x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

... Plus speranta

0
Autor: Tudor Octavian 09 Oct 2006 - 00:00
... Plus speranta


Ferestrele unei case, pe langa care trec zilnic, sunt acoperite cu ziare.

Toate casele cu ziare-n ferestre au ceva de ascuns, dar aici misterul sporeste, datorita unor titluri care-mi sar de fiecare data in ochi. Unul din ele, care anunta cu litere mari ca s-a gasit leacul cheliei, aminteste prin vehementa literei de acela care in 1945, pe prima pagina din New York Times, vestea sfarsitul celui de al doilea razboi mondial. Zilele trecute, am dat de articolul cu acelasi titlu, tiparit tot cu litere mari si victorioase, intr-un cotidian. Redactorul care l-a republicat n-a schimbat un cuvant. N-ar fi exclus sa fie un articol de dinainte de razboi, retiparit de sute de ori, in toata lumea. Cat timp exista chelii si un complex al calvitiei, se vor gasi mereu jurnalisti preocupati de remedii sigure, cum ar fi bunaoara hipnoza. Sau ceaiul de dinti de dinozaur. Sau compresele cu pergament inmuiat in urina de papagal. Sau alifia cu extract de clatite cu branza.

Am avut cativa colegi care au scris serii lungi de articole despre tot felul de vindecatori ai unor boli necrutatoare, in vreme ce langa noi alti colegi mureau de bolile acelea, dar n-as cuteza sa vorbesc de escrocherie. Nu stiu ce rol joaca speranta, cand esti disperat. Nu stiu in ce masura au fost luati si ei de val, frecventand lumea disperatilor si a vracilor care vindeau speranta. In niste circumstante, care nu-mi lasau loc de intors, l-am indreptat chiar eu pe un nefericit cu metastaze, deschis de chirurgi si inchis fara sa-i fi putut face nimic, la un vindecator.

"De-acum - mi-a zis medicul care nu-i mai dadea decat o luna, doua de viata - tot ce nu-i face in mod vadit rau, ii face bine." Am aflat, peste ani, ca omul se pusese pe picioare si-mi era recunoscator.

Prin anul 1980, un coleg de liceu, ajuns profesor universitar la Medicina, la Cluj, m-a sunat ca sa-i fac legatura cu un vraci, despre care se scria mult, deoarece taica-sau era pe moarte si-si exprimase dorinta de a fi tratat de acesta. "Dar esti doctor, stii ca tratamentul despre care se vorbeste in reviste e apa de ploaie - i-am zis profesorului - daca nici tu nu poti sa-ti convingi tatal sa nu apeleze la vindecatori, atunci cine sa-i mai fereasca pe naivi si disperati de tamaduitori?"

"Cum crezi ca as putea sa-i spun tatei - a replicat medicul - ca nimic nu mai ajuta?!!"

Dupa un an, m-am interesat, cu prudenta pe care o impuneau trecerea timpului si situatia, ce se mai intamplase in familia sa. Intrebarea, evident, privea boala batranului. Stanjenit, profesorul a fost si negativ, si pozitiv: "Ce sa-ti spun, uite ca mai traieste. Bea ceaiurile aluia si fiindca in iarna cand te-am cautat isi daduse seama ca de la mine nu mai avea ce sa asptepte, ma sfatuieste sa mai invat".
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de