x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Poetul aflat mereu la punctul de fierbere şi hachiţele destinului

Poetul aflat mereu la punctul de fierbere şi hachiţele destinului

de Florin Condurateanu    |    26 Ian 2012   •   21:00

Cum se joaca viata cu soarta oamenilor! Uneori se opune decolarii spre o orbita inalta, asa tamnesam, tocmai cand un om zboara inalt ii prinde aripa in tatana usii. O usa care scartaie batraneste, intristator. Iata o intamplare ciudata, care l-a tulburat pe marele poet Adrian Paunescu. Cenaclul Flacara a lansat artisti cu o nebanuita productivitate.

Poetul ii invita pe scena cenaclului pe tinerii din public, care simteau ca au ceva de spus in muzica, unii dovedeau talent si originalitate, asa ca intrau in echipa cenaclului, altii se intorceau in randul spectatorilor. Se desfasura un spectacol la Baia Mare si pe scena s-au urcat doi tineri, invatatori, un baiat si-o fata. Blonzi si puri ca strofa unui colind maramuresean.

Tanarul a cantat foarte bine, dar fata a cantat dumnezeieste. Entuziasmat, Adrian Paunescu i-a anuntat cand inca mai vibrau corzile chitarei ca sunt primiti in familia cenaclului si sa-si pregateasca repede bagajele fiindca a doua zi porneste spre alt oras, unde seara vor face parte din spectacolul Flacara. Fericiti, cei doi tineri invatatori s-au intors cu bagajele pregatite pentru un lung turneu. S-a pus in miscare autocarul inca de cu zori, dar la o intersectie cu un drum de tara, o femeie cu broboada neagra s-a asezat in mijlocul soselei si a oprit autocarul cenaclului.
'Domnule Paunescu, va rog sa ii permiteti tinerei invatatoare sa coboare fiindca acum o jumatate de ora i-a murit mama.'

Biata tanara cu talent foarte mare a coborat cu umerii cazuti din autocar si a disparut pe drumul de tara spre ingropaciunea mamei care i-a retezat zborul spre o cariera de remarcabila perspectiva. O hachita a destinului i-a barat drumul, in timp ce baiatul, colegul ei de debut care parca era cu doua trepte mai jos ca voce, a devenit o mare vedeta. Numele lui e Stefan Hrusca. Iar nenorocoasa invatatoare cu tril de ciocarlie a ramas o necunoscuta, de care nu mai stie nimeni.

×
Subiecte în articol: editorial