată de conjunctură. O conjunctură care i-a prins bine timişoreanului. Jocul nu i-a oferit posibilitatea intervenţiilor de mare ispravă. Cu toate acesta s-a putut constata o bună comunicare cu apărarea imediată, intuiţie şi poziţionare mereu corectă în raport cu dinamica fazelor de poartă. Restul ţine de calităţile din dotarea personală care l-au recomandat selecţiei. Contra, Raţ, Chivu şi Mutu au spus bună ziua pe un ton cu care deja ne-am obişnuit. Le răspundem cu bucurie la salut şi mutăm spre ceilalţi titulari. Îmi place să constat că Tamaş-Goian sună ca un singur nume propriu. Dau definiţie fotbalului sincron şi e de bine. Rădoi şi Cociş se mută tot mai convingător din amintirile frumoase în certitudinile prezentului. Florentin Petre s-a autodefinit: vrăjitorul din Popeşti Leordeni. E bine că Piţurcă mai crede în vrăji. A rămas Marica. Bijutier al golului. Pentru a străluci trebuie să apară mai des soarele pe traseele sale.

Mi-au plăcut titularii. Dar parcă şi mai bine mă simt când constat că avem lot. Fraţii golului, cei doi Nicolae, Ogăraru, Ovidiu Petre, Nicoliţă (care a răspuns bine tratamentului de recuperare), debutantul Stanca (frumos cadoul introducerii în joc) asigură schimbările de încredere. Şi nu sunt doar ei cu mâna pe clanţa naţionalei.

Meritul de-a fi articulat o echipă cu personalitate din sărăcia de idei care ne copleşise la un moment dat aparţine categoric lui Victor Piţurcă. El, Victor Piţurcă, a reuşit să redefinească încăpăţânarea prin refuzul compromisului, a reuşit să o împroprietărească cu puterea dorinţei de a reuşi. Dar succesele pe care le-a obţinut deja nu sunt definitive. Reprezintă doar borne de parcurs. Am încredere în Piţurcă, îl ştiu un oltean dat dracului, un oltean care nu se mulţumeşte niciodată cu puţin, şi de aceea îl aştept într-o altă perspectivă.