x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Poate fi evitată restructurarea de datorii suverane în UM? (I)

0
Autor: Daniel Daianu 21 Dec 2010 - 19:15

Ultima întâlnire la nivel înalt în UE a decis ca un mecanism per­manent de gestionare a cri­ze­lor (MPGC) în Uniunea Mo­ne­tară să intre în funcţiune du­pă 2013. Un asemenea me­ca­nism ar trebui să răspundă unor crize de lichiditate şi de insolvenţă care afectează ţări membre ale UM (până acum Banca Centrală Europeană a avut rol covârşitor, care a mers şi în zona fiscalităţii). Nu s-a luat nici o decizie privind mă­ri­rea fondurilor mobilizabile de către Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară (FESF) şi nici privind forma concretă a MPGC.

Cu ceva timp în urmă, miniştrii J. Claude Juncker şi Giulio Tre­monti au pledat pentru ca UE să facă emsiuni de obligaţiuni care să meargă până la 40% din PIB-ul cumulat al ţărilor membre; să se formeze astfel o piaţă adâncă a obligaţiunilor suverane, capabilă să reducă mult din speculaţiile pe asemenea instrumente. Berlinul se opu­ne argumentând că o „co­lec­tivizare a riscurilor” nu este de­zirabilă, că aceasta ar mări prima de risc a obligaţiunilor germane. Germania insistă pe implicarea sectorului privat (deţinători de titluri suverane) în procesul de restructurare a unor obligaţiuni – aşa-numi­tul „haircut”.

Ce vrea Berlinul nu este lipsit de temei, dar nu răs­punde unor chestiuni de fond: cum să fie finanţată asistenţa acordată ţărilor care au pro­bleme de lichiditate sau chiar de insolvenţă; prevenirea efec­telor de contagiune în con­diţiile expunerilor reciproce între sisteme bancare (fiind vorba de stabilitatea financiară a ansamblului UM); relaţia între consolidare fiscală şi perspectiva creşterii economice.

Merită atenţie suplimentară următoarea întrebare: poa­te fi evitată restructurarea de obligaţiuni suverane în ca­zul unor ţări din UM? Mate­ma­tica simplă a stabilizării da­toriei publice spune că, dacă rit­mul de creştere a economiei nu este superior ratei dobânzii la care se finanţează deficitul bu­getar şi dacă componenta sa primară (ce nu include ser­vi­ciul datoriei) este negativă având o natură structurală, lu­crurile scapă de sub control. În Irlanda, Grecia, Portugalia, Spa­nia sunt în curs programe de consolidare fiscală (de re­du­cere a cheltuieilor publice, în principal), care urmă­resc diminuarea deficitelor buge­ta­re pornind de la această re­la­ţie. O problemă-cheie este în­să în altă parte. Aceste pro­gra­me, din păcate, pot accentua cercuri vicioase într-un mediu extern ostil; fiindcă nu se întrevăd perspective ca une­le dintre economii să aibă creş­tere economică care să nu lase serviciul datoriei publice să de­ra­peze. De pildă, Grecia, care este scutită de efortul de a intra pe piaţa liberă a plasării de obligaţiuni suverane câţiva ani, plăteşte FESF peste 5% pri­ma de risc în condiţiile în care deficitele bugetare sunt foar­te mari. O rată de creştere a economiei greceşti, pe termen mediu, care să depă­şeas­că prima de risc este greu de ima­ginat în condiţiile unor co­rec­ţii fiscale ce reclamă surplu­suri primare tot mai mari; este de înţeles deci că datoria pu­bli­că elenă va continua să creas­că şi că un impas de solvenţă este inevitabil. Tot astfel putem gândi şi situaţia Irlandei (în principal, din cauza preluării la datoria publică a datoriilor unor bănci), chiar dacă economia ei este mult mai orientată către export decât cea a Greciei. Prin urmare, când şi cum să fie efectuată restructurarea este marea întrebare, nu dacă.

 va urma

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de