x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Plouă peste leprozerie

0
Autor: Marian Nazat 30 Mai 2012 - 12:44

Ploua marunt si indesat. Siroaie cenusii de apa se scurg necontenit de cateva zile. Simti ca putrezesti, cotropit de sfoiag. S-a scurtat zarea si e mereu incruntata. Imi cade in cap cerul si nu stiu cum sa-i opresc prabusirea. Trosneste de se zguduie pamantul. Dimineata se urneste greu, inca nedezmeticita din intunericul gros si umed. Omul din fata mea are aproape saizeci de ani. E smead si subtire. Altminteri nu-i dai varsta din buletin. Il cunosc de ceva vreme, sa fie un deceniu. A lucrat in sistemul bancar.

Se vede din gesturi, din ticurile capatate atunci. Acum a ajuns la un capat de drum, intr-o fundatura. Isi frange degetele si clipeste nervos. Se ineaca in propriile cuvinte si se foieste intruna, nu-si gaseste deloc locul. Ii aud zguduirea sufleteasca, tremurul dinlauntru. Incearca sa zambeasca, sa para natural. Nu-i iese, il incurca tulburarea clipei. Are ochii innourati, cu fasii de ceata in jur. "Sper sa ne revedem peste trei ani', imi sopteste la plecare. Ne strangem mainile, iar eu raman singur. Pe dracu' singur, ma napadeste tristetea. Ma sufoc in mahnire, ma revolt neputincios. El s-a dus la penitenciar sa-si ispaseasca osanda penala, condamnarea este irecurabila. La usa puscariei il asteapta sotia si fiica. Nepoteii n-au habar de necazul bunicului lor. S-au scurs paisprezece ani de cand e purtat prin proces. Zi de zi a trait cu spaima incarcerarii, si uneori i se nazarea ca-l imping gardienii in celula. Omul aflat azi la ananghie n-a avut nici permisul de conducere suspendat, nimic ! Nici inainte, nici apoi.

Ghinionul l-a tarat acolo unde nu trebuia sa se nimereasca in momentul acela de cumpana judiciara. Lucrurile sunt neclare, dar verdictul este definitiv. Nu zambiti superior, oricand vi se poate intampla si dvs ! Rugati-va sa nu va izbeasca ghinionul ! Fara noroc nu-i margine de lume, viata este suportabila. Ghinionul dara va schimba soarta, va mutileaza biografia, asa ca nu mai cersiti noroc !

In spatele unei hotarari judecatoresti stau astfel de drame. De la inaltimea sa, judecatorul nu le percepe. S-a obisnuit cu pletorele de "leprosi penali' perindati prin boxa. Numere de dosare, nu oameni, incadrari juridice, nu chipuri... Candva si eu gandeam aidoma... Te deformeaza sistemul punitiv, cu care te confunzi treptat. Devii un slujitor al rutinei, rece si crud. Sau, mai grav, indiferent. Din pedepsirea celorlalti iti faci preocupare zilnica, fisa de post. Cariera ! Puterea iti ia mintile, si parelnica dreptate iti scuza excesele. Dreptatea e un act excesiv, lasat (ce nenorocire !) pe umerii magistratilor tineri. Mila inseamna slabiciune, iti repeti la culcare, ca nu cumva sa eziti maine, la iscalirea mandatelor de arestare. Ori a mandatelor de executare.

Sistemul are nevoie de insi scopiti de sentimente, insensibili la suferintele celorlalti. In definitiv, de ce s-ar indoi si tangui ?, ei nu participa la chinul proscrisilor. Urmatorul, va rog ! Cine este la rand ? Totul curge monoton si depersonalizant. Dosarul e un trunchi de hartie, nu de carne. Deh, si hartia nu simte durerea, cat despre lacrimi, nici atat. Oricum, lacrimile se strang in poala aparatorului. Si tot lui i se incredinteaza napastuitul, sincer sau prefacut. Depozitar al durerilor altora, adulat si blestemat deopotriva, acesta este avocatul. Invidiat din ignoranta, dintr-o superficialitate agresiva.

Alteori, primesti bucuria, izbavirea. "Sunt fericit, dupa 15 ani de instante m-au achitat ! Gata, calvarul s-a incheiat !', imi spune cineva la telefon. Nu mai sesizeaza ca in rastimpul cu pricina s-a pricopsit cu un infarct, ca batranetea l-a subrezit, iar familia i s-a destramat. Barbatul septuagenar - fost director de santier naval - e fericit ca i s-a recunoscut nevinovatia. A uitat si de zilele de arest, si de multele umilinte indurate din partea unui "procuror bovin si hain', vorba lui Petre Pandrea. S-au risipit toate, au trecut. Cu ele s-a ispravit si viata-i vanjoasa, dar el nu-si da seama. Deocamdata este prea prins sa-si strige izbanda. Oboseala il va toropi curand si abia atunci va realiza ca brava justitie i-a rapit 15 ani. Ani pe care nu-i va mai recupera vreodata, viata pierduta pe veci...

Ploua in continuare. Cu stropi rosii, de sange. Undeva, se aude scancetul leprozeriei. Lumea nu se sinchiseste, e grabita si nepasatoare. Macar de-ar observa bubele ce i-au spuzit pielea....

P.S. Duminica, 3 iunie 2012, ora 12, va astept sa-mi stati alaturi la Targul de carte "BOOKFEST', la standul Ed. "RAO', unde imi voi lansa cartea "Pe talpile Romaniei'. Emotiile imi vor fi domolite de "oameni de bizuiala' - Dinu C. Giurescu, Razvan Theodorescu, Stefan Mitroi si Adrian Ursu -, veniti sa vorbeasca despre aceasta culegere de eseuri.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de