x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Polemizând cordial cu maestrul

0
Autor: Radu Tudor 03 Apr 2008 - 00:00
Polemizând cordial cu maestrul


Ucraina şi-a permis ani de zile o atitudine ostilă la adresa noastră şi nişte jocuri murdare la frontierele noastre de est, pentru că nu era o ţară democratică. Şi pentru că s-a aflat mereu în plasa Kremlinului. Scăpând de acest coşmar, ajutată să evolueze spre sistemul occidental, Ucraina se va conforma normelor internaţionale de drept. Şi va ignora, cel mai probabil, mesajele în limba rusă care au cerut insistent şicanarea României. Prin ajutarea Ucrainei să devină membru NATO şi UE, ea se va comporta potrivit normelor acestor două instituţii fundamentale şi vom avea, evident, mult mai puţină bătaie de cap cu vecinii noştri de la nord.



Maestrul Ion Cristoiu, cu scepticismul care îl caracterizează, se declară contrariat de acordarea unui statut special pentru aderarea la NATO a Ucrainei. Evident, e un subiect controversat. Chiar unii membri NATO spun că un Membership Action Plan pentru Ucraina este forţat. Să analizăm un pic.


De la schimbarea de regim prin revoluţia portocalie, Ucraina a intrat în era Yuşcenko-Timoşenko cu avântul specific revoluţionarilor. Ucrainenii s-au lansat într-un amplu program de reforme politice şi economice. Evident, marcat de sincope şi multă corupţie, ca în toate ţările din zonă care au trecut de la comunism la capitalism. Avântul majorităţii populaţiei a fost însă temperat de influenţa serioasă a cercurilor proruse, concentrate în jurul politicianului Viktor Yanukovici, desemnat la un moment dat prim-ministru pentru a nu duce ţara spre un conflict dureros şi costisitor.


Realitatea ne arată foarte clar că Ucraina este aproape perfect împărţită în două, o zonă reformistă prooccidentală, dominată de sentimente cuplul Yuşcenko-Timoşenko. Şi o altă parte, cea de est, în care pro-ruşii îl vor pe Yanukovici, susţinut de Moscova şi de banii miliardarului Rinat Ahmedov, patronul echipei Şahtior Doneţk şi al minelor din bazinul cu acelaşi nume.


Pe lângă aceste ingrediente îl adăugăm şi pe cel al unor forţe naţionaliste puternice, care militează în egală măsură împotriva NATO, dar şi a influenţei Moscovei.


Întrebarea unui român simplu, în mintea căruia vrea să pătrundă mereu maestrul Ion Cristoiu, ar suna cam aşa: de ce să facem noi un bine unei ţări care ne face atât de rău? Cu alte cuvinte, de ce să sprijinim un MAP şi pe viitor integrarea Ucrainei în NATO, dacă ea ne şicanează atât de urât în dosare precum zona economică exclusivă din Marea Neagră, Insula Şerpilor sau Canalul Bîstroe?


Am să încerc să formulez un răspuns cât mai clar.
România susţine intrarea Ucrainei în faza de Plan pentru Aderare (Membership Action Plan-MAP) din mai multe raţiuni. Una ar fi una de natură personală. Şi despre noi s-a spus la sfârşitul anilor ’90 şi începutul anilor 2000 că nu suntem pregătiţi pentru aderare la NATO. Că suntem prea corupţi, prea puţin evoluaţi în democraţie, că nu avem economie funcţională de piaţă. Un singur lucru era unanim apreciat: reforma Armatei.


Dacă la vremea respectivă s-ar fi ţinut cont de toate aceste reticenţe, probabil încă se mai discuta acum dacă intrăm sau nu în NATO. După ezitarea de la Madrid din 1997, România a fost invitată să adere la Praga, în 2002. Aveam deja stabilite câteva cicluri importante MAP, cu prevederi extrem de importante.


MAP nu este doar un instrument militar al NATO, aşa cum pot crede unii. Cine a studiat acest proces extrem de important ştie că el are componente esenţiale pentru consolidarea instituţiilor politice democratice, reforma justiţiei, evoluţia structurală a serviciilor de informaţii, stardarde privind economia de piaţă şi multe altele. MAP este poate cel mai complet program pentru aducerea unui stat la un nivel acceptabil al democraţiei încât să facă parte din sistemul european şi euroatlantic. Acesta e motivul principal pentru care România susţine un MAP pentru Ucraina. Poate el nu va fi adoptat. Sunt ţări încă reticente, cum am spus. Unele sunt influenţate în opinia lor de relaţiile politice şi economice privilegiate cu Rusia. E cazul Germaniei, ţară ce riscă prin astfel de atitudini să fie înlocuită din cuplul motor al Europei de tandemul franco-britanic.


România trebuie să-şi dorească la graniţa ei de nord un stat mai democratic. Unul cu servicii secrete mai puţin legate de Moscova, cu armată modernă şi cu instituţii funcţionale. Ucraina şi-a permis ani de zile o atitudine ostilă la adresa noastră şi nişte jocuri murdare la frontierele noastre de est, pentru că nu era o ţară democratică. Şi pentru că s-a aflat mereu în plasa Kremlinului. Scăpând de acest coşmar, ajutată să evolueze spre sistemul occidental, Ucraina se va conforma normelor internaţionale de drept. Şi va ignora, cel mai probabil, mesajele în limba rusă care au cerut insistent şicanarea României.


Prin ajutarea Ucrainei să devină membru NATO şi UE, ea se va comporta potrivit normelor acestor două instituţii fundamentale şi vom avea, evident, mult mai puţină bătaie de cap cu vecinii noştri de la nord.


Evident că nu va fi uşor. Poate Ucraina nu primeşte acum, la Bucureşti, un MAP. Ruşii sunt mari maeştrii în jocul "la schimb‘‘. Dar cu abordarea acestui subiect, în maxim zece ani vom putea vorbi foarte clar despre integrarea Ucrainei în NATO, ceea ce înseamnă o veste bună pentru securitatea noastră naţională şi pentru frontierele noastre de la nord şi din Marea Neagră. Noi avem răbdare, vom fi aici şi peste zece ani. Important e să nu cedăm şoaptelor Moscovei, ce se fac auzite prin diferite capitale europene unde miroase puternic a gaz siberian.
Nu-i aşa, maestre?

Citeşte mai multe despre:   nato,   editorial,   ucraina

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de