x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

PNL - victima primului an oranj

0
Autor: Marian Nazat 16 Dec 2005 - 00:00

"Mai dibaci ca partenerii liberali, dl Basescu, dupa ce a schimbat niste sefi de servicii secrete, a avut amabilitatea de a le multumi public pentru credinta cu care au slujit patria, nu inainte de a-i avansa in grad"

Anul trecut, cam pe vremea asta decembrica, aghiotantii Prea-fericitului Teoctist cadelnitau sfiosi prin toate ungherele Palatelor Puterii intru alungarea duhurilor pesediste ramase peste scrutinurile "fraudate". Zorit de Sarbatorile crestinesti, dar si de nerabdarea actualilor guvernanti, soborul preotesc s-a oprit pe la jumatatea lucrarii de purificare a neaoselor lacase administrativ-politice.

Poporul, dimpreuna cu noii stapani, s-a pus pe benchetuit zile in sir, pana spre primavara, cand inundatiile i-au trezit la simtire. Si-atunci, la reveneala din dulceaga mahmureala, oamenii Aliantei au bunghit ca, desi castigasera ceva putere, nu conduceau inca tara. In judete, consiliile si prefecturile, ca si majoritatea primariilor, erau ba in mana PSD, ba in mana PRM, asa ca geaba reforme portocalii si programe promise in ultima campanie electorala. La fel si-n Parlament, la CSM ori Curtea Constitutionala sau la Serviciile inconjurate de dragostea trai(a)nica a presedintilor nostri. Cum initiativa alegerilor anticipate s-a pierdut in frunzarisul copacilor din Gradina Cotrocenilor, lupta cu alde Nastase si Geoana s-a purtat pe felii ministeriale, in "posadele" provocate indeosebi de liberali. Dar si de "apadhorista" Monica, pornita intr-o cruciada sleampata impotriva magistratilor, banuiti la gramada de "pedigri" nesanatos, incompatibil cu acquisul comunitar. Derapajele de limbaj si de tinuta ale ministresei sunt pe cale sa compromita un demers laudabil altfel - cu exceptia subordonarii executive a procurorilor - , iar recentele demisii ale celor trei secretari de stat de la Justitie demonstreaza tocmai inabilitatea macoveista. Inabilitate remarcata si de seful statului, care, alaltaieri, incercand sa stinga conflictul, atragea atentia celor doua tabere: "Doamna ministru, pe mine, ca presedinte, nu ma intereseaza o confruntare, ci colaborarea. Nu ma puneti la mijloc intre Guvern si C.S.M. Marea mea rugaminte este sa colaborati cu deschidere. Daca ducem razboaie, nu rezolvam problemele de fond". Permanenta presiune pe care d-na Macovei o exercita asupra CSM, de multe ori prin "amabilitati" de societate mult prea civila, are un scop foarte precis, si anume alegerea viitorului presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Caci, la vara, presedintele de acum se va pensiona, or, ca sa iasa cine trebuie, se impune "curatarea" CSM de tuculenii si barbulestii indezirabili cu drept de vot. Iata de ce procurorii si judecatorii cesemisti nu sunt slabiti deloc de ministru, sustinut neconditionat de o parte a presei, si parca prevad, in perioada urmatoare, un val de pensionari si retrageri ale persoanelor criticate fara crutare si deseori nedrept.

Mai dibaci ca partenerii liberali, dl Basescu, dupa ce a schimbat niste sefi de servicii secrete, a avut amabilitatea de a le multumi public pentru credinta cu care au slujit patria, nu inainte de a-i avansa in grad. Ceea ce nu s-a intamplat cu directorii spitalelor destituiti de ministrul Nicolaescu, care, mai mult ca sigur, se vor alege nu cu gratitudinea sefului, ci cu niscaiva sesizari penale. Si, in timp ce pedistii cresc in sondaje, dublandu-si zestrea de simpatie, bourenii Tariceanului se prabusesc zgomotos, aidoma "tunurilor new-yorkeze din acel 11 septembrie apocaliptic", ca sa-l citez pe guralivul imberb recent suspendat din partidul Bratienilor. (Oare sa fie play-boy-ul Cristian Boureanu un fel de "zgarie-nori" al liberalilor sau este vorba despre trufia obscena a tineretii infatuate?) In loc sa ia aminte la sinuciderea politica a taranistilor, ajutati de aceiasi democrati duplicitari, liberalii si-au orbanizat in asa hal discursul, incat electoratul i-a scos de la inima. Pe meleagurile astea conservatoare, politica s-a facut mereu cu jumatati de masura, cu compromisuri si ingaduinta, cu reforme fara fond, de suprafata. Romanul n-a agreat nicicand schimbarile bruste si profunde, s-a temut de radicali ori de rasturnarea parelnicei stabilitati si i-a respins pe cei care propovaduiau cu vehementa continuitatea revolutiei. Pai, el, romanul, avea chef sa stea la sprit si sa palavrageasca, nu sa se ia la tranta cu progresul si sa traiasca dupa reguli nemtesti! Limbajul dublu al pedistilor si iscusinta lor diabolica in arta supravietuirii politice vor impinge usor-usor PNL la lada cu edecuri istorice si nimeni nu-l va mai pomeni. Asemenea defunctului PNT...
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de