x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Poezia plăcintarului

0
Autor: Roxana Roseti 04 Mar 2011 - 12:56

În secolele trecute, la Topkapî, în palatul conducătorilor marelui Imperiu Otoman, baklavaua a fost ridicată la rang înalt între bucate, iar la conacele protipendadei prezenţa acestui desert pe masă era semn de mare rafinament. Apropo de baklava, cu care vă veţi delecta cel puţin la nivel de lectură, să revenim puţin la... plăcintele noastre. În vremurile româneşti de demult plăcintăria era la mare preţ. Că plăcintăria era bănoasă o dovedeşte şi urarea „pe greceşte” pe care şi-o făceau fanarioţii ce pofteau la raiul de la Dunăre pe când hoinăreau pe la Stambul: „Na zisis na procopsis, ke is tin Vlahia  megolas plaţintaris” („Mai mare să te văd, să ajungi mare în Ţara Românească”). Este cunoscută povestea lui Costache Negruzzi despre domnitorul fanariot  „mare mâncău de plăcinte”. „Caimac, gogo­şele, alivenci, sarailii, baclavale, plă­cinte învârtite”, nu-l mai săturau.

Un curtean, ciocoi nou, prinzându-i slă­biciunea, îşi dobândeşte rangul de vornic după care tânjea în zadar, tri­miţându-i grecului plocon la masă „o plăcintă pântecoasă cu o ghirlan­dă de gugoşele, împărăteasa plăci­n­telor, cap d-operă în gastro­no­mie”. Veselă povestire, din păcate adevă­rată în spiritul ei... Pl­ă­cin­tarii şi plă­cin­tele sunt prilej de me­lancolice evocări: „Îţi aduci aminte de copilăria noastră, care s-a dus ca să nu se mai întoar­că!”, se înd­u­io­şea­ză Negruzzi. „Astăzi plăcintele au perdut valoarea lor şi plăcintarul poezia lui; civilizaţia l-a omorât.” Nouă ne spui, domnule Negruzzi!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de