x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pixul i-a reîntors din moarte

Pixul i-a reîntors din moarte

de Florin Condurateanu    |    29 Aug 2017   •   19:53

“Îi auzeam pe unii care au traversat o moarte clinică spunând că au simţit cum sufletul le iese din corp şi din tavan vede ce se întâmplă cu trupul. Zâmbeam, eu mă străduiam să-i reanimez cu aparatură sofisticată, cu inimă artificială, plămân artificial, rinichi artificial, plus  o ştiinţă rafinată de terapie intensivă. Acum regret zâmbetul meu superior afişat la destăinuirile lor”, povestea profesorul universitar doctor George Litarczek, părintele anesteziei şi terapiei intensive din România, conducătorul clinicii ATI din Spitalul Fundeni. Sute de studenţi ai profesorului Litarczek au ajuns şefi de clinici, în ţară, dar şi pe toate continentele. O somitate respectată şi în străinătate, fiul a doi medici profesori, care vara, în vacanţe, îl trimiteau la muncă, chiar într-un service. Profesorul Litarczek a salvat zeci de mii de oameni, pe unii i-a întors de pe hotarul ceţos dintre viaţă şi moarte, când nimeni nu mai credea. “Am fost descoperit chiar eu cu un cancer de colon şi m-au operat la Fundeni, dar organismul meu a reacţionat nefavorabil, am suferit o hemoragie gravă şi am intrat în moarte clinică. Am simţit nebănuit cum sufletul mi se înalţă din piept, priveşte ce se întâmpla, şi sufletul meu din colţul tavanului le striga foştilor mei studenţi, acum şefi de secţii, injecţie în inimă, masaj cardiac. Ei tocmai asta făceau, cum îi pusesem să scrie cu pixul pe caiete aceste proceduri. M-au readus la viaţă şi, lent, sufletul meu a aterizat din tavan şi mi-a reintrat în corp. De atunci nu mai râd niciodată de relatările celor de pe graniţa dintre viaţă şi moarte!”. Pixul de la seminare, care a scris pe caietele studenţeşti, l-a readus la viaţă. Tot un condei l-a reînviat şi pe comisarul din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Comisarul Miclovan, jucat de Nicolaescu, a stârnit simpatia publicului. Dar comisarul moare la sfârşitul primei serii “Cu mâinile curate”. Îi lichidează pe bandiţi într-un depozit, în frunte cu şeful cu cravată şi cu pungaşul Lăscărică, care ţipa “Nu trage, domn' Semaca, sunt eu, Lăscărică!”. Dar gloanţele nu l-au evitat nici pe comisar, care moare în ultima scenă; “Doare, un fleac, m-au ciuruit!”. Publicul nici n-a vrut să audă că moartea îl face pe comisar să nu mai apară în restul filmelor. Mii şi mii de scrisori, mii şi mii de telefoane de la spectatori cereau reînvierea comisarului îndrăgit, ca să joace în seriile ce vor urma. Scenaristul, romancierul Titus Popovici, n-a acceptat, chiar s-a certat cu regizorul Nicolaescu. În a doua serie, “Ultimul cartuş”, Ilarion Ciobanu, comisarul comunist, îl răzbună pe Miclovan, dar comisarul de carieră nu mai apare în film. Apoi, Nicolaescu găseşte formula să-l reînvie, inventează personajul comisarului Moldovan, jucat fermecător tot de el, şi publicul gustă refacerea echipei de justiţiari.

 

×